Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului
Aflarea şi respingerea falsei cunoaşteri
sau
Contra ereziilor
Volumul 2
Teologie pentru azi
Bucureşti
2007
Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului
Aflarea şi respingerea falsei cunoaşteri
sau
Contra ereziilor
Traducere din limba engleză, introducere şi note de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Teologie pentru azi
Bucureşti
2007
Traducerea s-a făcut din limba engleză, după ediţia Irenaeus, Against Heresies, din colecţia The Ante-Nicene Fathers. The Writings of the Fathers down to A.D. 325, edited by the Rev. Alexander Roberts, D. D., and James Donaldson, L.L.D., editorii americani retipărind ediţia de la Edinburgh, Volumul 1, p. 640-1175. Am avut la dispoziţie ediţia computerizată a Sage Software Albany, Oregon, 1996.
Cartea a IlI-a Prefaţă
Iar dacă, dragul meu prieten, mi-ai cerut să fac lumină în cazul învăţăturilor lui Valentin, care sunt ascunse sub o întreagă imagistică, ţi-am arătat diversele lor păreri şi am compus un tratat de respingere a lor, unde am încercat să-ţi explic că învăţăturile lui răsar din Simon [Magul], tatăl tuturor ereticilor [Simone, patre omnium haereticorum] .
Şi ţi-am prezentat atât învăţăturile lor, cât şi modul de unde s-au inspirat, creând argumente împotriva acestora.
Prin urmare, ca să înţelegi ce vor acei oameni, ţi-am expus părerile lor cu de-amănuntul şi ţi-am trimit o carte, în care am cuprins opiniile lor, ţi-am prezentat obiceiurile lor, şi caracterul vieţii pe care o duc.
în a doua carte, am aruncat la pământ şi am zdrobit învăţăturile lor perverse, şi pe acestea le-ai putut înţelege şi vedea cu ochii tăi.
Dar în aceasta, în a treia carte, voi aduce dovezi din Scripturi în aşa fel, încât să nu rămână nimic [nediscutat] din ceea ce mi-ai cerut.
[Dar vei primi] şi mai mult decât ceea ce mi-ai cerut. Căci vei primi de la mine combaterea şi învingerea tuturor acelora, care într-un mod sau altul, învaţă numai minciuni.
Pentru că dragostea de Dumnezeu te face bogat şi mărinimos, încât să dai şi mai mult decât ceea ce ţi s-a cerut.
Astfel, te chem să cugeti la lucrurile pe care ţi le-am trimis în primele două cărţi şi să ei tot ceea ce se referă la aceia, căci vei găsi o îmbelşugată respingere a tuturor ereticilor.
Şi prin aceasta să te arăţi cu totul credincios şi în stare să rezişti acelora, apărând numai credinţa adevărată şi de viaţă-făcătoare (sola vera ac vivifica fide ; only true and life-givingfaith), pe care Biserica a primit-o de la Apostoli şi
1 Vom nota cu Lat. 2, p. X, sursa: Sancti Irenaei, Episcopi Lugdunensis, Libros quinque adversus haereses, edidit W. Wigan Harvey, Tom. II, Typis Academicis, Cantabrigie, M. DCCC. LVIII, 571p. Textul ultimelor trei cărţi ale tratatului s-a păstrat, în mare parte, în limba latină, de aceea voi folosi prescurtarea Lat. 2. Aici avem Lat. 2, p. 1.
2 Ibidem.
o împărtăşeşte fiilor ei (quam ab Apostolis Ecclesia percepit, et distribuit filiis suiş ) .
Pentru că Domnul a dat tuturor Apostolilor puterea Evangheliei, prin care noi am cunoscut adevărul, adică învăţătura despre Fiul lui Dumnezeu.
Şi după cum ne-a spus Domnul: „Cel care vă urăşte pe voi, pe Mine mă urăşte şi cel care vă dispreţuieşte pe voi, Mă dispreţuieşte pe Mine şi pe Cel care M-a trimis pe Mine" (Le. 10, 16).
3 Ibidem.
4 Credinţa apostolică a Bisericii, credinţa nefalsificată reprezintă adevărul, care ne umple de adevărata viaţă. Tocmai de aceea mărturisirea de credinţă a unei Dogmatici Ortodoxe nu trebuie să falsifice adevărul de dragul compromisurilor de tot felul şi a înţelegerilor intelectualiste sau pietiste, ci să arate că adevărul e sfinţenia vieţii, că numai adevărul mântuieşte şi că adevărul trebuie sădit în viaţa noastră prin asceză şi pe el trebuie să îl apărăm până la sânge.
Capitolul 1
Apostolii nu au început să predice Evanghelia şi nu s- au mutat în alt loc, până nu au primit darurile şi puterea Sfântului Duh. Ei au predicat un singur Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul.
1. Noi nu am învăţat de la nimeni altcineva o altă lucrare a mântuirii, în afara celor pe care Evanghelia ni le-a adus, şi pe care Apostolii le-au proprovăduit un timp, iar mai apoi, prin voinţa lui Dumnezeu, ni le-au scris nouă în Scripturi (per Dei voluntatem in Scripturis nobis tradiderunt) , ca temelie şi stâlp a adevărului nostru.
Şi e de prisos să spunem, că înainte de a predica ei aveau „cunoaşterea desăvârşită" {perfectam agnitionem) , la care tot se referă aceia, care ce se îngâmfă cu cele ale Apostolilor.
Căci după ce Domnul nostru a înviat din morţi, Apostolii au fost umpluţi cu putere de sus, când Sfântul Duh S-a pogorât peste ei şi i-a umplut de darurile Sale şi le-a dat desăvârşita cunoaştere.
Şi numai după aceea ei s-au dus până la marginile pământului şi au predicat învăţătura plină de veselie [a Evangheliei] şi lucrurile bune pe care ni le-a dat nouă Dumnezeu şi a vestit pacea cerească oamenilor, pe care toţi le-am primit prin Evanghelia lui Dumnezeu.
Matei a scris Evanghelia adresându-se evreilor, şi a scris-o în limba lor8, pe când Petru şi Pavel au predicat la Roma şi cu toţii au zidit Biserica.
După plecarea lor9, Marcu, ucenicul şi comentatorul lui Petru (Mdp/coc o fiaOriTrjt; /cai cpfiriucuTrjt; IJerpov) , ne- a lăsat nouă [în Evanghelia sa], ceea ce a predicat Petru. Pe
5 Adevărul creştin e deplin apostolic. Biserica nu s-a condus după apocrife şi nici nu s-a condus după învăţături eretice, ci după învăţătura Sfinţilor Apostoli, pe care Biserica a păstrat-o cu sfinţenie, nealterată.
6 Lat. 2, p. 2.
7 Ibidem.
8 Adică prima dată Evanghelia Sfântului Matei a fost scrisă în limba ebraică apoi a fost tradusă în greacă.
9 Din Ierusalim.
10 Lat. 2, p. 4-5.
când Luca, însoţitorul lui Pavel (Aov/câc o aKoXovOoc; ITavAov)11, a scris în Evanghelia sa ceea ce predica acesta12.
După ei, Ioan, Ucenicul Domnului, cel care s-a rezemat de pieptul Său, a scris şi el Evanghelia pe care a predicat-o în Asia, la Efes.
2. Cu toţii ne-au spus că există doar un singur Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, Cel pe care ni L-au vestit Legea şi Prorocii; şi un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Iar cine nu e de acord cu aceste adevăruri, acela dispreţuieşte pe prietenii Domnului (participes Domini)13 şi implicit, pe Hristos, pe însuşi Domnul.
Şi cel care face aceasta dipsreţuieşte de asemenea pe Tatăl şi se condamnă de la sine, luptându-se împotriva mântuirii sale, după cum fac ereticii (haereticii)14 '.
"Lat. 2, p. 6.
12 Adică Sfântul Pavel.
13 Lat. 2, p. 6.
14 Ibidem.
Capitolul al 2-lea
Ereticii nu urmează nici Scriptura şi nici Tradiţia
1. Căci atunci când ei sunt acuzaţi de Scripturi, ei se întorc şi contestă Scripturile, lucru care nu e corect şi nu au nicio autoritate să o facă, şi prin aceasta arată că sunt ambigui şi că adevărul nu şi-1 extrag din ele15, pentru că nu ştiu Tradiţia {nesciant Traditionem) .
Iar dacă pretind că adevărul nu ni s-a transmis nouă prin documente scrise (per literas traditam)11, ci prin viu
1 &
grai (per vivam vocem) , atunci le spune Pavel:
„Noi spunem înţelepciunea celor care sunt desăvârşiţi şi nu înţelepciunea acestei lumi" (I Cor. 2, 6).
Dar aceştia îşi revendică înţelepciunea din tot felul de ficţiuni (fîctionem)19 inventate de către ei. Căci după părerea lor, exista un adevăr în timpul lui Valentin, altul în timpul lui Marcion, altul în timpul lui Cerint şi altul în timpul lui Vasilide sau alţii ca ei, care n-au spus nimic despre mântuire.
Şi fiecare dintre ei au fost nişte oameni perverşi, care au răstălmăcit adevărul şi nu s-au ruşinat să predice aceaste minciuni.
2. Iar când noi ne referim la Tradiţia provenită de la
90
Apostoli (Traditionem, que est ab Apostolis) şi pe care am păstrat-o prin succesiunea prezbiterilor21 (successiones
99
Presbyterorum) , în Biserici, ei obiectează împotriva Tradiţiei, şi spun, nu numai că sunt mai înţelepţi decât prezbiterii, ci şi decât Apostolii, din cauză că ei descoperă „adevărul" fără răstălmăciri.
Căci spun că Apostolii au amestecat lucrurile Legii cu cuvintele Domnului şi că nu numai Apostolii, dar şi Domnul însuşi, au vorbit de Demiurg şi de locul de mijloc, de
5 Din Scripturi.
6 Lat. 2, p. 7.
7 Ibidem.
8 Ibidem.
9 Ibidem.
20 Ibidem.
21 A ierarhiei sacramentale.
22 Lat. 2, p. 7. Se referă aici la episcopi şi nu la preoţi.
Plenitudine, cât şi de ei înşişi, care sunt fără greş, fără pată, desăvârşişi şi au cunoaşterea tainelor ascunse.
Dar aceasta e o mare blasfemie împotriva Creatorului, izvorâtă din cea mai mare neruşinare! Dar ajung să spună aceasta, pentru că ei nu consimt nici Scripturii şi nici Tradiţiei.
3. Aceştia sunt adversarii de care noi ne ocupăm, dragul meu prieten. Şi ne străduim să scoatem la lumină aceşti şerpi alunecoşi {serpentum lubrici)13, care vor să ne scape.
Şi pentru aceasta noi trebuie să combatem fiecare învăţătură a lor, dacă e cu putinţă, şi să le tăiem orice putinţă de scăpare, şi astfel să-i putem aduce pe ei la adevăr.
Căci nu e uşor unui suflet, care este în înşelare (ab errore)24 să se pocăiască, deşi nu este imposibil să scape de înşelare, când adevărul îi este arătat cu de-amănuntul.
23 Idem, p. 8.
24 Ibidem.
Capitolul al 3-lea
O respingere a ereticilor, prin aceea că în toate Bisericile s-a ţinut succesiunea episcopilor
1 . însă în aceasta constă puterea tuturor, că în fiecare Biserică (şi oricine doreşte, poate să vadă acest lucru), este cercetată în mod limpede Tradiţia Apostolilor25 (Traditionem Apostolorum) , pe care au lăsat-o întregii lumi27.
Iar noi suntem în stare să preţuim aceasta, prin faptul că Apostolii au hotărât episcopi în Biserici (Apostolis instituti sunt Episcopi in Ecclesiis) şi aceasta demonstrează succesiunea învăţăturilor lor până la noi.
Şi aceia29 nu cunosc şi nici nu gândesc ceva, din cele pe care le delirează ereticii.
Căci, dacă Apostolii ar fi cunoscut nişte „taine
ori
ascunse" (recondita mysteria) , pe care ei le-ar fi împărtăşit numai celor „desăvârşiţi", în detrimentul celorlalţi, ei s-ar fi arătat învăţând alte lucruri, decât cele pe care le mărturiseau în Biserici.
Iar dacă ei doreau, ca unii să fie desăvârşiţi în toate lucrurile şi să-i lase pe aceştia ca succesori ai lor, i-ar fi lăsat în locul lor să conducă.
Şi dacă aceşti oameni şi-ar fi luat într-un mod cinstit demnităţile lor ar fi fost un lucru bun pentru Biserică. Insă dacă ar fi procedat altfel, ar fi căzut în mare nenorocire.
25 Ceea ce ne-au lăsat Sfinţii Apostoli.
26 Lat. 2, p. 8.
21 Puterea creştinilor e aceea că ei au adevărul nefalsificat primit de la Sfinţii
Apostoli prin succesiunea episcopilor. Din cuvintele Sfântului Irineu se vede foarte
clar, că succesiunea apostolică nu e numai o succesiune a harului, ci a harului şi a
credinţei celei adevărate.
Episcopii, urmaşii Apostolilor nu au fost nişte oameni, care au schimbat credinţa,
care au dat o altă întorsătură credinţei ortodoxe, ci ei au mărturisit-o deplin, au
transmis-o, în mod curat, posterităţii.
Cei care s-au dovedit eretici, au fost depuşi, condamnaţi, anatematizaţi, excluşi din
rândul celor care vestesc adevărul şi transmit harul lui Dumnezeu. Episcopii care au
transmis adevărul deplin au fost cei care au trăit ca nişte oameni Sfinţi. Sfinţii ierarhi
au fost cei care au apărat Biserica de fărădelegea schimonosirii credinţei ortodoxe.
28 Lat. 2, p. 8.
29 Episcopii.
30 Lat. 2, p. 8.
10
2. Şi tocmai de aceea e foarte greu, în cazul unora ca aceştia31, să preţuiască succesiunea existentă în toate Bisericile.
Căci noi punem acest lucru , în faţa tuturor celor ameţiţi, fără părere de sine şi slavă deşartă şi fără vreo orbire sau părere perversă şi spunem, că adunările lor nu au niciun fundament canonic.
Pentru că noi, după cum am spus, putem arăta că Tradiţia noastră vine de la Apostoli şi că este a celei mai mari, a celei mai vechi şi universal cunoscută dintre Biserici, care a fost fondată şi rânduită la Roma de doi dintre cei mai străluciţi Apostoli: de Petru şi Pavel .
Căci astfel a fost predicată credinţa oamenilor şi ea a venit până la noi prin succesiunea episcopilor (per successiones Episcoporum) .
Fiindcă e un lucru necesar, ca fiecare Biserică să consimtă cu această Biserică , şi să-i dea întâietate, pentru aceea că, credinţa de pretutindeni, şi la fel şi Tradiţia apostolică a fost păstrată de aceea, prin oamenii ei credincioşi şi răspândită pretutindeni36.
3. Astfel, Fericiţii Apostoli (ol Ma/capioi 'AirooToÂOL)r' ', care au fundat şi zidit această Biserică, au dat pe mâinile lui Lin (Aivco)38 slujirea episcopală (vr)i> vfjQ
> ~ , / 39x40*
emoKowrjt; AeiTovpYica> ) .
31 A ereticilor.
32 Succesiunea credinţei şi a harului, prin episcopi, de la Apostoli.
33 Acest pasaj, probabil, se constituie într-un argument, folosit în mod pervers, pentru a „fundamenta" infailibilitatea papală. Insă argumentul Sfântului Irineu era un argument pentru un public occidental, care auzise, mai degrabă, de patriarhul Romei, decât de patriarhul Ierusalimului.
Roma era un reper sigur pentru un ortodox din Galia, cum şi pentru noi, Sfântul
Ştefan cel Mare este un reper al romanităţii. Dacă vrei să vorbeşti pe înţelesul
auditoriului trebuie să îi dai repere cunoscute.
Sfântul Irineu asta face aici: dă un reper cunoscut, irefutabil, despre cei care
promovează Ortodoxia: patriarhii Romei. însă el nu spune aici că Roma e înaintea
Ierusalimului sau a Antiohiei, unde se propovăduise, mai devreme, credinţa
ortodoxă.
34 Lat. 2, p. 9.
35 A Romei
36 Acum să nu uităm, că acest „pretutindeni", în secolul al II-lea, nu însemna că de la Roma s-a evanghelizat întreaga lume, ci acest „pretutindeni" reprezintă teritoriile învecinate cu ea.
Paragraful care urmează dovedeşte că Roma era privită ca pivot al Occidentului, de unde se răspândea credinţa ortodoxă şi că episcopii ei Sfinţi nu ocupau întreaga lume cunoscută atunci, adică nu era întreaga lume sub jurisdicţia lor (era străină de ei grandomania papalităţii de astăzi), ci numai partea occidentală şi nici aceea deplin.
37 Lat. 2, p. 10.
38 Ibidem.
39 Ibidem.
11
Şi despre acest Lin, Pavel face referire în Epistola către Timotei (II Tim. 4, 21).
Lui i-a succedat Anaclet ('AveyKXr\xoQ; Anacletus)42. Iar acestuia i-a urmat al treilea după Apostoli, adică episcopul Clement (KAr|jj/n<;; Clemens)43.
Acest om44, care a văzut pe Fericiţii Apostoli şi a vorbit cu ei, s-ar putea spune că a avut învăţătura Apostolilor (to /crjpuyjua vcou • 'Aitootoâcoi>)A5 în urechile sale şi Tradiţiile lor înaintea ochilor săi.
Niciunul dintre ei nu au păstrat decât pe cele pe care le-au primit de la Apostoli. In timpul lui Clement nu mici au fost neînţelegerile create de fraţii din Corint.
Biserica Romei a trimis imediat o puternică scrisoare corintenilor {iKaucomTrju ypacprju volt; KopluOlolc, potentissimas literas Corinthiis46)41 , sfătuindu-i pe ei să fie în pace, să se întărească în credinţa lor, mărturisind Tradiţia pe care o pimiseră de curând de la Apostoli şi să vorbească despre un singur Dumnezeu, Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului, Creator al omului, Care a pornit potopul şi 1-a chemat pe Avraam, Care a scos pe popor din Egipt, Care a vorbit cu Moise, Care a dat Legea, Care a trimis pe Proroci şi Care a pregătit focul pentru Satana şi îngerii lui (Qui ignem praeparavit diabolo et angelis ejus) .
Şi din această scrisoare, pe care o poate citi oricine, noi putem învăţa, că El, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, a fost predicat în Biserici.
Şi vor putea înţelege că Tradiţia apostolică a Bisericii, prezentă în această epistolă este mai veche decât cea falsă, propagată de aceşti oameni, care vorbesc despre existenţa
40 Şi aici, Sfântul Irineu îi numeşte pe cei doi Apostoli, pe Petru şi pe Pavel drept fondatorii Bisericii romane şi nu numai pe Sfântul Petru. Fundamntul petrin al Bisericii de la Roma e o ficţiune de adormit copiii.
41 în ed. BOR 1988, avem „Linos".
42 Lat. 2, p. 10.
43 Ibidem.
44 Sfântul Clement Romanul.
45 Lat. 2, p. 10.
46 Ibidem.
47 în română o avem în ediţiile:
1. Sfântului Clement Romanul, Epistola către Corinteni trad., note şi indici de Pr. D.fumitru] Fecioru, în Scrierile Părinţilor Apostolici, apud. PSB1, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 46-79.
2. Clement Romanul, Epistola Bisericii din Roma către Biserica din Corint (Roma, 69 sau 96-98), în Diac. Ioan I. Ică jr., Canonul Ortodoxiei. Canonul apostolic al primelor secole, voi. I, Ed. Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, p. 395-421.
48 Lat. 2, p. 11.
12
unui alt Dumnezeu, mai presus decât Creatorul şi Făcătorul tuturor lucrurilor care există.
Iar acestui Clement i-a urmat Evarist (EuapeoToc;; Euaristus)49. Lui Evarist i-a urmat Alexandru ('AAi£av5poc;; Alexander)50.
Apoi, al 6-lea de la Apostoli a fost Sixt (Eixjtoc;; Sixtus)51 şi după el Telesfor (Teleodpopoc;; Telesphorus)52, care a fost şi un slăvit Mucenic (kvbo&c, 'Enaprupriaev)53.
A urmat apoi Higin CYylvoc,; Hyginus)54. După el, Pius (ITiot;; Pius)55. Şi după acesta, Anicet ( 'AviKrrrog; Anicetus)56.
După aceea lui Anicet i-a urmat Soter (Scotripoc;, Soter)57, Eleuteriu ('EÂeuGepoc;; Eleutherius)58, cel de acum, este al 12-lea de la Apostoli, care moşteneşte episcopatul.
în această ordine (m£a; ordinatione)59 , prin succesiune, Tradiţia bisericească a Apostolilor şi predica adevărului au avenit până la noi.
Şi aceasta e plină de dovezi, cum că există numai o singură credinţă de viaţă-făcătoare {vivifwatricem Jîdem)60, care a fost păstrată de Biserică, de la Apostoli până astăzi, şi prin care am primit adevărul.
4. Iar Policarp (IIoÂuKap-iToc;; Polycarpus)61, nu numai că a fost învăţat de către Apostoli şi a vorbit cu mulţi dintre cei care L-au văzut pe Hristos, ci acesta, prin Apostolii din Asia, a fost pus episcop al Bisericii din Smirna.
Pe acesta eu l-am văzut în adolescenţa mea (ev xr\ -npcoTri rpcov riXiida; in prima nostra aetate ; in my early youth).
Acesta a trăit mulţi ani, şi când a ajuns la bătrâneţe, prin cea mai săvită şi mai nobilă suferinţă, cea a martirajului, s-a despărţit de viaţă, având întotdeauna în
49 Ibidem.
50 Ibidem.
51 Ibidem.
52 Ibidem.
53 Ibidem.
54 Ibidem.
55 Ibidem.
56 Ibidem.
57 Ibidem.
58 Ibidem.
59 Ibidem.
60 Idem, p. 12.
61 Ibidem.
62 Ibidem.
13
minte lucrurile învăţate de la Apostoli şi pe care le-a dat Bisericii şi care sunt cu totul adevărate.
Şi aceste lucruri sunt mărturisite de către toate Bisericile Asiei, şi de oamenii care i-au succedat lui Policarp63 până astăzi - un om cu mai multă putere şi cu mai multă temeinicie a mărturisii adevărului decât Valentin, Marcion şi decât toţi ereticii.
Acesta, venind la Roma în vremea lui Anicet, a întors mulţi eretici la Biserica lui Dumnezeu, propovăduind ceea ce el primise, adică adevărul Apostolilor, anume, pe cel pe care îl are Biserica.
Şi sunt mulţi care au auzit de la el, că Ioan, Apostolul Domnului, mergând la baia din Efes şi întâlnindu-1 pe Cerint64 acolo, a fugit din baie65 fără să se spele, spunând:
„Să plecăm cât mai repede, pentru că baia se va prăbuşi, pentru că Cerint, duşmanul adevărului, este în ea".
Iar Policarp i-a spus lui Marcion, când s-a întâlnit cu el odată, şi acela i-a zis: „Nu mă cunoşti?, „Te cunosc: eşti primul-născut al Satanei!" {tbu ttpcototokov tov Uaraucr, primogenitum Satanae) .
Atâta repulsie aveau Apostolii şi ucenicii lor şi astfel le vorbeau celor care pervertiseră adevărul!
Căci şi Pavel a zis: „Pe un om eretic, după prima şi a doua mustrare, depărtează-te de el; cunoscând că acesta este un om stricat şi păcătos, care se condamnă pe el însuşi!" (Tit. 3, 10-11).
Şi există o puternică epistolă a lui Policarp scrisă Filipenilor67, pe care toţi o pot citi, şi cei care se îngrijesc de mântuirea lor pot învăţa tăria credinţei lui şi predicarea adevărului.
Căci în Biserica din Efes, fondată / întemeiată de către Pavel, a rămas Ioan mult timp, până în vremea lui Traian, şi a mărturisit adevărul Tradiţiei Apostolilor.
63 De episcopii Smirnei.
64 Pe reticul Cerint.
65 Dintr-o baie publică a oraşului Efes.
66 Lat. 2, p. 14.
7 Pe care o găsim în română în ediţia: Sfântul Policarp al Smirnei, Epistola către Filipeni, trad., note şi indici de Pr. D.fumitru] Fecioru, în Scrierile Părinţilor Apostolici, apud. PSbI, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 208-214.
14
Capitolul al 4-lea
Adevărul nu este în altă parte decât în Biserica universală, singura depozitară a învăţăturii apostolice. Ereziile sunt recente şi nu au origini apostolice.
1 . Şi noi avem aceste dovezi şi nu e necesar să căutăm adevărul de la alţii, care, mai degrabă, ar căuta ei adevărul în Biserică.
Fiindcă Apostolii, ca un om bogat, care îşi depozitează banii într-o bancă, a lăsat acelora [ai Bisericii] lucrurile adevărului şi oricine doreşte, poate bea din ea68 apa vieţii.
Pentru că ea este intrarea în viaţă69, pe când toţi
70
ceilalţi sunt hoţi şi tâlhari (fures et latrones) .
Şi din această cauză noi cerem acestor oameni lipsiţi /
7 1
goi , să perceapă cu cea mai mare osteneală lucrurile Bisericii şi să se situeze în Tradiţia adevărului.
- Şi cum pot face aceasta?
- Nu pot crede ei, referitor la diferite chestiuni mai mult sau mai puţin importante, ca şi noi, că trebuie să ne întoarcem la Bisericile cele mai vechi, pe care Apostolii le- au învăţat şi să învăţăm ceea ce este clar şi adevărat cu privire la problema ridicată?
- Şi cum ne-am fi pronunţat, dacă Apostolii nu ne-au fi scris [nimic]?
- N-ar fi trebuit, ca în acest caz, să urmăm Tradiţiei, pe care o avem în Biserici?72
68 Din comoara de adevăr şi de har a Bisericii.
69 Biserica este poarta prin care intrăm în viaţa veşnică.
70 Lat. 2, p. 15.
71 De adevăr. Ereticii sunt cei care sunt goi de adevăr.
72 Chiar dacă nu am fi avut nimic scris de la Sfinţii Apostoli am fi avut mărturia succesională a Bisericii. Fiecare generaţie ar fi lăsat următoarei Tradiţiile vii ale Bisericii. Ar fi lăsat duhul rugăciunii şi al slujbelor, atenţia la cuvintele lui Dumnezeu, modul cum se fac toate în Biserică, etosul de viaţă al credincioşilor.
Şi noi transmitem fiilor noştri duhul rugăciunii şi al staturii noastre duhovniceşti. Cei care ard de râvna mântuirii o transmit şi altora, care îi văd şi care îi simt, care trăiesc pe lângă ei. Dar dacă noi suntem trândavi, dacă suntem leneşi şi înceţi în a face voia lui Dumnezeu, această stare se imprimă şi în cei care stau pe lângă noi. Preotul unei comunităţi e cel care îi inspiră pe credincioşi. Dacă el e plin de râvnă vor fi şi mulţi dintre ei. E foarte important pe cine ai în faţa ta, după cine te ghidezi, pe cine ai înaintea ta, pe cine ai cunoscut în această viaţă ca slujitori ai lui Dumnezeu.
15
2. Căci multe naţiuni barbare (gentes barbarorum)13 , care au crezut în Hristos, au consimţit acesteia74, având mântuirea scrisă în inimile lor de către Duhul, fără cărţi şi cerneală, şi acelea au păstrat cu mare grijă Tradiţia cea veche, crezând într-unui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului şi al tuturor lucrurilor din ele şi în aceea că Hristos Iisus, este Fiul lui Dumnezeu.
Şi au crezut că Acesta, datorită dragostei Sale celei prea mari pentru creaţia Sa, a binevoit a Se naşte din Fecioară şi a pătimit sub Ponţiu Pilat, şi a înviat, şi S-a înălţat întru slavă, întru care va şi veni, El, Mântuitorul celor care se vor mântui şi Judecătorul celor care vor fi judecaţi, şi Care va trimite în focul cel veşnic pe cei care au schimbat adevărul şi au dispreţuit pe Tatăl Său şi venirea Lui.
7S
Toţi aceştia, fără să aibă cărţi (sine literis) , fiind barbari şi străini de vorbirea noastră, au crezut această credinţă. Dar pentru că au ţinut credinţa, au avut viaţa, şi din cauza credinţei au devenit înţelepţi.
Şi au plăcut lui Dumnezeu, Care le-a dat să vorbească în toate cu dreptate, curăţie şi înţelepciune. Şi dacă s-ar duce cineva să predice acestor oameni invenţii eretice (haereticis adinventa)76, vorbindu-le pe limba lor, ei şi-ar astupa imediat urechile şi ar fugi departe de aceştia, pentru că nu ar
77 7R
suporta să audă asemenea blasfemii (blasphemum ) .
Căci ei au Tradiţia cea veche a Apostolilor (veterem
70
Apostolorum Traditionem) , şi nu îndură să conceapă vreo altă învăţătură, predicată de astfel de învăţători, care nu cunosc învăţătura care a fost predicată întotdeauna.
3. Pentru că înaintea lui Valentin nu existau valentinienii. Nici înaintea lui Marcion nu existau mar cioniţii.
Şi, pe scurt, nu exista niciunul din poporul acesta cu minte vicleană şi niciunul, care să inventeze perversităţile lor.
73 Lat. 2, p. 16.
74 Tradiţiei apostolice.
75 Lat. 2, p. 16.
76 Ibidem.
77 Idem, p. 17.
78 Sfântul Irineu vorbeşte despre creştinii care nu vorbeau limba latină sau greacă. Aceia erau barbarii. Şi aceşti foşti barbari s-au arătat oameni stabili în credinţa ortodoxă, deşi nu au aveau cărţi.
Degeaba avem cărţi, dacă nu avem o viaţă creştină autentică. Dar tot la fel de rău e dacă avem râvnă mai multă decât cunoaştere şi experienţă duhovnicească. Ambele sunt două extreme periculoase.
79 Lat. 2, p. 17.
16
Căci Valentin a venit la Roma în vremea lui Higin , şi-a spus învăţătura sub Pius şi a trăit până sub Anicet.
De asemenea Cerdon, predecesorul lui Marcion, şi-a făcut apariţia tot în vremea lui Higin, care a fost al nouălea episcop [al Romei].
Acesta venea frecvent la Biserică şi mărturisea public [credinţa creştină], dar rămânea mai departe [eretic], învăţând [erezia] în taină, chiar dacă se arăta mărturisind public credinţa.
Dar nu s-a întâmplat asta până la sfârşit, pentru că a fost găsit ca unul care perverteşte credinţa şi a fost excomunicat din rândul fraţilor.
Apoi, Marcion a fost cel care i-a urmat acestuia şi el a vorbit sub Anicet, care a fost al zecelea episcop [al Romei].
Cei care se numesc gnostici, şi care au reieşit din Menandru, sunt ucenicii lui Simon [Magul], după cum am arătat.
Şi fiecare dintre ei sunt părinţi fondatori şi mari preoţi ai învăţăturii pe care au creat-o. Iar marcienn şi-au exprimat erezia mai târziu, ea durând în perioada de mijloc a Bisericii.
Papa Higin / Higinus, amintit anterior.
81 Ereticul Cerdon.
82 După numele ereticului vrăjitor Marcu, de care s-a vorbit în I, cap. 13-15, cf ed. noastre: Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului, Aflarea şi respingerea falsei cunoaşteri sau Contra ereziilor, voi. 1, trad. din lb. engl., introd. şi note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, ed. online Teologie pentru azi, Bucureşti, 2007, p. 78-98.
17
Capitolul al 5-lea
Hristos şi Apostolii Săi au predicat fără vreo înşelătorie, minciună sau ipocrizie pe unul Dumnezeu, pe Tatăl, pe Creatorul tuturor lucrurilor. Ei nu au ajustat în învăţătura lor lucrurile pe care le-au auzit
1. Dar Tradiţia Apostolilor a fost în Biserică şi a fost mereu a noastră. Şi dacă ne întoarcem spre dovezile furnizate de către Scripturi, spre cele scrise de Apostoli în Evanghelie, în acelea avem învăţătura despre Dumnezeu, şi acestea ne arată că tot ce a spus Domnul nostru Iisus Hristos este adevărat (In. 14, 6) şi nicio minciună nu este în El (In. 8, 46).
Căci şi David a zis, prorocind naşterea Sa din Fecioară şi învierea Sa din morţi: „Adevărul din pământ a ieşit" (Ps. 84, 12)83.
La fel, Apostolii, fiind Ucenicii Adevărului (Discipuli Veritatis) , s-au arătat mai presus decât orice minciună.
Căci minciuna nu are nicio legătură cu adevărul, după cum nici întunericul nu are nimic de-a face cu lumina, pentru că unul pe altul se alungă.
De aceea, Domnul nostru, fiind Adevărul, nu a spus nicio minciună. Şi El ştia că este dintre cei de jos [după trup], dar nu şi-a pierdut niciodată cunoaşterea Sa ca Dumnezeu, căci este Dumnezeul tuturor, împăratul ceresc.
Şi, de asemenea, ştia că Tatăl Său, nu era o persoană imperfectă ci una desăvârşită, şi nici nu era un animal, şi că nici El şi nici Tatăl nu au fost în Plenitudine.
La fel, nici Ucenicii Săi nu au făcut nicio menţiune despre un alt Dumnezeu sau despre un alt Domn, în afară de El, Cel care este adevăratul Dumnezeu şi Domn al tuturor.
Dar aceşti sofişti mincinoşi (vanissimi sophistae) , spun că Apostolii au vorbit cu un aer ipocrit şi au învăţat
83 în această situaţie „pământul" având două accepţii: Fecioara Prea Curată şi Mormântul Domnului.
Icoana Naşterii Domnului prezintă Peştera ca pe un Mormânt. Peştera e viitorul Mormânt. Scutecele Sale arată ca giulgiul morţii.
Iar pântecele Fecioarei, cel purtător de lumină şi mai desfătat decât cerurile stă împreună cu Mormântul cel de viaţă făcător şi plin de lumină al Domnului.
84 Lat. 2,p. 18.
85 Idem, p. 19.
18
după capacitatea lor de înţelegere, şi că ei ne-au dat răspunsuri numai la întrebările pe care ei şi le-au pus.
Ei spun că aceia au fabulat ca nişte orbi, lucruri pentru orbi, pe măsura orbirii lor şi că ne-au spus diferite prostii după măsura prostiei lor, şi minciuni pe măsura înţelegerii lor puţine.
Şi aceştia86, spun ei, şi-au imaginat că Demiurgul este singurul Dumnezeu, şi pe acela l-au predicat.
însă ei87, care au capacitatea de a cuprinde pe Tatăl cel nenumit, au vorbit de tainele de negrăit prin parabole şi enigme.
Dar mai spun şi că Domnul şi Apostolii nu au învăţat toate lucrurile adevărului, ci au vorbit ipocrit şi din ce au înţeles fiecare şi pe măsura lor.
2. Şi astfel, dacă credem aceste lucruri, înseamnă că
oo
nu ne-au adus vindecarea şi nici nu ne-au dat viaţa ci, mai degrabă, ne-au afundat într-o boală şi mai mare şi într-o mai mare neştiinţă.
Şi, din această cauză, am găsi mai mult adevăr în Lege, care arată fiecăruia păcatul, prin care omul cade în orbire şi rătăcire.
Insă Apostolii, dimpotrivă, nu au hirotonit pe apostaţi, au spus lucrurile pe care le-au văzut celor care nu le-au văzut, au întărit pe cei slabi, nu au vorbit după moda vremii lor, ci în acod cu adevărul revelat / descoperit.
Căci nu vorbeau în numele lor, atunci când sfătuiau pe cei orbi sau pe cei care căzuseră în prăpastia fără fund [a păcatului] şi mergeau pe căile lor primejdioase, ci pe toţi îi învăţau să meargă drept, pentru ca să fie în siguranţă.
Căci un medic, care se îngrijeşte să însănătoşească pe un om bolnav, nu îi prescrie o reţetă conformă cu boala pe care o are şi medicamentul de care are nevoie?
Căci Domnul a venit ca un Medic [la noi], după cum El însuşi a mărturisit: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei care sunt bolnavi. Căci n-am venit să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi" (Mc. 2, 17; Le. 5, 31- 32).
Şi cine sunt atunci cei care, din oameni bolnavi, devin oameni puternici sau păcătoşii, care se pocăiesc?
Apostolii.
87 Ereticii.
88 Domnul şi Sfinţii Apostoli. Literal: nu au înaintat în grad.
19
Şi cine trebuie să meargă pe această cale? Sau, dimpotrivă, cine trebuie să facă această mare schimbare în viaţa lor şi să se lepede de viaţa de mai înainte, prin care ei deveniseră nişte oameni slabi şi cu multe păcate?
Căci neştiinţa e mama tuturor lucrurilor, care ne duc departe de înţelepciune. Insă Domnul a dat cunoaşterea Ucenicilor Săi, prin aceea că El i-a vindecat pe cei suferinzi şi i-a întors înapoi pe cei păcătoşi.
El nu le-a vorbit despre înţelesurile vechi ale cuvintelor şi nici nu le-a răspuns lor pe măsura celor care II întrebau, ci potrivit învăţăturii care duce la mântuire, fără nicio ipocrizie şi fără să măgulească pe cineva.
3. Şi putem vedea acest lucru foarte clar din cuvintele Domnului, când Se revelează celor care se tăiau împrejur90ca Fiu al lui Dumnezeu, spunând că El este Hristosul Cel prezis de Proroci (Mc. 14, 62), că El redă libertatea oamenilor şi le dă să moştenească nestricăciunea (In. 20, 31).
Iar Apostolii au învăţat pe păgâni, că trebuie să se lepede de lucrurile deşarte şi de pietre91 (F. Ap. 14, 14 sq), pe care ei şi le imaginau ca fiind dumnezei, şi să slujească adevăratului Dumnezeu, Care a creat tot neamul omenesc, şi să creadă că El i-a creat, i-a făcut să crească şi să se întărească şi să trăiască pe pământ.
Şi i-a învăţat să privească spre Fiul Său, Iisus Hristos, Care ne-a răscumpărat pe noi din neştiinţă / cădere cu sângele Său, pentru ca să ne sfinţească prin el; spre Cel care a coborât din cer, de la Tatăl Puterilor cereşti, şi va veni iarăşi să judece pe toţi şi să dea libertatea bunătăţii lui Dumnezeu acelora, care au ţinut poruncile Sale.
Căci El a venit în timpurile din urmă, ca piatra din capul unghiului (Ps. 117, 22; Mt. 21, 42; Mc. 12, 10; Le. 20, 17; F. Ap. 4, 1 1 ; I Pt. 2, 4, 6-8), ca să ne unească pe toţi întru Sine, adică să unească pe cei de departe şi pe cei de aproape (Efes. 2, 17), pe cei tăiaţi împrejur şi pe cei netăiaţi împrejur, ca să se mărească Iafet şi să locuiască el întru cele ale lui Sem92 (Fac. 9, 27).
90 Evreilor.
91 De idolii lor din piatră.
92 Potrivit profeţiei de la Fac. 9, 27: „Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem".
20
Capitolul al 6-lea
Sfântul Duh, în toate cărţile Vechiului Testament nu a făcut vreo menţiune despre un alt Dumnezeu sau despre un alt Domn, ci L-a vestit pe Cel care este adevăratul Dumnezeu.
1. Aşadar, nici Domnul, nici Sfântul Duh, nici Apostolii, n-au vorbit despre alt Dumnezeu, ci au spus cu toţii că nu există alt Dumnezeu, decât numai adevăratul Dumnezeu.
Nici nu au numit pe altcineva Domn, decât pe Dumnezeu şi Tatăl cel peste toate, şi pe Fiul Său, Care a primit domnia de la Tatăl cel peste toate, după cum stă scris:
„A zis Domnul Domnului meu, şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe toţi vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale" (Ps. 109, 1; Mt. 22, 44; Mc. 12, 36; Le. 20, 42; F. Ap. 2,34-35;Evr. 1,13).
Aici Scripturile ne vorbesc despre Tatăl, Care Se adesează Fiului. El dă Acestuia moştenirea păgânilor şi Ii supune Lui pe toţi duşmanii Săi.
Căci Tatăl este Dumnezeul cel adevărat şi Fiul este Domnul cel adevărat iar Duhul Sfânt a dat amândurora numele de Domn.
Şi atunci când se referă la distrugerea Sodomei, Scriptura zice:
„Atunci Domnul a plouat peste Sodoma şi Gomora foc şi pucioasă de la Domnul din cer" (Fac. 19, 24).
Şi de aici reiese că Fiul este Cel care a vorbit cu Avraam (Fac. 18, 22, 33), ca Cel care avea puterea să judece pe sodomiţi pentru răutăţile lor.
Şi în textul următor se spune acelaşi adevăr:
„Scaunul Tău, Dumnezeule, este pentru vecii vecilor, sceptrul împărăţiei Tale este sceptru de dreptate. Căci Tu ai iubit dreptatea şi ai urât fărădelegea. Pentru aceasta Dumnezeu Te-a uns pe Tine cu untdelemnul Său" (Ps. 44, 8-
9).
Şi Sfântul Duh a arătat că ambele nume sunt ale lui Dumnezeu, căci Cel care este uns este Fiul Său şi El este Cel Care-L unge, adică Tatăl.
21
Şi iarăşi: „Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor şi a judecat în mijlocul dumnezeilor" (Ps. 81, 1).
Căci prin „Dumnezeu" de aici se referă la Tatăl şi la Fiul iar „dumnezeii" nu sunt altcineva decât cei care au primit înfierea93.
Şi aceştia sunt cei ai Bisericii. Căci Biserica e adunarea lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu, adică Fiul, a strâns-o94 întru Sine.
Şi tot la fel auzim spunându-se: „Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a vorbit şi a chemat pământul" (Ps. 49, 1).
Cine este acest Dumnezeu? Este Cel care a zis: „Domnezeu va veni în mod evident pentru toţi, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea" (Ps. 49, 3), adică Fiul.
Căci Fiul S-a arătat ca om, când a zis: „Eu Mă voi arăta în mod evident, pentru cei care nu Mă caută pe Mine"(Is. 65, 1).
Şi despre ce dumnezei vorbeşte El, atunci când zice: „Eu am zis, voi dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Prea înalt" (Ps. 81, 6; In. 10, 34)? Căci, fără îndoială, a vorbit despre cei care au doândit darul „înfierii, şi care strigă: Avva! Părinte!" (Rom. 8, 15).
2. Şi după cum am spus deja, nimeni altcineva nu este numit ca Dumnezeu sau ca Domn, decât Cel care este Dumnezeul şi Domnul tuturor şi Care i-a spus lui Moise: „Eu sunt cel ce Sunt. Aşa să le spui fiilor lui Israel: < Cel ce este, m-a trimis la voi!>" (leş. 3, 14).
Iar Fiul Său, Iisus Hristos, Domnul nostru, îi face pe toţi cei care cred întru numele Său, fii ai lui Dumnezeu.
93 Toţi creştinii botezaţi.
94 Să ne aducem aminte anaforaua liturgică din vechime, care vorbea de cei care se strâng din toate neamurile, după cum boabele de grâu se strâng după multe dealuri şi formează o singură pâine.
Şi aici mă refer la pasajul din Didahia IX. 4, pe care îl găsim în română în ediţiile:
1. *** învăţătură a celor doisprezece Apostoli, trad., note şi indici de Pr. D.fumitru] Fecioru, în Scrierile Părinţilor Apostolici, apud. PSB1, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 29 şi
2. *** Didahia celor Doisprece Apostoli (Siria occidentală, cea 50 sau 90-100 d. Hr.) în Diac. Ioan I, Ică jr., Canonul Ortodoxiei. Canonul apostolic al primelor secole, voi. I, Ed. Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, p. 569.
în ed. Fecioru avem următoarea traducere a textulului: „După cum această pâine frântă era împrăştiată pe munţi şi fiind adunată a ajuns una, tot aşa să se adunne Biserica Ta de la marginile lumii în împăraţi Ta", pe când în ed. Ică jr., acelaşi text e tradus aproape identic şi se găseşte în forma următoare: „Aşa cum această frângere era risipită pe munţi şi, adunată, s-a făcut una, aşa să se adune şi Biserica Ta de la marginile pământului în împărăţia Ta".
22
Şi iarăşi, când Fiul a vorbit lui Moise, El i-a spus: „M- am coborât să eliberez / să slavez / să mântuiesc acest popor" (leş. 3, 8).
Fiindcă El este Cel care S-a pogorât pentru a mântui pe om. Căci Dumnezeu a mărturisit, prin Fiul, că El este în Tatăl şi Tatăl este întru Sine (In. 14, 10-11).
Şi Tatăl poartă mărturia Fiului iar Fiul vesteşte pe Tatăl. Căci şi Isaia spune: „De asemenea sunt martor că am spus despre Domnul Dumnezeu şi despre Fiul pe care L-am ales, ca voi să cunoaşteţi şi să credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt" (îs. 55, 5).
3. Căci atunci când Scripturile folosesc cuvântul „dumnezei" nu întotdeauna se referă la zei, după cum am spus adineauri.
Insă „dumnezeii", în accepţia normală, desemnează pe zei. Ca în cuvintele acestea ale lui David: „Dumnezeii neamurilor sunt idoli ai demonilor" (Ps. 95, 5 ) şi „Voi să nu urmaţi alţi dumnezei" (Ps. 15, 4).
Şi când a spus: „dumnezeii neamurilor", a arătat că păgânii nu cunosc pe adevăratul Dumnezeu, şi când a vorbit despre „alţi dumnezei", el a vorbit despre aceşti dumnezei [păgâni].
Şi referindu-se la aceştia el a spus, că ei sunt „idoli ai demonilor" (idola doemoniorum)95 .
Căci Isaia spune: „< Lasă-i să fie ameţiţi, toţi cei care spun blasfemii despre Dumnezeu şi care se ocupă cu lucruri de nimic>", căci aşa zice Domnul" (îs. 44, 9).
El scoate pe „dumnezei" din context, şi foloseşte numai cuvântul cu pricina, ca să putem înţelege despre ce vorbeşte.
Ieremia spune şi el: „Dumnezeii, care n-au făcut cerul şi pământul, vor pieri de pe pământul de sub cer" (Ier. 10, 11). Şi pentru că arată distrugerea lor, el arată că nu sunt dumnezei adevăraţi.
Ilie, de asemenea, când erau toţi adunaţi pe Muntele Cârmei, dorind să-i facă să se întoarcă de la idolatrie, le-a spus lor: „Până când veţi fi împărţiţi între două gânduri? Dacă Domnul e Dumnezeu, urmaţi-I Lui!" (III Reg. 18, 21).
Şi iarăşi, vorbindu-le despre jertă, el le spune preoţilor idolatri: „Voi veţi chema numele dumnezeilor voştri, iar eu
95 Lat. 2,p. 23.
23
am să chem numele Domnului Dumnezeu; şi Domnul care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu" (III Reg. 18, 24).
Şi din aceste cuvinte ale Proorocului se arată, că dumnezeii cu care se lăudau acei oameni nu erau dumnezei adevăraţi.
Şi le spune lor că Dumnezeul în care el crede este adevăratul Dumnezeu, după cum L-a şi chemat:
„Domnul Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov, ascultă-mă pe mine acum, şi fă ca tot poporul acesta să cunoască că Tu eşti Dumnezeul lui Israel" (III Reg. 18,36).
4. Şi cel care cheamă pe Domnul Dumnezeul lui Avraam, pe Dumnezeul lui Isaac şi pe Dumnezeul lui Iacov şi Israel, acela cheamă pe Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, pe Dumnezeul, Care din multa Sa iubire de oameni a venit la noi şi ne-a făcut să-L cunoaştem pe Cel care a făcut cerul şi pământul, pe Cel care stăpâneşte toate, pe Cel care este singurul Dumnezeu adevărat, mai presus de Care nu există alt Dumnezeu.
Şi El ne-a dat nouă, prin Domnul nostru Iisus Hristos, puterea Sfântului Duh. Şi dă, Doamne, şi celui care citeşte această carte, să Te cunoască pe Tine, să cunoască că Tu eşti singurul Dumnezeu, şi să se întărească întru Tine, şi să se ferească de eretici, de dumnezei [străini] şi de tot felul de învăţături pline de necredinţă!
5. Căci şi Apostolul a zis: „slujeaţi cândva pe cei care nu erau dumnezei, dar acum cunoaşteţi pe Dumnezeu sau sunteţi, mai degrabă, cunoscuţi de către Dumnezeu" (Gal. 4, 8-9).
Şi prin aceasta a separat pe cei care nu sunt dumnezei de Cel care este Dumnezeu. Şi iarăşi, când a vorbit despre Antihrist, el a spus: că este „cel care se opune şi se arată pe sine a fi mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau se cinsteşte cu închinare" (II Tes. 2, 4).
Şi prin aceasta el a scos afară pe dumnezei, adică pe cei care nu sunt cunoscuţi ca Dumnezeu, adică pe idoli. Căci Tatăl tuturor Se numeşte Dumnezeu şi este Dumnezeu, pe când Antihristul se laudă că este, dar nu este mai presus de El şi nici nu este deasupra lucrurilor bune.
Căci şi Pavel a spus că acest lucru e adevărat, atunci când a zis:
„Noi cunoaştem că idolul nu este nimic şi că nu există alt Dumnezeu decât unul singur. Fiindcă nu există alţi
24
dumnezei, fie în cer sau pe pământ. Ci noi cunoaştem numai un singur Dumnezeu, Tatăl, întru Care s-au făcut toate lucrurile şi noi întru El, şi numai un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate lucrurile, şi noi prin El" (I Cor. 8,4-6).
Şi el a făcut din nou distincţie şi separaţie între cei care sunt numiţi „dumnezei", dar care nu sunt dumnezei, şi Dumnezeu Tatăl, prin Care sunt toate lucrurile şi, în acelaşi timp, un singur Domn Iisus Hristos.
Şi prin cuvintele „fie în cer sau pe pământ", el nu ne-a vorbit despre prima lume, cum învaţă aceştia, ci înţelesul cuvintelor sale sunt ca cele ale lui Moise, când a zis:
„Să nu-ţi faci vreo înfăţişare a lui Dumnezeu, fie a lucrurilor care sunt în cer, fie a celor de pe pământ sau a celor din apele de sub pământ" (leş. 20, 4).
Şi el explică ce înseamnă lucrurile din cer, atunci când spune: „când priveşti către cer, şi vezi soarele, şi luna, şi stelele, şi toată podoaba cerului, să nu cazi în păcat, închinându-te şi slujind lor" (Deut. 4, 19).
Şi Moise însuşi, fiind un om al lui Dumnezeu, a părut un dumnezeu pentru Faraon (leş 7, 1). Dar el nu a primit acest nume, de „Domn", nici nu a fost numit de către Proroci „Dumnezeu", ci Duhul [Sfânt] a spus: „Moise" a fost „conducător credincios şi slujitor al Domnului" (Iosua 1, 1).
25
Capitolul al 7-lea
Răspuns la o obiecţie bazată pe cuvintele de la II Cor. 4, 4. Sfântul Pavel folosea adesea cuvintele şi frazele fără înşiruirea lor gramaticală strictă.
1. Şi ei spun că Pavel a spus în mod clar în a doua Epistolă către Corinteni, prin cuvintele: „în care Dumnezeul lumii acesteia a orbit minţile celor care nu cred" (II Cor. 4, 4), că există un Dumnezeu al lumii şi deasupra lui există altul, mai presus de orice începătorii şi Puteri.
însă noi nu-i dispreţuim, dacă ei, cei care se cred mai presus de orice taină a lui Dumnezeu, nu ştiu să-1 citească pe Pavel.
Căci cineva, care citeşte acest pasaj al lui Pavel, după cum am să arăt imediat, va ştii să analizeze fiecare parte a versetului.
Căci „în care Dumnezeul", va trebui înţeles aparte de context şi apoi trebuie să citim restul zicerii: „a orbit minţile celor care nu cred". Numai aşa putem înţelege adevăratul sens al expresiei.
Şi când vom citi, trebuie să înţelgem: „Dumnezeu a orbit minţile necredincioşilor acestei lumi". Şi am să arăt ce înseamnă să separăm această frază, pentru a o înţelege.
Căci Pavel nu a zis, „Dumnezeul acestui lumi", ca şi când ar fi vorbit despre un altul mai presus de El. Ci el a mărturisit pe Dumnezeu ca adevăratul Dumnezeu.
Şi el a zis: „necredincioşii acestei lumi", fiindcă ei nu vor moşteni veacul ce va să fie al nestricăciunii.
Şi am să arăt cum Pavel atunci, când a spus că Dumnezeu a orbit minţile celor care nu cred, s-a referit la acest lucru: ca noi să nu luăm textul după sensul lui real, ci mult mai larg.
2. Căci şi în alte multe locuri [ale epistolelor sale] noi putem găsi, cum Apostolul foloseşte des traspunerile96, conform cu modul său năvalnic de a vorbi şi cu mişcarea
07
năvalnică a Duhului, Care era în el .
96 Schimbările de ritm, de tonalitate ale discursului, frazele complexe şi fără o cursivitate continuă, sensurile multiple, metaforice şi tipice.
97 Mişcările duhovniceşti interioare sunt mişcări pline de har, sunt mişcări pline de năvalnică ardoare şi dragoste de Dumnezeu. Şi Duhul Sfânt e Cel care stârneşte
26
Un exemplu de acest fel găsim în Epistola către Galateni, unde spune:
„Deci, ce sunt faptele Legii? Căci ea98 a fost adăugată până vine Urmaşul, Cel care a fost promis. Căci ea a fost dată prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor" (Gal. 3, 19).
Adevărata ordine a cuvintelor însă este aceasta: „Deci, ce sunt faptele Legii? Căci ea a fost dată prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor. Căci a fost adăugată până vine Urmaşul, Cel care a fost promis"
Căci omul se întreabă iar Duhul este Cel care dă răspunsul".
Şi iarăşi, în a doua Epistolă către Tesaloniceni, când vorbeşte despre Antihrist, el spune:
„Şi atunci se va arăta cel viclean, pe care Domnul Iisus Hristos îl va ucide cu Duhul gurii Sale, şi-1 va distruge cu venirea slavei Sale. Căci venirea aceluia se face prin lucrarea Satanei, însoţit de tot felul de puteri, semne şi minuni mincinoase" (II Tes. 2, 8-9).
Dar adevăratul curs al vorbirii sale este acesta:
„Şi atunci se va arăta cel viclean, a cărui venire se face prin lucrarea Satanei, însoţit de tot felul de puteri,
această iubire sfântă în noi şi ne face să fremătăm de dragoste, de curaj, de
îndrăzneală sfântă.
Când vorbim despre chinurile Sfinţilor, despre tăria lor în munci, în chinuri, nu
vorbim decât despre această năvalnică ardoare dumnezeiască, pe care Duhul lui
Dumnezeu o stârneşte în noi şi care ne face în stare să suportăm toate.
Orice discuţie despre un pogorământ duhovnicesc al unui Sfânt şi orice iniţiativă
duhovnicească majoră e însoţită de această năvălire a dragostei în inima noastră.
Fără încredinţarea lui Dumnezeu din inima noastră, nu putem să facem lucruri
stabile, care rămân.
Oamenii duhovniceşti sunt călăuziţi permanent de această mişcare a Duhului în ei
înşişi, care îi călăuzeşte atât la bucurie cât şi la necaz, atât în ispită cât şi în primejdie
şi durere.
Sfântul Pavel scria şi vorbea repede, cu entuziasm, cu avânt dumnezeiesc. Cei care
sunt purtaţi de Duhul se văd imediat, pentru că nu precupeţesc timpul să facă lucrul
cel bun, ştiu că e puţin timp la dispoziţie şi trebuie să ne mântuim cu toţii şi pentru
aceasta e plin de dragoste în a arăta tuturor drumul mântuirii.
Fără Duhul lui Dumnezeu nu există o adevărată grijă de oameni şi o slujire a lor.
Cine crede că poate să ajute pe oameni fără să fie mişcat de Duhul lui Dumnezeu se
înşală. Dumnezeu este Cel care ne inpiră, Cel care ne călăuzeşte, Cel care ne arde în
inimă ca un soare strălucitor şi ne face să grăim, întru El, cuvintele vieţii veşnice.
Fericiţi sunt cei care au pe oamenii lui Dumnezeu lângă ei şi îi ascultă! Ei vor
moştenii viaţa veşnică împreună cu aceia.
98 Legea Vechiului Testament.
99 Omul, Pavel, se întreabă şi Duhul Sfânt era Cel care răspundea şi ajuta să se dea un răspuns. Omul şi Duhul Sfânt au creat Scriptura. Scriptura nu a apărut numai cu aportul lui Dumnezeu, ci şi cu aportul omului. De aceea, ca să o înţelegi, omul trebuie să-şi dea toată silinţa în a se pregăti pentru a o înţelege, dar trebuie să aştepte mişcarea Duhului în inima sa, Cel care a umplut pe scriitorul Sfânt şi 1-a inspirat şi Care poate să ne facă şi pe noi plini de adevărul ei.
27
semne şi minuni mincinoase. Pe acesta Domnul Iisus îl va ucide cu Duhul gurii Sale, şi-1 va distruge cu venirea slavei Sale".
Căci el nu vorbeşte despre venirea Domnului, care va urma lucrării Satanei, ci despre acel om viclean, pe care noi îl numim „Antihrist".
Şi astfel, dacă nu suntem atenţi ca să citim în mod corect textul şi dacă nu analizăm părţile versetelor, nu numai că vom ajunge la multe dificultăţi, dar atunci când citim putem înţelege tot felul de blasfemii, cum ar fi cea de aici, că venirea Domnului va avea loc în timpul lucrării Satanei.
Aşa că, în pasajul de mai sus, cu care am început, trebuie să analizăm bine termenii când citim şi să urmăm ceea ce a vrut el să spună.
Astfel vom citi în acest pasaj, că „Dumnezeul acestei lumi" este Dumnezeul cel adevărat şi că aici se spune, cum că necredincioşii şi orbii acestei lumi nu vor moştenii viaţa veşnică ce va veni.
28
Capitolul al 8-lea
Răspunsul la obiecţia iscată de cuvintele lui Hristos de la Mt. 6, 24. Numai Dumnezeu este numit, cu adevărat, „Dumnezeu" şi „Domn", pentru că El este fără de început şi fără de sfârşit.
1. Dar calomniile acestor oameni nu sunt susţinute nici de Proroci şi nici de Apostoli. Căci ei nu L-au numit pe El decât cu numele de „Dumnezeu" sau de „Domn", fiindcă El este singurul şi adevăratul Dumnezeu.
Şi aşa stau lucrurile şi în ceea ce îl priveşte pe Domnul, Care a spus: „daţi lui Cezar cele ce sunt ale lui Cezar şi lui Dumnezeu, pe cele care sunt ale lui Dumnezeu" (Mc. 12, 17).
Căci El a numit pe Cezar ca Cezar100şi pe Dumnezeu ca Dumnezeu.
în acelaşi fel a spus şi cuvintele: „Nu poţi să slujeşti la doi stăpâni" (Mt. 6, 24). Şi El tălmăceşte apoi: „nu poţi să slujeşti şi lui Dumnezeu şi lui mamona" (Ibidem.).
Şi se înţelege de la sine că Dumnezeu este Dumnezeu iar mamona este altceva, diferit de Dumnezeu. Şi nu îl numeşte pe mamona „Domn", când El spune: „Nu poţi să slijeşti la doi stăpâni", ci El învaţă prin aceasta pe Ucenicii Săi ca să slujească lui Dumnezeu şi să nu se supună mamonei şi să fie sluga acesteia.
Pentru că El a spus: „cel ce face păcatul este rob al păcatului" (In. 8, 34). Iar prin cuvintele acestea: „robi ai păcatului", arată pe cei care păcătuiesc.
Şi nu numeşte, desigur, păcatul drept „Dumnezeu", după cum numele de „mamona", ca „rob al lui mamona", nu fac din mamona un „Dumnezeu".
Căci „mamona", după limba evreilor, care e folosită şi de samariteni, înseamnă „un om avar", care doreşte să aibă mai mult decât trebuie să aibă.
Şi evreii numesc „mamuel" lăcomia (gulosum)101 [gâtulului], căci gâtul (gula)102 este întotdeauna nesătul.
100 Adică, ca împărat al Romei.
101 T at ? n 98
1 Lat. 2, p. 28 102 Ibidem.
29
De aceea, după cele două semnificaţii ale cuvântului, ni se indică că nu putem să slujim şi lui Dumnezeu şi lui mamona.
2. Iar atunci când El spune că răul este puternic, nu îl absolutizează, ci spune asta în comparaţie cu noi.
Căci Domnul S-a arătat în toate ca fiind un om puternic, atunci când a spus, că „nu poate [cineva] să jefuiască de bunuri pe un om puternic, dacă nu îl leagă mai întâi pe acesta şi apoi îi pradă casa" (Mt. 12, 29).
Căci noi am fost vasele şi casa acestui „om puternic"103, pe când eram în rătăcire. Şi el făcea cu noi ce dorea, pentru că duhul cel vicelan locuia în noi.
Dar el nu e puternic în comparaţie cu Dumnezeu, Care 1-a legat pe el şi i-a prădat casa . Căci pe cei care erau [odinioară] uneltele lui, el îi mişca ca să se depărteze de Dumnezeu.
Dar Dumnezeu i-a răpit de la el, i-a luat cu Sine. Iar Ieremia spune: „ Domnul a mântuit pe Iacov şi 1-a răpit pe el din mâna celui mai puternic ca el" (Ier. 31, 10-11).
Şi El nu vorbeşte adesea de cel ce răpeşte şi fură bunurile omului ci, mai ales, de cel puternic, de omul puternic, care a fost învins.
Căci acela105 s-a supus Lui, Celui care a luat cele ale sale, pentru că el le furase, tocmai de aceia i s-au răpit la loc.
Dar el nu se compară nici cu robul lui, după cum nu se compară nici cu Domnul. Căci el nu a creat niciun lucru din cele pe care le stăpânea, pentru ca să fie comparat cu Cuvântul lui Dumnezeu, prin Care s-au făcut toate lucrurile, şi care este Domnul nostru Iisus Hristos.
3. Şi toate lucrurile, fie îngeri, fie Arhangheli, fie Tronuri sau Domnii, au fost create de către Cel ce este
103 A diavolului.
104 Printre diferitele numiri ale lui Dumnezeu, iată că Dumnezeu este şi Jefuitorul diavolului, Cel care 1-a prădat pe diavol, după cum spun multe cântări liturgice. El este Furul de inimi. El este Cel care ne fură mintea şi inima şi ni le umple de dor.
El e Medicul care ne tămăduieşte, El e Stăpânul, El este Exorcizatorul, El este
Liturghisitorul, Arhiereul prin excelenţă, El e Predicatorul, dar şi Stârvul (Mt. 24, 28)
unde se adună vulturii.
El e Vierme pentru noi, după cum interpreta unul dintre Sfinţii Părinţi, cuvintele:
„sunt vierme şi nu om" (Ps. 21, 6). El e Cel flagelat, Cel condamnat pentru noi, Cel
mort pentru noi. El este Cel care iradiază lumină divină din trupul Său. El este
Judecătorul lumii.
Diversele numiri ale lui Dumnezeu arată multiplele relaţii ale lui Dumnezeu cu omul.
El este Cel care vindecă pe om şi este Medicul lui, El este Cel care creşte pe om şi
este Pătintele lui, El este Cel care mântuieşte pe om şi este Mântuitorul lui.
105 Diavolul.
30
Dumnezeul tuturor, prin Cuvântul Său, după cum a spus Ioan106.
Pentru că atunci când el spune, că Cuvântul lui Dumnezeu a fost în Tatăl, el a adăugat: „Toate lucrurile prin El s-au făcut şi nimic nu s-a făcut fără El, din ce s-a făcut" (In. 1,3).
Iar David, când a enumerat pe lăudătorii Săi, a numit [între lucrurile create] toate lucrurile pe care şi eu le-am numit, adică şi pe toate Puterile cereşti, şi a spus: „El a poruncit şi s-au zidit; El a zis şi s-au făcut" (Ps. 32, 9).
Şi cum a poruncit El? Fără îndoială prin Cuvântul, după cum spune tot acesta, „prin Care a stabilit cerurile şi toată puterea lor, prin Duhul gurii Sale" (Ps. 32, 6).
Insă El a făcut toate lucrurile în mod liber şi după cum I-a plăcut, după cum tot David zice:
„Căci Dumnezeul nostru este în cer şi pe pământ, căci El a făcut toate lucrurile, după cum i-a plăcut" (Ps. 113, 11).
Dar lucrurile pe care El le-a stabilit / le-a întemeiat sunt distincte de Cel care le-a întemeiat, căci ele au fost făcut de Cel care le-a făcut pe ele107.
Căci numai El este necreat, fără început şi fără sfârşit, şi nu e lipsit de nimic. El îşi este suficient Sieşi, dar a dăruit tuturor lucrurilor existenţă. Şi toate lucrurile au fost făcute prin El şi aşa au primit un început.
însă toate lucrurile, care au un început, sunt pasibile de a se strica şi ele rămân atâta cât consideră Cel care le-a creat.
Şi e necesar să facem o diferenţă între ele, pentru cei care nu prea pot discerne aceste lucruri.
Căci El a făcut toate lucrurile, înpreună cu Cuvântul Său, şi de aceea e numit „Dumnezeu" şi „Domn". Dar lucrurile nu se pot numi astfel, nici nu pot avea nume, care se cuvin numai Creatorului.
106 Puterile cereşti sunt create de către Tatăl prin Fiul. Nicio creatură nu a preexistat lui Dumnezeu, ci toate sunt creaţii ale Sale.
107 Creatura nu se confundă cu Ziditorul ei. Prin această distincţie Sfântul Irineu elimină din calcul orice idee de prelungire a creaturii din fiinţa Divinităţii, adică orice unitate de esenţă a creaturii cu Dumnezeu.
în sistemele eretice discutate, ca şi în lumea păgână nu se făcea distincţie radicală între Dumnezeu şi creaţia Sa şi tocmai de aceea discursul lor e ambiguu. însă în Biserica lui Dumnezeu, creatura e creatură şi nu are prelungire de fiinţă cu Divinitatea, ci apare la porunca Sa, din nimic.
31
Capitolul al 9-lea
Unul şi acelaşi Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, este Cel vestit de Proroci şi de Evanghelii. Dovezi din Evanghelia Sfântului Matei
Şi am să demonstrez aici în mod foarte clar, că nici unul dintre Proroci sau Apostoli sau Domnul nostru Hristos, nu au cunoscut alt Dumnezeu şi Domn, decât pe Domnul şi Dumnezul cel adevărat.
Atât Prorocii cât şi Apostolii au mărturisit pe Tatăl şi pe Fiul, dar nu au spus nimic de un alt Dumnezeu şi nici nu au propovăduit un alt Domn.
Iar Domnul însuşi a spus Apostolilor Săi, că Tatăl este singurul Dumnezeu şi Domn, şi că numai El este Dumnezeul şi Stăpânul tuturor. Iar acest lucru arată, [dacă el a fost consemnat în Evanghelii], că Ucenicii Săi au mărturisit adevărul.
Apostolul Matei cunoaşte că există numai un singur Dumnezeu, Cel care i-a dat făgăduinţa lui Avraam, că urmaşii săi vor fi ca stelele cerului (Fac. 15, 5).
Şi El, prin Fiul Său, Iisus Hristos, ne cheamă pe noi să-L cunoaştem pe El, Cel care îşi găseşte lăudători şi din pietre (Mat. 3, 9; Le. 3, 8), şi îi face pe cei care nu erau un popor să fie un popor şi pe cea neiubită o face iubită (Os. 2, 25; Rom. 9, 25).
Şi aşa spunea Ioan108, când pregătea calea Domnului. Căci le spunea celor care se lăudau că sunt urmaşii lui Avraam după trup, dar aveau mintea vopsită şi cernită de rele, să se pocăiască şi să se întoarcă de la relele lor, zicându-le:
„Popor de vipere, cine v-a spus că o să scăpaţi de mânia ce va să vină? Face-ţi roade vrednice de pocăinţă! Şi să nu vă spuneţi întru voi: <Noi avem tată pe Avraam>. Căci eu vă spun vouă, că Dumnezeu poate face să iasă din aceste pietre pe fiii lui Avraam" (Mt. 3,7-9).
Şi, prin acestea, El le predica pocăinţa pentru fărădelegile lor, însă nu le vorbea de alt Dumnezeu, mai presus decât Cel care i-a făgăduit lui Avraam.
108 Sfântul Ioan Botezătorul.
32
Şi Hristos le-a spus, după cum spune şi Matei şi Luca: „Acesta este, despre care Domnul a spus prin Prorocul: <Glasul celui ce strigă în pustie, pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Domnului nostru>. Fiecare vale se va umple şi fiecare munte şi deal se vor micşora. Iar cele curbate se vor face drepte şi cele grosolane se vor face netede şi tot trupul va vedea mântuirea Domnului" (Le. 3, 4- 6; Mt. 3, 3).
Fiindcă este un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Cel care a promis şi Care a vorbit prin Proroci, după cum a spus şi El însuşi.
Iar mântuirea Sa aceasta este: Cuvântul Său. Căci pentru aceasta S-a făcut văzut de către toţi în trup şi S-a întrupat Cuvântul, pentru ca să se arate tututor cine e împăratul a toate.
Fiindcă e necesar ca toţi cei judecaţi să vadă pe Judecătorul şi să cunoască pe Cel care îi va judeca. Iar cei care sunt ai Săi, să meargă întru slava Lui, pe care o vor cunoaşte aceia, care au primit darul slavei109.
2. Iar Matei, când a grăit îngerul, a spus: „ îngerul Domnului i-a apărut lui Iosif în vis" (Mt. 2, 13).
Şi Domnul a spus mai departe: „Aceasta s-a făcut ca să se împlinească ce s-a spus de Domnul prin Prorocul: <Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu> "(Mt. 2, 15 // Os. 1 1, 1).
Şi găsim aici: „ Iată, o Fecioară va lua în pântece şi va naşte un Fiu, şi numele său va fi Emanuel, care se traduce: <Dumnezeu cu noi>" (Mt. 1, 23 // îs. 7, 14).
Căci şi David a spus asemenea despre El, că este Emanuel şi despre Fecioară: „Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la Unsul Tău. Căci Domnul a spus adevărul lui David, şi nu-1 va lepăda: <Din rodul pântecelui tău voi pune pe scaunul tău>"(Ps. 131,10-11).
Şi iarăşi: „în Iudeea este cunoscut Dumnezeu, locul Său este în pace şi El locuieşte în Sion" (Ps. 75, 1-2).
însă este unul şi acelaşi Dumnezeu, Cel care este propovăduit de Proroci şi Cel care e vestit de Evanghelii.
Iar Fiul Său, Cel ce s-a născut ca un rod al trupului lui David, adică din Fecioara, Cea din casa lui David, este Emanuel.
109 Autorul nostru aduce întruparea Domnului în sprijinul manifestării Sale eshatologice. S-a întrupat Cuvântul, spune el, pentru ca oamenii să vadă cum arată Judecătorul lor. Una dintre motivaţiile întrupării, după Sfântul Irineu, este şi aceea de a revela persoana Judecătorului lumii. Şi astfel întruparea are atingere cu eshatologia, pentru că Cel ce S-a întrupat va fi şi Judecătorul lumii.
33
Despre Acesta Valaam a profeţit: „O stea va răsări din Iacov şi un conducător va răsări din Israel" (Num. 24, 17).
Iar Matei spune că Magii, care au venit din răsărit (Magos ab Oriente) , au spus:
„Noi am văzut steaua Lui în răsărit şi am venit ca să ne închinăm Lui" (Mt. 2, 2).
Şi astfel, au fost trimişi de stea în casa lui Iacov, la Emanuel, şi Ei L-au văzut şi l-au adus daruri şi I s-au închinat Lui (Mt. 2, 11).
Şi i-au adus smirnă, fiindcă va muri şi va fi îngropat ca un om; aur, fiindcă El este împăratul, „a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit" şi tămâie, fiindcă El este Dumnezeu, Care „S-a făcut cunoscut în Iudeea" (Mc. 3, 7) şi „a vorbit celor care nu îl căutau" (In. 1, IO)111.
3. Şi când vorbeşte despre Botezul Său, Matei spune: „cerurile s-au deschis, şi El a văzut pe Duhul lui Dumnezeu, ca un porumbel, venind peste El şi o voce din ceruri a zis: <Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit>" (Mt. 3, 16-17).
Iar atunci nu a coborât Hristos peste Iisus112, nici nu a fost Hristos unul şi Iisus altul, ci Cuvântul lui Dumnezeu, Care este Mântuitorul tuturor şi Stăpânul cerului şi al pământului este Iisus, după cum am spus.
Căci El a luat trup şi a fost uns de către Duhul, Care vine de la Tatăl şi a devenit Iisus Hristos.
Căci Isaia a spus: „O Mlădiţă va ieşi din rădăcina lui lesei şi un Lăstar din rădăcina sa. Iar Duhul Domnului Se va odihni peste El, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al evlaviei, şi duhul fricii de Dumnezeu îl vor umple pe El. Şi nu va judeca după slava [omului], nici nu va respinge pe cineva după vorbe [auzite de la alţii], ci El va judeca pe cei săraci întru dreptate şi va respinge pe cei trufaşi de pe pământ" (îs. 11, 1-4).
Şi iarăşi, Isaia a vestit şi altă dată ungerea Sa, şi pentru ce a fost uns, când a zis:
„Duhul Domnului este peste Mine, căci Domnul M-a uns pe Mine. Şi El M-a trimis să predic Evanghelia săracilor, să vindec pe cei zdrobiţi la inimă, să propovăduiesc celor închişi libertatea, să dau vedere orbilor
110 Lat. 2, p. 32.
111 Avem aşadar aici înţelegerea / tâlcuirea Sfântului Irineu vizavi de cele trei daruri ale Magilor aduse Domnului.
112 Cum spuneau ereticii.
34
şi să anunţ anul bineplăcut Domnului şi ziua răzbunării, şi să mângâi pe cei care jelesc" (îs. 61, 1-3).
Căci Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om din rădăcina lui lesei şi fiu al lui Avraam, în acord cu acestea. Şi peste El S-a odihnit Duhul lui Dumnezeu, care L-a uns pe El ca să propovăduiască săracilor Evanghelia.
Insă mai presus de toate El era Dumnezeu şi nu a judecat după slava omului113, nici nu a respins pe cineva după zvonuri.
Căci „El nu avea nevoie să arate cuiva că e om, pentru că El era cunoscut ca un om". Şi El a chemat pe toţi cei care jelesc / plâng şi a dat iertarea păcatelor celor care erau în închisoarea păcatelor lor, şi i-a dezrobit pe ei din lanţuri, după cum a zis Solomon: „Fiecare va fi legat cu funiile păcatelor sale" (Pilde 5, 22).
Căci Duhul Domnului S-a pogorât peste El, adică Duhul care promisese Prorocilor că II va unge şi prin aceasta noi am primit, din belşug, ungerea Sa, prin care suntem mântuiţi.
Acestea toate le spune Matei (Matthaeus)114.
113 După poziţia socială a omului.
114 Lat. 2,p. 33.
35
Capitolul al 10-lea
Alte dovezi din Evangheliile lui Marcu şi Luca
1. De asemenea şi Luca (Lucas) , fiind urmaş şi uncenic al Apostolilor, referindu-se la Zaharia şi Elisabeta, din care, după făgăduinţă, s-a născut Ioan, a spus:
„Şi ei erau Drepţi înaintea lui Dumnezeu, urmând în toate poruncile Lui şi fără să calce învăţăturile Sale" (Le. 1,
6).
Iar despre Zaharia a spus:
„Şi când au venit zilele, ca el să-şi exercite slujba sa arhierească înaintea lui Dumnezeu, la rândul său, după obiceiul arhiereilor, ca să aprindă tămâie, el a venit să aducă jertfe, intrând în templul Domnului" (Le. 1, 8-9).
Acolo, acestuia, i s-a arătat îngerul Gavriil (Angelus Gabriel)116, care stă cu putere în slava Domnului, a Celui simplu şi absolut şi a mărturisit că una şi aceeaşi persoană este Dumnezeu şi Domnul, El, Care a ales Ierusalimul şi 1-a instituit cu preoţie.
117
Şi el nu cunoaşte alt dumnezeu deasupra Lui. Iar dacă ar fi ştiut despre un Dumnezeu mai desăvârşit decât Dumnezeu şi Domnul, cu siguranţă că ne-ar fi spus.
Şi nici nu cunoaşte niciun fruct al defectului, ci numai pe Dumnezeu şi Domnul.
Şi acela a vorbit despre Ioan şi a zis:
„Şi el va fi mare în ochii Domnului şi mulţi dintre fiii lui Israel se vor întoarce prin el către Domnul şi Dumnezezeul lor. Şi el va merge înaintea Lui, cu duhul şi puterea lui Ilie şi va pregăti poporul pentru Domnul" (Le. 1, 15-17).
Căci cum altfel ar pregăti el poporul, dacă nu ar fi mare în ochii Domnului? Căci adevărat este ceea ce El a spus despre Ioan, că este „cel mai mare între Proroci" şi că „între cei născuţi din femeie, nimeni nu este mai mare decât Ioan Botezătorul" (Le. 7, 28).
Fiindcă el a pregătit venirea Domnului, avertizând despre ea pe cei care îl urmau şi le-a predicat lor pocăinţa,
115 Ibidem.
116 Idem, p. 34.
117 Sfântul Arhanghel Gavriil.
36
pentru ca să primească iertarea păcatelor de la Domnul, atunci când va veni şi să I se alăture Lui, ei, cei care erau străini din cauza păcatelor şi a fărădelegilor.
Căci şi David a zis: „înstrăinam- s-au păcătoşii din pântece, s-au rătăcit de la naşterea lor" (Ps. 57, 3).
Şi din cauza aceasta, el îi întoarce pe ei la Domnul, îi pregăteşte, având duhul şi puterea lui Ilie (in spiritu et virtute Heliae)118, ca să-i facă popor desăvârşit al Domnului (Domino populum perfectum) U9.
2. Şi iarăşi, cu referire la înger, el120 spune:
„Şi în acea vreme a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, ca să spună Fecioarei: <Nu te teme, Mărie! Pentru că ai găsit har la Dumnezeu>" (Le. 1, 26, 30).
Şi el a spus despre Domnul:
„El va fi mare şi Fiului Celui Preaînalt Se va chema, şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul tatălui Său David. Şi El va stăpâni peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit" (Le. 1, 32-33).
Căci cine altcineva poate domni neîntreupt peste casa Iu Iacov, dacă nu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Domnului Celui Prea înalt, Care a promis prin Lege şi Proroci că va mântui lumea în trup?
Şi cine putea să Se facă Fiul omului, pentru ca omul
191
să se facă fiul lui Dumnezeu?
Iar Măria se bucură de cele spuse Ei, şi vorbeşte cu acele cuvinte, pe care Profetul le spusese despre Biserică:
„Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Pentru că a ridicat pe fiul Său Israel şi Şi-a adus aminte de mila Lui, pe care El a grăit-o către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în veac" (Le. 1, 46, 54-55).
Din aceste versete ale Scripturii reiese că Dumnezeu a vorbit Părinţilor. Căci El este Cel care, prin Moise, a instituit legea curăţirii şi a dat Legea, prin care noi cunoaştem ce a vorbit El Părinţilor.
118 Lat. 2, p. 34. 119Ibidem.
120 Sfântul Luca.
121 Marele adevăr transformat în celebra formulă: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul omului, pentru ca omul să devină fiul lui Dumnezeu". Iată că aparţine Sfântului Irineu de Lyon şi ea a fost reluată în decursul timpului de mai mulţi Părinţi. însă ne putem întreba şi faptul, dacă nu cumva ea este o moştenire a Tradiţiei, doar preluată de către Sfântul Irineu.
37
Acelaşi Dumnezeu, după marea Sa bunătate, fiind plin de dragoste faţă de noi, a făcut ca mila Sa, „a Răsăritului celui de sus să se reverse peste noi şi să strălucească celor care stăteau în întuneric şi în umbra morţii, şi să îndrepte picioarele lor în calea păcii" (Le. 1, 78-79).
Căci şi Zaharia, recăpătându-şi vorbirea, pe care o pierduse din cauza necredinţei, s-a umplut de Duhul şi a binecuvântat pe Dumnezeu într-un mod nou (Le. 1, 67-79).
Fiindcă toate lucrurile au intrat într-o nouă eră, căci Cuvântul vine în trup, pentru ca să aducă pe om lui Dumnezeu, care se depărtase de Dumnezeu.
Şi astfel oamenii au început să slăvească pe Dumnezeu într-un nou mod, dar nu era un alt Dumnezeu, ci, cu adevărat, „un singur Dumnezeu, care îndreaptă pe cei tăiaţi împrejur prin credinţă, şi pe cei netăiaţi împrejur tot prin credinţă" (Gal. 5, 6).
Şi Zaharia profeţeşte, zicând:
„Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a mântuit pe poporul Său şi a ridicat cornul mântuirii pentru noi, în casa slujitorului Său David. Căci aceasta a spus prin gura Sfinţilor Săi Proroci, care au fost de la începutul lumii.
El ne-a mântuit de vrăjmaşii noştri şi din mâna celor care ne urau pe noi. Şi ne-a arătat mila făgăduită Părinţilor noştri şi şi-a adus aminte de Sfântul Său Legământ şi de jurământul pe care 1-a făcut Părintelui nostru Avraam. Şi ne- a dat nouă ca să ne izbăvim din mâna vrăjmaşilor noştri, şi să-i slujim Lui fără teamă, trăind în sfinţenie şi dreptate înaintea Sa, în toate zile vieţii noastre" (Le. 1, 68-75).
Iar către Ioan a zis: „Iar tu, pruncule, Proroc al Celui Prea înalt te vei chema, pentru că vei merge înaintea feţei Domnului şi vei pregăti căile Sale. Şi vei da cunoştinţa mântuirii poporului Său, ca să li se ierte păcatele" (Le. 1, 76- 77).
Căci cunoştinţa mântuirii este cea pe care le-a vestit-o lor, adică pe Fiul lui Dumnezeu, despre care Ioan a zis:
„Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică / curmă păcatul lumii. Acesta este Cel despre care am zis, vine după mine un Om, care a fost mai înaintea mea, din cauză că mai înaintea mea era. Şi din plinătatea Sa noi toţi am primit" (In. 1,29-30; In. 1,15-16).
Insă această cunoştinţă a mântuirii nu stă în lucrarea unui alt Dumnezeu, nici a altui Tată, nici a Adâncului, nici a
38
unei Plenitudini formată din 30 de eoni, nici a unei Mame din Ogdoada de jos, ci cunoştinţa mântuirii ne-a dat-o Fiul lui Dumnezeu, şi ea este mântuirea sau salvarea / răscumpărarea adusă nouă de Mântuitorul / Salvatorul / Răscumpărătorul nostru.
Şi e Mântuitorul / Salvatorul / Răscumpărătorul nostru într-adevăr, după cum s-a zis: „Am aşteptat mântuirea Ta, Doamne" (Le. 2, 30).
Şi iarăşi, despre Mântuitorul s-a spus: „Am văzut pe Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci Mi-am pus nădejdea în El" (Ps. 61,2).
Iar despre faptul că ne-a adus nouă mântuirea s-a zis: „Dumnezeu a făcut cunoscută mântuirea Sa în ochii păgânilor" (F. Ap. 11, 18).
Şi El este Mântuitorul, pentru că este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.
Căci în cuvintele de vestire, îngerul spune că mântuirea se face prin Mântuitorul, spunând: „Vi S-a născut Mântuitor după înfăţişarea voastră, Hristos Domnul" (Le. 2, 11).
Căci mântuirea se face prin trup, pentru că „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit între noi" (In. 1, 14). Pe această cunoştinţă a mântuirii o vesteşte Ioan celor care se pocăiesc şi cred în Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii.
3. Şi îngerul Domnului le vesteşte păstorilor cuvinte de bucurie: „S-a născut în casa lui David, Mântuitorul, Care este Hristos Domnul" (Le. 2, 11).
„Şi atunci a apărut o mulţime de oaste cerească, care lăuda pe Dumnezeu şi zicea: < Slavă întru cei de sus, lui Dumneze, şi pe pământ pace, între oameni bună-voire >" (Le. 2, 13-14).
însă cei care se numesc în mod fals „gnostici" spun că îngerii de aici vin din Ogdoadă şi dezvăluie, în acest mod, coborârea lui Hristos. Şi iarăşi păcătuiesc când spun, că Hristos şi Mântuitorul vin din cer şi că nu S-au născut şi că, după botezul fără motiv al lui Iisus, Hristosul Plenitudinii a venit peste Iisus iertătorul, ca un porumbel.
Căci, după ei, urmează că îngerii din Ogdoadă au minţit, atunci când au spus:
„Vi s-a născut astăzi Mântuitorul, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David" (Le. 2, 1 1).
Căci dacă Cel care S-a născut nu a fost nici Hristos şi nici Mântuitorul, atunci trebuia să se dispenseze de Iisus,
39
care era din lumea de jos, a Demiurgului, şi să nu mai coboare, după 30 de ani, peste El, după cum spun ei.
Atunci, de ce îngerii au mai adăugat şi cuvintele: „în cetatea lui David", dacă nu au vestit lucrurile de bucurie, pe care Dumnezeu le-a plinit şi pe care le promisese lui David, cum că Urmaşul din trupul lui va fi împăratul cel veşnic?
Iar dacă Demiurgul a făcut tot universul făgăduit lui David, acesta122 a spus: „Ajutorul meu este de la Domnul, Cel care a făcut cerul şi pământul" (Ps. 120, 2). Şi iarăşi: „în mâna Lui sunt marginile pământului şi ale Lui sunt înălţimile munţilor. Căci El însuşi le-a făcut şi mâinile Sale au creat pământul. Veniţi şi închinaţi-vă şi slujiţi-I Lui şi plângeţi în faţa Domnului, Care va făcut pe voi, pentru că El este Domnul Dumnezeul nostru" (Ps. 94, 4-6).
Iar Sfântul Duh a spus lui David toate pe care le-a auzit, împotriva celor care dipsreţuiesc pe Cel care ne-a creat şi Care este numai Dumnezeu.
Căci el a spus de mai înainte acestea: vedeţi să nu greşiţi, căci lângă Acesta sau mai presus de El nu este alt Dumnezeu, pe care voi să-1 fi plăsmuit cu mâinile, ci trebuie să ne arătăm credincioşi şi recunoscători către Cel care ne-a creat, ne-a crescut şi ne-a hrănit pe noi.
Căci ce se va întâmpla cu cei care spun astfel de blasfemii împotriva Creatorului lor? Ceea ce au spus îngerii este adevărul.
Căci atunci când ei au spus: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună-voire", prin aceste cuvinte ei au slăvit pe Cel care este Creatorul celor înalte, adică a Puterilor cereşti şi pe Creatorul pământului.
Căci El a trimis lucrul mâinilor Sale, adică pe oameni, ca să-L slăvească pe Mântuitorul lor ceresc.
De aceea adaugă Luca:
„Şi s-au întors păstorii slăvind pe Dumnezeu, pentru toate câte văzuseră şi auziseră şi pentru cele spuse lor" (Le. 2,20).
Pentru că păstorii israeliteni nu au slăvit pe alt Dumnezeu, ci pe Cel care a vestit Legea şi Prorocii, pe Cel care a făcut toate lucrurile şi Care era slăvit de către îngeri.
Dar dacă îngerii ar fi venit din Ogdoadă şi ar fi slăvit pe alt dumnezeu, altul decât Cel adorat de păstori, atunci
122 Sfântul David.
40
îngerii din Ogdoadă nu ar fi fost în adevăr, ci ar fi căzut în păcat.
4. Şi, mai departe, Luca face referire la Domnul:
„Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, ei L-au adus la Ierusalim, şi L-au pus înaintea Domnului, după cum e scris în Legea Domnului: <tot cel de parte bărbătească, care deschide pântecele, se va numi Sfântul Domnului>. Şi pentru aceasta ei au adus jertfă, după cum e scris în Legea Domnului, adică o pereche de turturele sau doi pui de porumbel" (Le. 2, 22-24).
Dar El însuşi era Domnul, Care ne mântuieşte pe noi.
Iar Simeon a binecuvântat pe Dumnezeu zicând: „Acum slobozeşte pe robul Tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor poporarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel" (Le. 2, 29-32).
Iar „Ana Prorocită" (Le. 2, 36), de asemenea, L-a lăudat şi ea pe Dumnezeu, când L-a văzut pe Hristos" şi „vorbea despre El, tuturor celor care aşteptau mântuirea lui Israel" (Le. 2, 38).
Din toate cazurile citate reiese numai un singur Dumnezeu, Care le arată oamenilor libertatea şi Noul Legământ, pe care l-a adus Fiul Său.
5. Dar şi Marcu, tălmăcitorul şi urmaşul lui Petru
1 9^
(Marcus, interpres et sectator Petri) şi-a început Evanghelia cu cuvintele:
„începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Căci precum spun proorociile: < Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta>; <Glasul celui ce strigă în pustie, pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările înaintea Domnului nostru>" (Mc. 1, 1-3).
El tălmăceşte în mod clar în Evanghelia sa cuvintele Sfinţilor Proroci şi îl mărturiseşte pe Acela, pe care Prorocii II numesc Dumnezeu şi Domn.
El este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care a
1 94. A
făgăduit pentru El , că are să-i trimită un înger înaintea feţei Sale, adică pe Ioan, care a strigat în pustiu, „cu duhul şi puterea lui Ilie" (Le. 1, 17): „pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările înaintea Domnului nostru" (Mc. 1, 3).
123 Lat. 2, p. 39.
124 Pentru Hristos.
41
Căci niciunul dintre Proroci nu au vestit pe mama lui Dumnezeu, ci cu toţii au mărturisit pe Dumnezeu. Şi putem arăta multe astfel de dovezi. Căci Tatăl are multe numiri, după cum am arătat în cartea precedentă.
Iar mai departe am să arăt acelaşi lucru pe baza Profeţilor.
Concluzia Evangheliei lui Marcu însă este aceasta:
„Şi după ce Domnul Iisus le-a vorbit lor, S-a ridicat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu" (Mc. 16, 19).
Prin aceasta a confirmat ceea ce spusese Prorocul: „Zis-a Domnul Domnului Meu: <Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale >" (Ps. 109, 1).
Căci Dumnezeu şi Tatăl este unul şi acelaşi. El a fost vestit de Proroci şi despre El S-a scris adevărul în Evanghelii.
Căci noi, creştinii, Ii slujim şi II iubim din toată inima, pe Făcătorul cerului şi al pământului şi al tuturor lucrurilor din ele.
42
Capitolul al 11-lea
Alte dovezi scoase din Evanghelia Sfântului Ioan. Evangheliile sunt patru la număr, nu mai multe sau mai puţine. Raţiunea mistică / tainică a Evangheliilor
1. Ioan, Ucenicul Domnului {Johannes, Domini Discipulus)125 , a predicat această credinţă şi a vrut, prin Evanghelia propovăduită de către el, să înlăture greşelile lui Cerint, pe care acela le-a împrăştiat printre oameni, cât şi pe ale acelora, care se numeau „nicolaiţi" şi care mărturiseau „cunoaşterea" cea falsă126.
Pe ei a vrut să-i convingă, că există numai un singur Dumnezeu, Care a făcut toate lucrurile prin Fiul Său (In. 1, 3) şi nu cum spun ei, că unul e Creatorul, dar Tatăl Domnului este altul, şi că Fiul Creatorului a fost unul, dar Hristos, Care vine de sus este altul, (lucru imposibil însă), şi acesta a coborât peste Iisus, peste Fiul Creatorului şi acesta s-a ridicat iarăşi în Plenitudinea Sa; şi că Unul născut a fost de la început, dar Cuvântul este adevăratul fiu al Unului născut; şi că această creare a noastră nu aparţine lui Dumnezeu, ci unei puteri situate sub El, şi care nu aparţine comuniunii cu lucrurile nevăzute şi inefabile.
De aceea Ucenicul Domnului a dorit să pună capăt tuturor acestor învăţături şi să stabilească regula adevărului (regulam veritatis)127 în Biserică şi anume, că există un singur Dumnezeu Atotputernic, Care a făcut toate lucrurile prin Cuvântul Său, atât pe cele văzute cât şi pe cele nevăzute, arătând, în acelaşi timp, că prin Cuvântul, prin Acesta, Dumnezeu a făcut creaţia.
Şi El le-a dat mântuirea oamenilor creaţi de către El, după cum Ioan a tălmăcit învăţătura Sa în Evanghelie:
„întru început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început cu Dumnezeu.
Toate lucrurile prin El s-au făcut şi nimic nu S-a făcut fără El din ce s-a făcut.
125 Lat. 2, p. 40.
126 Astfel, Sfântul Ioan a urmărit scopuri apologetice în Evanghelia sa, combătându-i pe cei ai lui Cerint şi pe nicolaiţi.
127 Lat. 2,p. 41.
43
Căci [toate] s-au făcut [prin El], [pentru că] întru El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina străluceşte în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o pe ea" (In. 1, 1-5).
Şi el spune: „toate lucrurile au fost făcute prin El". Şi în acestea „toate" este inclusă şi crearea noastră. Căci noi nu credem ca acei oameni că, prin „toate lucrurile", Ioan s-a referit la cele din Plenitudine.
Iar dacă Plenitudina lor le conţine pe acestea, adică şi crearea noastră, acest lucru nu e posibil, după cum am arătat în cartea precedentă.
Căci dacă ei sunt în afara Plenitudinii, lucru care nu ar fi posibil, din ceea ce spun ei, atunci Plenitudinea nu conţine „toate lucrurile". Dar, conform lor, întreaga creaţie nu este în afara Plenitudinii.
2. Dar Ioan se situează dincolo de controversa lor, când spune:
„El era în această lume, şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. El întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit" (In. 1, 10-11).
Dar, după cele spuse de Marcion şi de ai săi, lumea nu a fost creată prin El, iar El nu a venit întru ale Sale, ci în ale altora.
Iar după gnostici, lumea aceasta a fost făcută prin îngeri şi nu prin Cuvântul lui Dumnezeu. Iar după Valentin şi ai săi, lumea nu a fost făcută prin El, ci prin Demiurgul.
Iar Mântuitorul, spun ei, a fost făcut asemenea cu lucrurile de deasupra iar Demiurgul nu a făcut decât să desăvârşească lucrarea creaţiei.
Pentru că ei spun, că El, Domnul şi Creatorul a avut planul / ideea creaţiei, prin care aceia, care au făcut lumea, au putut să o creeze, dar ea a fost produsă din Mamă.
Dar Evanghelia spune clar, că lumea a fost făcut prin Cuvântul, Care a fost dintru început cu Dumnezeu şi că toate lucrurile au fost făcute prin El, despre care Ioan a zis: „S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi" (In. 1, 14).
3. însă, după aceia, Cuvântul nu S-a făcut trup, nici Hristos, nici Mântuitor al nostru, ci El a fost produsul unirii tuturor eonilor.
Dar ei spun aceasta, pentru că ar fi dorit ca Cuvântul şi Hristos să nu vină nicicând în lume şi să nu Se facă niciodată om, şi să nu sufere, ci numai să coboare ca un porumbel peste Iisus iertătorul, să declare un Tată necunoscut şi să intre iarăşi în Plenitudine.
44
Căci atunci, când unii vorbesc despre acest Iisus iertătorul (dispensational Jesus), nu spun că El S-a întrupat şi că a suferit, ci spun că a trecut prin Măria ca apa printr-un canal {quasi aquam per tubum) .
însă alţii aleg să spună, că el este Fiul Demiurgului, care a coborât peste Iisus iertătorul. Iar alţii spun, că Iisus a fost născut de Iosif şi Măria şi că Hristos, care a coborât peste El, a fost fără trup şi nepătimitor.
Şi, conform părerilor acestor eretici, niciunul nu mărturiseşte că Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup.
Iar dacă cineva va vrea să cerceteze toate sistemele acelora atunci va găsi, că Cuvântul lui Dumnezeu nu apare în niciunul dintre ele, decât ca neîntrupat şi nepătimitor, pentru că e Hristos de deasupra129.
Există şi unii care II consideră un om transfigurat, dar nici aceia nu spun că El S-a născut sau că S-a făcut trup, pe când alţii spun, că El nu Şi-a asumat o formă umană ci, sub formă de porumbel, a coborât peste Iisus, Care S-a născut din Măria.
împotriva tuturor acestor mărturisiri false, Ucenicul Domnului a spus: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi" (In. 1, 14).
4. Şi noi putem întreba: de ce Dumnezeu S-a făcut trup? Prevăzând asta, el ne învaţă, spunându-ne: „Fost-a om trimis de la Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. El nu era Lumina, ci a venit ca să mărturisească despre Lumină" (In. 1,6,8).
Şi pentru ce s-a grăbit Ioan să mărturisească despre Dumnezeu, că este Lumina trimisă în această lume? Pentru că aşa era El, după cum îngerul Gavriil anunţase în cuvintele de bucurie de la naşterea Sa.
Dumnezeu, Care făgăduise prin Proroci, că va trimite pe îngerul Său înaintea feţei Fiului Său, ca să pregătească calea Sa, 1-a trimis pe acela, pe cel care mărturiseşte despre Lumină, având duhul şi puterea lui Ilie.
Şi pentru ce a avut Dumnezeu pe Ilie, ca slujitor şi Proroc? Pentru ca să mărturisească pe Cel care a făcut cerul şi pământul.
128 Idem, p. 42.
129 Cu alte cuvinte, niciun sistem eretic nu vorbea şi nu vorbeşte despre adevăratul Dumnezeu, despre Hristos cel adevărat, Dumnezeu şi om în acelaşi timp, ci fiecare neagă ori dumnezeirea ori umanitatea ori o parte din ele ori pe toate la un loc. Ereticii din vremea Sfântului Irineu practicau o soteriologie non-incarnaţionistă, care nu aveau în ea pe Fiul lui Dumnezeu întrupat.
45
Iar Ioan, când vorbeşte despre Creatorul lumii, cum poate să nu mărturisească despre Lumină, Care a venit din cele de negrăit şi nevăzute?
Căci toţi ereticii au susţinut că Demiurgul a fost un ignorant al Puterii de deasupra lui, şi de această mărturie s-a legat Ioan.
Căci atunci când Domnul a mărturisit despre el: „că e cel mai mare dintre Proroci", a vrut să spună că toţi Prorocii au mărturisit venirea Luminii Tatălui şi au dorit să vadă pe Cel pe care ei L-au predicat [dar nu L-au văzut în trup].
Insă Ioan a anunţat venirea Lui, ca şi ceilalţi, dar L-a şi văzut pe Cel care a venit şi L-a arătat pe El, şi a îndemnat pe mulţi să creadă în El, adică a fost şi Proroc şi Apostol al
c- 130
Sau .
Şi el e mai mult decât un Proroc, pentru că „mai întâi [sunt] Apostolii, apoi Prorocii" (I Cor. 12, 28). Dar şi unii şi alţii sunt ai lui Dumnezeu.
5. Căci vinul, pe care via l-a făcut cu ajutorul lui Dumnezeu şi care a fost consumat prima dată, a fost bun. Niciunul dintre cei ce l-au băut nu l-au găsit altfel şi Domnul a spus la fel.
Dar vinul cel mai bun a fost cel pe care Cuvântul l-a făcut din apă, în acea zi, şi pe care l-au băut cei chemaţi la nuntă (In. 2, 10).
Şi, deşi Domnul avea puterea de a înmulţi vinul la acea masă, fără să aibă nevoie de vreun lucru creat şi să înmulţească hrana celor care erau flămânzi [în pustiu], El nu a făcut acest lucru.
Ci a luat pâinile pe care le-a rodit pământul, a mulţumit (In. 6, 11) şi, ca şi în cazul preschimbării apei în vin, El a poftit pe toţi cei care erau la masă şi a dat să bea celor invitaţi la nuntă (In. 2, 8,10).
Prin aceasta a arătat, că Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi a poruncit ca el să rodească, Care a împrejmuit apele şi a făcut să izvorască apă, a trimis omenirii în zilele cele din urmă, prin Fiul Său, binecuvântarea pâinii şi darul paharului131, prin care Cel necuprins Se cuprinde de către noi iar Cel nevăzut Se face
130 Sfântul Irineu demonstrează superioritatea prorociei Sfântului Ioan Botezătorul, prin aceea că El L-a vestit pe Hristos, dar L-a şi indicat în trup, ca pe Cel întrupat, fiind şi Proroc şi Apostol al Domnului. In aceasta constă superioritatea sa, că el L-a intuit pe Dumnezeul întrupat şi nu L-a văzut numai de departe.
131 Sfânta împărtăşanie.
46
nouă văzut. Iar El nu este deasupra Tatălui, ci există în sânul Său.
6. Căci a zis Ioan:
„Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, numai Unul- Născut Fiu al lui Dumnezeu, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut" (In. 1, 18).
Pentru că El, Fiul, Care este în sânul Său, declară tuturor că Tatăl este nevăzut. Căci noi cunoaştem despre El ceea ce ne-a revelat Fiul despre El, iar Tatăl ne dă, prin Fiul, ca să II cunoaştem pe Fiul Său, la toţi cei care II iubim pe El132.
Iar despre Natanael, pentru că şi-a dat seama că II va recunoaşte pe El, Ioan, spune ceea ce Domnul a zis despre acela: „iată, cu adevărat, un israelitean, în care nu este vicleşug" (In. 1,47).
Căci israeliteanul a recunoscut pe împăratul Său şi a strigat către El: „învăţătorule, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israel! "(In. 49).
De asemenea, Petru a înţeles că Hristos este Fiul Dumnezeului Celui Viu, atunci când Domnul a spus:
„Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit. Voi pune Duhul Meu peste El şi El va arăta judecata neamurilor. El nu Se va certa, nici nu va striga, nici nu va fi auzit de vreun om că îşi ridică vocea pe străzi. Trestia nu o va frânge, nici feştila fumegândă nu o va stinge, până nu va trimite spre judecată orice luptă. Şi întru numele Său vor crede neamurile" (Mt. 12, 18-21).
7. Astfel, acestea sunt ideile principale ale Evangheliei: că există numai un singur Dumnezeu, Făcătorul acestui univers.
El a fost vestit de către Proroci şi despre Care Moise a
1 "^
vorbit în Lege. Acestea spun despre Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos şi nu cunosc vreun alt Dumnezeu sau Tată în afara Lui.
Ele sunt mai presus de celelalte „evanghelii"134, pe care ereticii le au şi din care citează, şi în care şi-au stabilit o învăţătură aparte.
Căci ebioniţii, care folosesc numai Evanghelia după Matei, sunt confuzi în multe, făcând tot felul de supoziţii false despre Domnul.
132 Pe Tatăl.
133 Sfintele Evanghelii.
134 Apocrife.
47
Iar Marcion a mutilat Evanghelia după Luca şi a scos toate acele versete, ca un blasfemiator, care vorbeau numai despre un singur Dumnezeu.
Iar cei care au separat pe Iisus de Hristos şi au spus că Hristos a rămas nepătimitor, dar că Iisus a suferit, au preferinţă pentru Evanghelia după Marcu, din care, dacă ar citi cu dragoste şi-ar putea îndrepta erorile lor.
Iar cei care urmează lui Valentin, folosesc din plin Evanghelia după Ioan, vrând să arate prin ea unirile lor. Dar ei se dovedesc prin aceasta în cea mai mare greşeală faţă de Evanghelie, după cum am arătat în prima carte.
Astfel, adversarii noştri se folosesc de mărturia noastră şi îşi prelucrează pe baza ei cărţile lor, însă dovezile
i or
noastre scoase din ele sunt adevărate cu totul.
8. Şi nu pot fi Evangheliile mai multe sau mai puţine decât sunt. Pentru că patru sunt punctele cardinale ale lumii în care trăim, sunt patru vânturi, iar Biserica este împrăştiată pe întreg pământul iar „stâlp şi temelie" (I Tim. 3, 15) a Bisericii sunt Evangheliile şi Duhul vieţii.
Şi sunt deplini numai cei patru stâlpi, întru care se respiră nestricăciunea (xr\v â(f)0apai.av) de către toţi, şi care însufleţesc pe oameni cu suflare de viaţă137.
Şi din această cauză, Cuvântul şi Făcătorul tuturor, Cel care sade pe heruvimi şi ţine toate lucrurile, S-a arătat ca om, şi ne-a dat Evanghelia în patru cărţi, dar toate numai printr-un singur Duh.
Căci David a zis despre arătarea Sa: „ Cel care sade pe heruvimi, [Acela] a strălucit tuturor" (Ps. 98, 1; )138.
Căci Heruvimii s-au arătat având patru feţe şi feţele lor sunt chipurile iconomiei mântuirii Fiului lui Dumnezeu.
Şi Scriptura spune: „Prima fiinţă era asemenea leului" (Iez. 1, 10), închipuind lucrarea Sa directă, puterea Sa conducătoare şi împărătească .
A doua fiinţă era asemenea unui viţel, închipuind jertfa Sa şi slujirea Sa arhierească.
„A treia avea faţa unui om", pentru a descrie venirea Sa ca om.
135 Din Sfintele Evanghelii.
136 Lat. 2, p. 47.
137 Evangheliile lui Dumnezeu, cele patru, sunt cele în care se respiră nemurirea lui Dumnezeu, spune autorul nostru.
138 Expresia: „Care sade pe heruvimi" însă apare şi în: I Reg. 4, 4 şi II Reg. 6, 2.
139 în ediţia 1988, se începe cu faţa omului şi apoi cu fiara cu faţă de leu. La fel găsim şi în LXX. Sfântul Irineu are o altă variantă textuală.
48
„A patra era asemenea unui vultur în zbor", arătând darul Duhului, Care acoperă Biserica cu aripile Sale.
Şi în acord cu aceste lucruri, astfel au fost statornicite Evangheliile de către Hristos Iisus.
Căci cea după Ioan vorbeşte despre naşterea Sa întru slavă, despre naşterea Sa din Tatăl, declarând:
„întru început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul" (In. 1, 1). Şi de asemenea: „toate prin El s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut" (In. 1, 3).
Din aceste raţiuni, Evanghelia este plină de mărturii, care să ateste dumnezeirea persoanei Sale.
Cea după Luca însă, care se referă la slujirea Sa ahierească, începe cu Zaharia, care aduce jertfă lui Dumnezeu.
Aici citim despre viţelul cel îngrăşat, care a fost junghiat la întoarcerea fiului celui mai tânăr (Le. 15, 23).
Matei vorbeşte despre naşterea Sa ca om, spunând: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam" (Mt. 1, 1) şi: „naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost" (Mt. 1, 18).
Pentru acest motiv, [Evanghelia lui Matei] este Evanghelia omenităţii Sale şi în întreagă această Evanghelie se vede umilinţa şi supunerea Sa ca om.
Cea a lui Marcu începe cu referirea la Sfântul Duh, Care a coborât peste Proroci, zicând: „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, precum este scris în profeţia lui Isaia" (Mc. 1, 1-2). Acest lucru arată întrariparea acestei Evanghelii. Şi, din acest motiv, şi există aici o adunare şi o trecere în revistă a evenimentelor cu caracter profetic.
Căci Cuvântul lui Dumnezeu foloseşte aici cuvintele Patriarhilor ante-mozaici, pentru a arăta dumnezeirea şi slava Sa şi pentru cei de sub Lege El instituie slujirea preoţească şi liturgică. Şi pentru că S-a făcut om pentru noi, El a trimis darul Preasfântului Duh peste tot pământul, acoperindu-ne pe noi cu aripile Sale (oKendCcov rj/Ltâc talc; 'Eccvtov irtepv^LV, protegens nos alis Suiş) .
Astfel, acestea au fost referirile la Fiul lui Dumnezeu, pe care le închipuie acele fiinţe, pentru că ele [patru] arată însuşirile / particularităţile fiecărei Evanghelii.
140 Lat. 2, p. 50.
49
Şi patru sunt acele fiinţe (Iez. 1, 10) şi avem patru Evanghelii, în care ni se vorbeşte despre Domnul.
Insă avem şi patru legăminte principale [ale lui Dumnezeu] cu neamul oemensc.
Primul e înainte de potop: legământul cu Adam. Al doilea este după potop: [cel] făcut cu Noe. Al treilea este cel făcut prin darea Legii, în timpul lui Moise. Al patrulea este cel prin care se restaurează omul şi se compune din toate cele spuse de către Evanghelii, în care omul a înviat şi zboară cu aripi [duhovniceşti] către împărăţia cerească.
9. Astfel stând lucrurile, toate cele care trec peste această formă a Evangheliei (forma cvadruplă) sunt deşarte, şi nu trebuie să fie citite / învăţate, pentru că sunt pline de îndrăzneală.
Insă cei care ţin Evangheliile [cele patru] sunt mulţi la număr, pe când [cei care au mai multe evanghelii] sunt puţini.
Iar primii141 pot arăta, că în acestea sunt descoperite mai mult decât adevărul142, pe când ultimii143 pot înţelege, cât de departe sunt de mântuirea lui Dumnezeu.
Căci Marcion respinge întreaga Evanghelie, deşi el taie din Evanghelii, din mândrie, doar unele versete mântuitoare ale Evangheliei.
Alţii, [ca montaniştii], resping darul Duhului, dat nouă în timpurile din urmă, prin buna plăcere a Tatălui, vărsat peste neamul omenesc şi nu acceptă adevărul exprimat de către Evanghelia lui Ioan, în care Domnul a promis că va trimite nouă un Mângâietor, negând acest lucru al Evangheliei şi darul profeţiei.
Ce oameni vrednici de plâns! Căci doresc să fie nişte profeţi mincinoşi, care stau departe de darul profeţiei din Biserică.
Alţii, ca encratiţii, se manifestă ca nişte oameni ipocriţi, pentru că se ţin departe de comuniunea fraţilor. Insă noi credem, că montaniştii nu acceptă nici pe Apostolul Pavel.
Căci în Epistola sa către Corinteni (I Cor. 12, 10), el vorbeşte în mod clar despre darul prorociei şi mărturiseşte despre bărbaţi şi femei care proroceau în Biserică.
141 Creştinii.
142 Mai mult decât ne-am fi aşteptat noi ca să ni se spună de către Dumnezeu.
143 Ereticii.
50
A 1 AA
Insă aceia , păcătuind întru totul împotriva Sfântului Duh, au căzut într-un păcat de neiertat.
Iar cei din tabăra lui Valentin se arată fără nicio gijă / atenţie [faţă de adevărul lui Hristos] şi îşi consideră propriile lor lucrări, din mândrie, [drept Evanghelii].
Din această cauză, ei au mai multe [Evanghelii] decât sunt. Şi, datorită acestei îndrăzneli, ei îşi numesc lucrările lor recente drept „Evanghelie a adevărului", dar nu au nimic în comun cu Evangheliile Apostolilor, şi lucrările lor nu sunt niciun fel de evanghelie, ci o sumă întreagă de blasfemii.
Iar dacă ceea ce ei au scris este Evanghelie a adevărului, atunci ei sunt cu totul împotriva a ceea ce au scris Apostolii.
Căci oricine poate să înveţe, din cele pe care le spun Scripturile. Iar cele pe care nu le-au scris Apostolii nu pot fi recunoscute drept Evanghelie a adevărului.
Căci numai Evangheliile sunt adevărate şi demne de crezut şi nu poate fi micşorat sau mărit numărul lor, după cum am arătat de multe ori şi cu multe argumente.
Fiindcă Dumnezeu, Care a făcut toate cu măsură şi pe toate le-a făcut potrivit lor, a vrut, de asemnea, ca şi Evangheliile să fie armonioase şi cu o anume ordine.
Insă învăţăturile acestor oameni, pe care le-am discutat, despre Evanghelia dată nouă, se dovedesc a fi după măsura minţii lor.
Noi însă trebuie să rămânem cu cele ale Apostolilor şi să cercetăm învăţăturile lor cu privire la Dumnezeu. Numai astfel vom putea învăţa, după adevăr, cuvintele Domnului.
144 Montaniştii.
51
Capitolul al 12-lea
învăţăturile celorlalţi Apostoli
1. Apostolul Petru, după învierea Domnului şi înălţarea Sa la ceruri, dorind să plinească numărul celor 12 Apostoli, adică să aleagă în locul lui Iuda pe un altul, pe care îl va alege Dumnezeu, s-a adresat celor de faţă:
„Bărbaţi fraţi, trebuie să se împlinească Scriptura, pe care Sfântul Duh, prin gura lui David, a spus-o mai înainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor care L-au prins pe Iisus. Căci el era numărat cu noi...Facă-se casa lui pustie şi niciun om să nu o locuiască. Iar locul său, să-1 ia altul" (F. Ap. 1,16-17,20).
Şi a plinit numărul Apostolilor, după cuvintele rostite de către David.
Iar, mai apoi, când Sfântul Duh S-a pogorât peste Apostoli şi toţi au primit puterea să prorocească şi să vorbească în limbi, iar unii i-au batjocorit, spunând că sunt beţi, Petru a luat cuvântul şi a spus că nu sunt beţi, pentru că este al treilea ceas din zi, „ci aceasta este ce s-a spus prin Prorocul [Ioil]: < Iar în zilele din urmă, zice Domnul, Eu voi turna din Duhul Meu peste tot trupul, şi ei vor prorocii>" (F.Ap. 2, 15-17).
Iar dacă Dumnezeu făgăduise prin Proroc, că va trimite pe Sfântul Său Duh peste întregul neam omenesc, asta s-a şi petrecut. Dumnezeu a anunţat atunci, prin Petru, împlinirea făgăduinţei Sale.
2. Iar Petru a zis:
„Bărbaţi ai lui Israel, ascultaţi cuvintele mele. Iisus Nazarineanul, Bărbatul dovedit de Dumnezeu între voi prin puteri, şi minuni, şi semne, pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul vostru, după cum şi voi ştiţi; Acesta, fiind dat după sfatul cel rânduit şi după înaintea-cunoaştere a lui Dumnezeu, prin mâinile unui om viclean, pe El L-aţi ucis, pironindu-L pe cruce.
Dar pe Acesta Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, pentru că nu putea să fie ţinut de ele. Căci David a zis despre El: <întotdeauna am văzut pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea s-a bucurat inima mea, şi s-a veselit limba
52
mea. Chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde. Din cauză că Tu nu vei lăsa sufletul meu în Iad, nici nu vei da pe Cel Unul Sfânt al Tău, ca să vadă stricăciunea>" (F. Ap. 2, 22-27).
Astfel el a început să le vorbească despre cineva cunoscut lor, de Patriarhul David, care murise şi fusese îngropat şi al cărui mormânt era la ei până în zilele acelea.
Şi continuă: „Căci el era Proroc145 şi cunoştea că Dumnezeu i Se jurase lui cu legământ, ca va aşeza pe tronul său, unul din rodul trupului său. Acesta a văzut mai înainte şi a vorbit despre învierea lui Hristos, şi că El nu a fost lăsat în Iad, şi nici trupul Său nu a văzut stricăciunea" (F. Ap. 2, 30-31).
Şi iarăşi spune [Petru]:
„Pe Acest Iisus, Dumnezeu L-a înviat, Căruia noi Ii suntem martori / mărturisitori. Căci, fiind înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, a primit de la Tatăl făgăduinţa Sfântului Duh şi a revărsat harul Său, după cum voi vedeţi şi auziţi.
Pentru că David nu s-a ridicat la ceruri, ci a zis: < Zis- a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale >.
De aceea, toţi cei ai casei lui Israel să cunoască cu siguranţă, că Dumnezeu a făcut pe Acest Iisus, pe Care voi L-aţi răstignit, Domn ş\Dumnezeu" (F. Ap. 2, 32- 36).
Iar când mulţimile au întrebat: „Noi ce trebuie să facem?", Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă şi vă botezaţi fiecare dintre voi în numele lui Iisus, spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Sfântului Duh" (F. Ap. 2, 37-38).
Astfel Apostolii nu au predicat alt Dumnezeu, nici acea Plenitudine [a ereticilor], nici că Hristos, Care a suferit şi a înviat a fost unul, dar Cel care s-a înălaţ la cer este altul, şi acela a rămas nepătimitor, ci au vorbit despre unul şi acelaşi Dumnezeu Tatăl şi despre Hristos Iisus, Care a înviat din morţi.
Ei au predicat credinţa în El, celor care nu credeau în Fiul lui Dumnezeu şi le spuneau lor din Proroci, că Hristos, pe Care Dumnezeu II promisese, pe Acela L-a trimis şi El este Iisus, pe Care ei L-au răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a ridicat din morţi.
145 Sfântul David.
53
3. Şi iarăşi, când Petru, însoţit de Ioan, a găsit pe omul olog din naştere, înaintea porţii templului, care se numeşte „Frumoasă", stând şi cerând milostenii, el i-a zis lui:
„Argint şi aur nu am, dar ceea ce am îţi dau: în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, ridică-te şi umblă!. Şi imediat picioarele sale şi tălpile i s-au înzdrăvenit şi a început să meargă. Şi a intrat cu ei în templu, mergând şi săltând şi lăudând pe Dumnezeu" (F. Ap. 3, 1-8).
Iar când mulţime multă s-a adunat din toate colţurile, datorită acestui lucru neaşteptat, Petru le-a zis acestora:
„Bărbaţi ai lui Israel, de ce vă miraţi de aceasta? Sau de ce staţi cu ochii aţintiţi spre noi, ca şi cum prin puterea noastră ar fi putut acest om să meargă?
Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a slăvit pe Fiul Său, pe Care voi L-aţi dat judecăţii şi v-aţi lepădat de El în faţa lui Pilat, pe când acela dorea să-L elibereze.
Dar voi v-aţi purtat cu amărăciune împotriva Unului Sfânt şi Drept şi aţi dorit să vi se dăruiască [în schimbul Lui], un ucigaş.
Şi aţi ucis pe începătorul vieţii, pe Care Dumnezeu L- a înviat din morţi şi ai Căruia noi suntem martori / mărturisitori.
Şi prin credinţa în numele Său, pe el, pe cel care voi îl vedeţi şi îl cunoaşteţi146, numele Său 1-a făcut puternic. Şi voi vedeţi, cum credinţa aceasta întru El, i-a dat lui sănătate desăvârşită înaintea tuturor.
Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut această ticăloşie... Căci aceste lucruri, pe care Dumnezeu de mai înainte le arătase prin gurile Prorocilor, că Hristosul Său va suferi, acum El le-a împlinit.
De aceea pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca toate păcatele voastre să fie şterse, ca să vină vremuri de uşurare de la faţa Domnului. Şi El va trimite pe Iisus Hristos, pe Cel vestit mai dinainte, pe Care cerul trebuie să-L primească, până în vremea stabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu ne-a vorbit prin gura Sfinţilor Săi Proroci.
Pentru că adevărul a spus Moise părinţilor noştri: <Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un Proroc dintre fraţii voştri, ca şi mine. Pe El să-L ascultaţi în toate lucrurile pe care vi le va spune. Iar tot sufletul, care va trece peste
146 Adică fostul olog.
54
aceasta şi nu va va asculta pe Proroc, va fi nimicit din popor>.
Iar toţi Prorocii [începând] de la Samuel, care au vorbit, au spus de mai înainte despre aceste zile. Voi sunteţi fiii Prorocilor şi al legământului pe care Dumnezeu 1-a făcut cu părinţii noştri, grăind către Avraam:
<Şi întru seminţia ta se vor binceuvânta toate neamurile pământului >. Căci pentru voi mai întâi, Dumnezeu a înviat pe Fiul Său şi L-a trimis ca să vă binecuvinteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale" (F. Ap. 2, 12-26).
Petru, împreună cu Ioan, le-a predicat lor în mod deschis despre astfel de lucruri fericite, pe care Dumnezeu le făgăduise părinţilor şi care s-au împlinit prin Iisus.
însă ei nu au vorbit despre alt Dumnezeu, ci despre Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om şi a suferit. Ei l-au condus pe Israel la cunoaştere şi i-a predicat, prin Iisus, învierea din morţi şi i-a arătat, cele pe care Prorocii le-au spus despre suferinţa lui Hristos şi cele pe care Dumnezeu le-a împlinit.
4. De asemenea, pentru aceeaşi raţiune, când arhiereul era înaintea sa, Petru, fiind plin de îndrăzneală, le-a zis lor:
„Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel, noi suntem astăzi cercetaţi pentru facerea de bine a unui om slăbănog, şi anume: prin cine a fost el vindecat?
Şi atunci, să vă fie vouă cunoscut şi la tot poporul lui Israel, că prin numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, prin Acela stă îmbrăcat acesta cu sănătate, care este înaintea voastră!
Aceasta este piatra pe Care nu au luat-o în seamă ziditorii, dar Care a ajuns în capul unghiului. Şi întru nimeni altcineva nu este mântuirea. Căci nu există un alt nume sub cer şi care să fie dat oamenilor, prin care trebuie să ne mântuim" (F. Ap. 4, 8-12).
Astfel, Apostolii nu au au arătat alt Dumnezeu, ci au predicat poporului că Hristos a fost Iisus, Cel răstignit, Care a trimis pe Proroci, fiind El însuşi Dumnezeu, Care a înviat şi a dat întru numele Lui mântuirea neamurilor.
5. Dar ei au vrut să acopere atât vindecarea făcută147, „pentru că omul cu care se făcuse minunea vindecării avea
147 Arhiereii, bătrânii şi cărturarii Ierusalimului.
55
mai mult de 40 de ani"(F. Ap. 4, 22), dar şi învăţătura Apostolilor, şi mărturiile Prorocilor, atunci când le-au dat drumul lui Petru şi Ioan (v. F. Ap. 4, 18).
Şi aceştia, întorcându-se la ceilalaţi Apostoli şi Ucenici ai Domnului, adică în Biserică, au spus cele întâmplate şi faptele îndrăzneţe pe care le-au făcut întru numele lui Iisus (F. Ap. 4, 23).
Iar întreaga Biserică, după cum e scris: „când au auzit acestea, au ridicat glasul către Dumnezeu într-un cuget, şi au zis: Doamne, Tu eşti Dumnezeu, Care ai făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele din ele; Care, prin Sfântul Duh, şi prin gura părintelui nostru David, slujitorul Tău, ai zis: Pentru ce s-au înfuriat neamurile şi popoarele şi-au imaginat lucruri deşarte? S-au ridicat împăraţii pământului şi conducătorii s-au adunat cu toţii împotriva Domnului, şi împotriva Hristosului Său.
Căci, cu adevărat, în acest oraş, împotriva Sfântului Tău Fiu Iisus, pe Care Tu L-ai uns, Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu neamurile şi cu poporul lui Israel, s-au adunat cu toate ca să facă, câte mâna Ta şi sfatul Tău cel mai dinainte, rândui-se ca să se facă" (F. Ap. 4, 24-28).
Acestea sunt glasurile Bisericii, de unde fiecare
1 ăR
Biserică şi-a primit întemeierea . Acestea sunt glasurile cetăţenilor din cetăţile noului legământ. Acestea sunt glasurile Apostolilor. Acestea sunt glasurile ucenicilor Domnului, Celui desăvârşit, care, după înălţarea Domnului, au fost umpluţi de Duhul şi care cheamă pe Dumnezeu, Care a făcut cerul, pământul şi apa (după cum spuseseră şi Prorocii) şi pe Iisus Hristos, Fiul Său, pe Care Dumnezeu L- a uns şi Care nu este alt Dumnezeu.
Iar în acel timp şi în acel loc nu a fost nici Valentin, nici Marcion, nici ceilalţi care au răstălmăcit adevărul şi nici unul dintre ucenicii lor.
Insă Dumnezeu, Făcătorul tuturor lucrurilor, i-a auzit pe ei.
Căci stă scris: „Locul unde ei erau adunaţi s-a cutremurat şi ei au fost umpluţi de Sfântul Duh şi grăiau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală"149 (F. Ap. 4, 31), pentru că fiecare dintre ei au fost bucuroşi să creadă.
148 Fiindcă din Biserica Ierusalimului au ieşit celelalte Biserici surori.
149 Vorbim aici despre îndrăzneala sfântă, despre curajul duhovnicesc de a mărturisi pe Dumnezeu, atunci când momentul o cere şi când există pericolul de a fi crezuţi că abdicăm de la credinţă.
56
Şi se adaugă aici: „Şi cu multă putere Apostolii dădeau mărturie despre învierea Domnului Iisus" (F. Ap. 4, 33), şi le spuneau lor:
„Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe Care voi L-aţi răstignit, spânzurându-L pe grinda de lemn. Pe El Dumnezeu L-a înălţat prin dreapta Sa, făcându-L împărat şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.
Şi noi suntem martori prin aceasta, a acestor cuvinte şi, de asemenea, şi Sfântul Duh, pe Care Dumnezeu L-a dat celor care cred în El" (F. Ap. 5, 30-32).
Şi se continuă: „Şi zilnic erau în templu şi din casă în casă şi nu încetau să înveţe şi să predice pe Hristos Iisus" (F. Ap. 5, 42), Fiul lui Dumnezeu.
Căci în aceasta constă cunoaşterea mântuirii, care se dă celor care au cunoscut venirea Fiului Său şi se întorc cu totul către Dumnezeu.
6. Iar acelor oameni fără ruşine150 le spunem, că Apostolii, atunci când îl predicau pe Iisus, nu le vorbea despre un alt Dumnezeu, mai presus de Acela, în care ei să creadă.
Căci dacă Apostolii le-ar fi vorbit oamenilor după modul celor din vechime151, le spunem acelora, că nu ar fi învăţat adevărul de la ei şi, cu atât mai puţin, de la Domnul.
A i rn /v
Căci, după ei, şi El însuşi a vorbit astfel . Insă prin aceste afirmaţii se arată că aceşti oameni nu cunosc adevărul iar în ceea ce priveşte părerile lor despre Dumnezeu, ei au primit o învăţătură din auzite .
Iar după acest mod de a vedea lucrurile154, regula adevărului nu poate fi cunoscută de nimeni, ci toţi învăţa ceea ce practică învăţătorii lor şi fiecare gândeşte ceea ce crede că e drept [să gândescă], după înţelegerea fiecăruia şi după cele pe care le-au auzit.
Şi prin aceasta venirea Domnului devine inutilă şi nefolositoare, dacă El a venit cu intenţia să tolereze şi să
îndrăzneala sfântă nu are nimic de-a face cu insolenţa, deşi stricăm planurile celor care ne învaţă să tăcem şi să nu mărturisim adevărul. Când oamenii sunt în pericolul de a se rătăci, trebuie să mărturisim cu cutezanţă adevărul lui Dumnezeu, cu toată prigoana împotriva noastră.
150 Ereticii.
151 Adică ale păgânilor.
152 Ca păgânii şi ereticii.
153 înţeleasă după urcehe, după puterea fiecăruia de înţelegere.
154 După modul cum văd lucrurile ereticii.
57
păstreze ideea fiecărui om despre Dumnezeu, izvorâtă din cele din vechime155.
Pe lângă aceasta, e cu atât mai grea sarcina [Apostolilor], ca pe Cel pe Care iudeii L-au văzut ca un om şi L-au răstignit pe cruce, să-L predice ca Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, drept împăratul lor veşnic.
Şi astfel, cu certitudine, ei nu le vorbesc 156, potrivit cu vechea lor credinţă. Pentru că ei, stând în faţa celor care L-au ucis pe Domnul, le-a predicat mult mai trupeşte despre Tatăl, Care este deasupra Demiurgului157 şi nu despre alt Dumnezeu particular.
Iar păcatul lor ar fi fost mai mic, dacă nu L-ar fi răstignit pe Cruce pe Hristosul ceresc (despre care ei spun că a venit de sus), cu toate că a fost nepătimitor158.
însă [Apostolii] nu au vorbit nici folosindu-se de învăţăturile păgânilor, ci au vorbit împotriva lor cu îndrăzneală, spunându-le că dumnezeii lor nu sunt dumnezei, ci idoli ai demonilor.
Aşa că, le-ar fi predicat evreilor, dacă ar fi existat un alt Dumnezeu mai mare ca Tatăl, şi ar fi considerat că învăţăturile lor referitoare la Dumnezeu nu sunt adevărate, puternice şi întăritoare, dar ar fi distrus şi greşelile păgânilor, luptând împotriva dumnezeilor lor şi nu ar fi adăugat alte greşeli la cele existente deja. Ei ar fi înlocuit pe cei care nu sunt dumnezei, cu singurul Dumnezeu şi Tată adevărat.
7. Din cuvintele lui Petru adresate centurionului Corneliu din Cezareea şi păgânilor dinpreună cu el, cărora li s-a predicat prima dată cuvântul lui Dumnezeu, putem înţelege cum au predicat, ce au predicat şi care era ideea Apostolilor despre Dumnezeu.
Căci despre acest Corneliu e scris: „era un om cucernic şi cu frică de Dumnezeu, şi împreună cu toată casa sa da multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu întotdeauna. De aceea a fost trimis la Simon, care se numeşte Petru (F. Ap. 10, 2, 20).
Căci Petru văzuse o vedenie, în care o voce din cer i-a zis: „Cele pe care Dumnezeu le-a curăţit, tu să nu le numeşti necurate" (F. Ap. 10, 15). Şi prin aceasta a fost învăţat de către Dumnezeu, ca să nu mai împartă oamenii în curaţi şi
155 Din concepţia păgână despre Dumnezeu.
156 Evreilor.
157 Potrivit concepţiei gnostice.
158 Face referire tot la gnostici.
58
necuraţi, pentru că El i-a curăţit pe păgâni prin sângele Fiului Său, adică şi pe Corneliu, care îi slujea Lui.
Iar când a venit Petru a zis: „Cu adevărat înţeleg, că Dumnezeu nu priveşte la faţa omului, ci în orice neam, cel care se teme de El, şi lucrează dreptatea, este primit de El" (F. Ap. 10, 34-35).
Şi prin aceasta el a arătat, în mod evident, că El 1-a arătat pe Corneliu ca temător de Dumnezeu, despre care auzise din Lege şi Proroci, pentru că cine se milostiveşte şi dă milostenii este în adevărul lui Dumnezeu, dar îi lipsea cunoaşterea Fiului.
Şi pentru aceasta Petru adaugă:
„Voi ştiţi cuvântul, care a fost cunoscut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul propovăduit de către Ioan. Adică despre Iisus din Nazaret, pe Care Dumnezeu L-a uns cu Sfântul Duh şi cu putere, şi Care mergea făcând lucruri bune şi vindecând pe toţi cei care erau asupriţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu El.
Şi noi suntem martori / mărturisitori ai tuturor acestor lucruri, pe care El le-a făcut în pământul iudeilor şi în Ierusalim. Pe Acesta ei L-au răstignit şi L-au spânzurat pe grinda de lemn.
Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate, nu la tot poporul, ci numai nouă, martorilor/ mărturisitorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El după învierea Sa din morţi.
Şi El ne-a poruncit să predicăm poporului şi să dovedim că El a fost rânduit de Dumnezeu să fie Judecătorul viilor şi a morţilor.
Despre El dau mărturie toţi Prorocii, ca, prin numele Său, tot cel ce va crede în El să primească iertarea păcatelor" (F. Ap. 10, 37-43).
Astfel, Apostolii au predicat pe Fiul lui Dumnezeu, de care nu ştiau oamenii [păgâni] şi au vorbit despre venirea Sa, celor care deja ştiau despre Dumnezeu159.
Dar ei nu au introdus un alt Dumnezeu. Căci dacă Petru ar fi cunoscut un asemenea lucru, el l-ar fi predicat în mod deschis păgânilor, spunându-le că Dumnezeul evreilor este unul, dar că Dumnezeu creştinilor este altul.
159 Adică evreilor.
59
Insă ei ar fi fost uimiţi de vederea îngerului, dacă ar fi crezut una ca asta. Dar cuvintele lui Petru nu vorbesc decât despre un Dumnezeu, Care era cunoscut de către ei.
El le vesteşte însă şi despre Iisus Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu, Judecătorul viilor şi al morţilor şi Care le porunceşte lor să se boteze spre iertarea păcatelor.
Dar le mai spune ceva: că el mărturiseşte pe Iisus ca fiind însuşi Fiul lui Dumnezeu, Care a fost uns de Sfântul Duh şi Care se numeşte Iisus Hristos.
Iar mărturia lui Petru implică faptul, că El este identic cu Cel născut din Măria.
Atunci cum e posibil, ca Petru să nu aibă o cunoaştere desăvârşită, dacă le descoperă acestora asemenea lucruri?
Căci după ei Petru este nedesăvârşit şi la fel şi ceilalţi Apostoli. Şi ar ajunge desăvârşiţi, dacă ar învia şi ar deveni ucenici ai acestor oameni. Insă aceasta e curată nerozie.
Pentru că prin acest lucru ei se dovedesc a nu fi ucenicii Apostolilor, ci ai propriilor învăţături viclene. Şi de aici şi multiplele învăţături [antagonice] găsite la ei, căci fiecare primeşte eroarea pe care e capabil să o îmbrăţişeze.
Insă Biserica de pe întregul pământ îşi are începutul durabil de la Apostoli şi are aceleaşi învăţături cu privire la Dumnezeu şi la Fiul Său.
8. Şi iarăşi: De ce Filip a predicat eunucului reginei etiopienilor, care se întorcea de la Ierusalim şi i-a citit din Prorocul Isaia, când au vorbit unul cu altul? Dacă nu ar fi fost El, de ce ar mai fi spus Prorocul: „A fost adus ca o oaie spre junghiere şi ca un miel fără glas înaintea celui care o tunde, aşa nu Şi-a deschis gura Sa"(F. Ap. 8, 32)?
De ce se mai vorbeşte despre naşterea Sa, căci „viaţa Sa s-a luat de pe pământ" (F. Ap. 8, 33)? Filip declară că Acesta a fost Iisus şi că Scripturile S-au împlinit întru El.
Eunucul a crezut cuvintelor lui şi imediat a cerut să se boteze, spunând: „Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu" (F. Ap. 8, 37).
Acest om a fost trimis în părţile Etiopiei ca să predice ceea ce el însuşi a crezut, că există un singur Dumnezeu, Cel predicat de Proroci şi că Fiul lui Dumnezeu a venit în trup omenesc şi a fost dus ca o oaie spre junghiere şi toate celelalte cuvinte, pe care Prorocii le-au spus despre El.
9. Şi, de asemenea, şi Pavel, după ce Domnul i-a vorbit din cer şi i-a spus, că persecutându-i pe Ucenicii Lui, II persecută pe El şi 1-a trimis la Anania, pentru a-şi recăpăta
60
vederea şi pentru a fi botezat (F. Ap. 9, 1-18), despre el e scris: „predica pe Iisus în sinagogile din Damasc, cu multă tărie, [spunând] că Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Hristos" (F. Ap. 9, 19).
Acestea sunt tainele pe care el le-a primit prin revelaţie şi le-a propovăduit, că El a suferit sub Ponţiu Pilat, că este Domnul, împăratul, Dumnezeul şi Judecătorul tuturor şi că a primit puterea de la Cel care este Dumnezeul tuturor, fiindcă S-a făcut „ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce" (Filip. 2, 8).
Şi acesta este adevărul, pe care 1-a predicat atenienilor în Areopag, (unde, nefiind evrei, el a putut să vorbească deplin):
„Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate lucrurile din ele, El, fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti. Nici nu e slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea nevoie de ceva, El, Care dă tuturor viaţa şi suflare şi toate.
Care a făcut dintr-un sânge întreg neamul omenesc, ca să locuiască pe toată faţa pământului, aşezând vremurile cele mai dinainte rânduite şi hotarele locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, dacă e posibil să II atingă sau să-L găsească, deşi El nu este departe de niciunul dintre noi.
Pentru că în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum a zis şi unul dintre ai voştri: noi suntem neamul Său. Şi fiind neamul lui Dumnezeu, nu se cuvine să gândim că Dumnezeu este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de mâna artistului şi de iscusinţa omului.
Căci Dumnezeu, lăsând la o parte veacurile neştiinţei, porunceşte acum tuturor oamenilor ca să se întoarcă la El cu pocăinţă.
Fiindcă El a pregătit o zi, în care lumea va fi judecată întru dreptate de omul Iisus. Şi pentru aceasta El ne-a dat încredinţare, prin învierea Sa din morţi" (F. Ap. 17, 24-31).
Şi în acest pasaj el nu numai că declară pe Dumnezeu ca Creator al lumii, nefiind de faţă evrei, ci el arată că există doar un singur neam omenesc pe faţa întregului pământ.
După cum a spus şi Moise:
„Când Cel Prea înalt a împărţit neamurile, adică [atunci când] a împărţit pe fiii lui Adam, El a pus margini / hotare neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu" (Deut. 32, 8).
61
Insă aceste neamuri, care cred în Dumnezeu, nu sunt sub stăpânirea îngerilor, ci acum sunt sub stăpânirea Domnului. „Pentru că partea Domnului este poporul lui Iacov iar Israel este partea Lui de moştenire" (Deut. 32, 9).
Şi iarăşi, în Listra Licaoniei, când Pavel şi Barnaba, întru numele Domnului Iisus Hristos, a făcut să meargă pe cel slăbănog din pântecele mamei sale şi când lumea se îmbulzea să le aducă onoruri ca unor zei, datorită feţei lor minunate, ei au zis:
„Şi noi suntem oameni ca şi voi, predicând pe Dumnezeu, ca să vă întoarceţi de la idolii cei deşerţi şi să slujiţi Dumnezeului Celui Viu, Care a făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele din ele. Şi Care, în veacurile trecute, a lăsat să sufere toate neamurile datorită căilor lor, deşi El nu S-a lăsat pe Sine fără mărturie, făcându-vă bine, dându-vă ploi din cer şi anotimpuri roditoare, umplându-vă de hrană şi de bucurie inimile voastre" (F. Ap. 14, 15-17).
Şi toate Epistolele sale160 sunt în armonie cu aceste cuvinte de aici, şi le voi arăta, atunci când voi vorbi de fiecare Epistolă în parte, la locul potrivit.
Căci aduc toate aceste dovezi ale adevărurilor Scripturii şi le pun pe toate la un loc şi pe scurt, pe cele care se găsesc în multe locuri, pentru ca tu să le citeşti cu atenţie, şi nu după modul lor extins, şi să înţelegi că dovezile, care se găsesc în Scripturi, nu se mai găsesc în altă parte, decât în
1 A 1 161
ele însele .
10. Şi, dacă mergem mai departe, îl găsim pe Ştefan (Stephanus)162, cel care a fost ales arhidiacon (primus
160 Ale Sfântului Pavel.
161 Dovezile Scripturii sunt unice. Oricine a îndrăznit să brodeze pe baza lor cărţi apocrife, se dovedeşte unul, care a abuzat de adevărul Scripturii şi 1-a răstălmăcit. Apocrifele, care acum sunt iarăşi la modă, chiar dacă au pasaje din Scriptură sau conţin informaţii veridice, au avut drept scop denaturarea credinţei creştine şi nu propovăduirea ei.
Ele au fost create de către eretici, de oameni, care au ştiut să se folosească de adevărul Bisericii, tocmai pentru ca să lupte împotriva ei. Ele sunt cărţile senzaţionaliste ale primelor secole creştine, care îi lăsau cu gust amar pe creştini, dar care erau obiect de speculaţie, pentru cei care nu priveau cu ochi buni Biserica. Cei care le readuc astăzi în prim-plan, fac din ele instrumente de terfelire a adevărurilor ortodoxe şi vor să arate, că Biserica a ascuns „o parte din adevăr", pentru că el era „prea şocant" pentru cei credincioşi.
însă apocrifele nu sunt creaţia Bisericii. Biserica Ortodoxă respinge creaţiile eretice de orice fel ar fi ele şi nu vede în ele decât falsuri notorii, care nu înspăimântă pe niciun credincios cunosător, dar care smintesc pe cei mai puţin întemeiaţi în credinţă.
162 Lat. 2, p. 65.
62
diaconus)163 de către Apostoli şi care, dintre toţi oamenii, a fost primul care a urmat martiriului Domnului.
El a fost cel dintâi care L-a mărturisit pe Hristos după ce [Acesta] a fost răstignit, vorbind cu multă îndrăzneală oamenilor şi învăţându-i, zicând:
„Dumnezeul slavei (Deus gloriae)164 i S-a arătat părintelui nostru Avraam...şi i-a zis lui: ieşi din ţara ta, şi din neamul tău, şi vino în pământul pe care am să ţi-1 arăt
ţie. (...)
Şi l-a strămutat pe el în această ţară, unde locuiţi voi acum. Şi nu i-a dat lui moştenire în ea şi nici nu a pus piciorul pe ceva al lui165, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire şi urmaşilor săi. (...)
Şi Dumnezeu a vorbit astfel: < Urmaşii săi vor trăi în pământ străin şi vor fi luaţi în robie, şi-i vor asupri pentru 400 de ani.
Şi pe poporul la care ei vor fi robi, pe acela îl voi judeca, zice Domnul. Şi după aceasta vor ieşi şi îmi vor sluji Mie >. Şi i-a dat lui legământul tăierii împrejur şi aşa a născut [Avraam] pe Isaac" (F. Ap. 7, 2, 3, 4, 6-8).
Şi tot restul cuvintelor sale [de aici] vestesc pe acelaşi Dumnezeu, Care a fost cu Iosif şi cu Patriarhii şi Care a grăit cu Moise.
11. Şi întreaga învăţătură a Apostolilor vestesc pe unul şi acelaşi Dumnezeu, Care a strămutat pe Avraam, Care i-a dat lui făgăduinţa moştenirii, Care, la timpul potrivit, i-a dat lui legământul tăierii împrejur, Care a scos afară din Egipt pe urmaşii săi, Care le-a dat şi lor tăierea împrejur (ca un semn că nu sunt ca egiptenii), pentru că El este Făcătorul tuturor lucrurilor şi pentru că El este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, şi pentru că El este Dumnezeul slavei166.
Şi oricine poate învăţa din cuvintele şi faptele Apostolilor şi poate contempla faptul, că există doar un singur Dumnezeu, mai presus de Care nu există altul.
163 Ibidem.
164 Ibidem.
165 Atâta timp cât a fost în viaţă.
166 Dumnezeul treimic este Dumnezeul care ne umple de harul, de lumina, de slava Sa. Dumnezeu este Cel care iradiază lumină veşnică din fiinţa Sa. Dumnezeul Cel viu este un Dumnezeu iradiant, este un Dumnezeu care Se manifestă plenar. Sfântul Grigorie Palama le spunea celor care vorbeau despre un Dumnezeu non- iradiant, că este un Dumnezeu mort, un Dumnezeu fără viaţă. Dumnezeu nu poate exista şi în acelaşi timp să nu aibă deloc atributele vieţii, ale comunicării, ale iradierii continue.
63
Căci noi spunem, „dacă ar fi altul mai presus de Dumnezeu", numai instituind o comparaţie cantitativă între ei, ca ultimul să fie superior primului.
Insă faptele celui mai bun dintre oameni , după cum am spus deja, [a mărturisit despre cele ale părinţilor] şi nici aceia168 nu au putut să nege faptele părinţilor lor.
Iar el a arătat că nu există decât un singur Dumnezeu. Dar, dacă cineva „este îndrăgostit nebuneşte de întrebări" şi îşi imaginează că Apostolii au vorbit alegoric despre Dumnezeu, atunci să se gândească la cuvintele mele anterioare, în care am arătat că există numai un singur Dumnezeu, Creatorul şi Făcătorul tuturor lucrurilor şi îi va distruge pe cei care se conduc după vorbe deşarte.
Acesta va găsi folositoare cuvintele Apostolilor şi va înţelege, că ei ne-au învăţat şi ne-au arătat nouă, că există un singur Dumnezeu, Făcătorul tuturor lucrurilor.
Şi atunci, când va vrea să-şi dezbrace mintea de astfel de erori şi de blasfemiile la adresa lui Dumnezeu, el va cunoaşte cu mintea sa, că atât legea mozaică, cât şi harul noului legământ, dat la plinirea vremurilor, au fost date nouă de unul şi acelaşi Dumnezeu, spre folosul neamului
169
omenesc .
12. Pentru că toţi cei care au o minte perversă şi care se împotrivesc legii lui Moise, considerând-o diferită şi contrară învăţăturii Evangheliei, nu caută să înţeleagă care sunt cauzele acestor diferenţe între Legăminte.
Căci ei s-au depărtat de dragostea părintească şi s-au mândrit ca şi Satana, fiind urmaşii învăţăturii lui Simon Magul, apostaziind, prin ceea ce spun, de la Cel care este Dumnezeu şi şi-au imaginat că ei au descoperit ceva mai mult decât Apostolii, adică au găsit un alt Dumnezeu.
Şi de aceea îi acuză pe Apostoli că au predicat Evanghelia, fiind influenţaţi de învăţăturile evreilor, iar despre ei spun, că sunt curaţi în ceea ce priveşte învăţătura
1 70
şi mult mai deştepţi decât Apostolii .
167 Se referă la Sfântul Ştefan.
168 Cei care l-au omorât pe Sfântul Ştefan.
169 Vechiul şi Noul Testament sunt revelate de unul şi acelaşi Dumnezeu. Cei care vor să despartă aceste două legăminte ale lui Dumnezeu cu oamenii şi care spun că sunt doi dumnezei, nu vor decât să despartă pe cei vechi de cei de acum şi să arate că nu există nicio unitate a neamului omenesc. Perfidia ereticilor e arătată de ruşine, pentru că Dumnezeu e Dumnezeul tuturor oamenilor, din orice timp şi din orice loc.
170 Acuza aceasta, cum că Ortodoxia e influenţată de mozaism foarte puternic, o regăsim şi în mediul teologic de astăzi. Dar nu numai de mozaism, spun puriştii noştri, ci şi de catolicism şi protestantism, de folclor şi filetism, de naţionalism şi
64
Astfel, Marcion şi urmaşii săi au trecut la mutilarea Scripturilor, nu la cunoaşterea fiecărei cărţi în parte. Şi au scurtat Evanghelia după Luca şi Epistolele lui Pavel, şi au spus că doar acelea sunt autentice, pe care ei le-au micşorat.
într-o altă lucrare, dacă Dumnezeu mă va întări să o
171
scriu, voi respinge toate cele pe care ei le păstrează .
Căci şi toţi ceilalţi, mândrindu-se doar cu numele de „cunoscători", nu recunosc Scripturile, ci le pervertesc prin interpretările lor, după cum am arătat în prima carte.
Iar urmaşii lui Marcion blasfemiază în mod direct pe Creatorul, spunând că El este creatorul răului dar vorbesc şi de o mai mare nerozie, spunând că sunt doi dumnezei, diferiţi ca natură, unul fiind bun iar altul rău.
Cei ai lui Valentin, deşi se folosesc de nume dintre cele mai cinstite, şi spun că Cel care este Creatorul este Tatăl şi Domnul şi Dumnezeu, nu sunt cu nimic mai prejos în blasfemiile lor, prin aceea că El nu a fost produs nici măcar de eonii Plenitudinii, ci dintr-un păcat / defect, care a fost scos afară din Plenitudine.
Fiind necunoscători ai Scripturilor şi ai iconomiei lui Dumnezeu, tocmai de aceea şi spun asemenea lucruri. Şi pentru aceasta, în paginile acestei lucrări, voi arăta diferenţele dintre cele două Testamente, pe de o parte iar, pe de altă parte, voi arăta că ele sunt în armonie.
13. Căci atât Apostolii cât şi ucenicii lor au gândit după cum predică Biserica {quemadmodum Ecclesia praedicat)172 şi de aceea predica lor a fost desăvârşită (perfectum)173 .
Iar cei care stau departe de desăvârşire să se uite la Ştefan, care a fost desăvârşit şi care a învăţat aceste adevăruri, pe când el era pe pământ.
Căci văzând slava lui Dumnezeu şi pe Iisus şezând de- a dreapta Tatălui, a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul
şovinism, de îţi vine să crezi că nu mai există deloc Ortodoxie, ci doar o mixtură, un
evantei de erezii.
Falşii purişti ai vremii noastre nu recunosc adâncul credinţei ortodoxe şi
aproximează, într-un mod foarte amuzant, adevărul Tradiţiei ortodoxe.
Preluările nu sunt o pătare a credinţei ortodox, ci o îmbisericire a lor. Folosirea unui
termen teologic eterodox, după o înţelegere ortodoxă şi o reevaluare ortodoxă a lui,
nu înseamnă o „contaminare" a credinţei noastre, ci dovada unei continue puteri de
asimilare a învăţăturii celei adevărate.
171 Adică o carte în care să se arate, ce fărădelege au produs scoţând unele pasaje din cărţile sfinte. Nu ştiu dacă această carte a fost scrisă de Sfântul Irineu. Această neştiinţă este exprimată şi de Lat. 2, p. 67-68, n. 4.
172 Lat 2, p. 68.
173 Ibidem.
65
lui Dumnezeu stând de-a dreapta lui Dumnezeu" (F. Ap. 7, 56).
El a spus aceste cuvinte şi a fost lapidat (F. Ap. 7, 58). Insă prin aceasta el şi-a împlinit învăţătura lui desăvârşită, pentru că a urmat Primului martirizat174 şi s-a rugat pentru cei care îl omorau, cu aceste cuvinte: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!"(F. Ap. 7, 60).
Căci ei175 au cunoscut pe unul şi acelaşi Dumnezeu, Care de la început şi până acum Şi-a arătat în multe feluri descoperirile Sale, după cum Prorocul Osea spune: „am înmulţit vedeniile şi am vorbit în pilde prin toţi Prorocii" (Os. 12, 11).
Şi, de aceea, cei care îşi dădeau sufletele pentru Evanghelia lui Hristos, cum puteau să vorbească după învăţăturile celor din vechime? Dacă ar fi crezut acest lucru, cu siguranţă, că nu ar mai fi suferit.
Ci tocmai, pentru că predicau lucruri contrare acelora, care nu se învoiau cu adevărul, tocmai pentru aceea sufereau. Şi este evident că ei nu s-au dezbărat / nu s-au dezis de adevăr, ci au predicat cu îndrăzneală atât evreilor cât şi grecilor.
Căci evreilor, ei le spuneau că Iisus, care a fost răstignit de către ei este Fiul lui Dumnezeu, Judecătorul viilor şi al morţilor şi că El a primit de la Tatăl Său împărăţia veşnică a lui Israel, după cum am spus deja.
Pe când grecilor le spunea că există doar un singur Dumnezeu, Care a făcut toate lucrurile şi că Iisus Hristos este Fiul Său.
14. Şi aceste lucru este arătat într-un mod foarte evident de către epistolele Apostolilor, care nu au fost trimise nici evreilor şi nici grecilor, ci acelora dintre neamuri, care au crezut în Hristos şi care şi-au mărturisit credinţa lor.
Căci atunci când cineva ar fi venit din Iudeea în Antiohia, acolo unde, pentru prima dată ucenicii Domnului s-au numit creştini, datorită credinţei lor în Hristos (F. Ap. 11, 26), ar fi văzut că persista între cei ce credeau în Domnul tăierea împrejur şi alte lucruri ale celor care slujeau Legea (F. Ap. 15, 1-5).
174 Adică Domnului Hristos, învăţătorul şi Dumnezeul său.
175 Sfinţii Apostoli şi Sfinţii lor ucenici.
66
Şi când Pavel şi Barnaba au mers la Ierusalim pentru această problemă şi când Biserica s-a adunat la un loc, atunci Petru a spus:
„Bărbaţi fraţi, voi ştiţi cum din primele zile, Dumnezeu m-a ales între voi, ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.
Şi Dumnezeu, Cel care cercetează inima, le-a mărturisit, dându-le lor pe Sfântul Duh, ca şi nouă.
Şi nu a făcut vreo diferenţă între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă.
Acum însă, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi doriţi să puneţi un jug greu pe grumazul ucenicilor, pe care nici părinţii noştri şi nici noi nu am putut să-1 purtăm? Căci noi credem, că prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, noi suntem mântuiţi, ca şi ei" (F. Ap. 15, 7-11).
Iar după aceea Iacov a vorbit şi a spus:
„ Bărbaţi fraţi, Simon a spus cum Dumnezeu a avut grijă să ia dintre neamuri un popor pentru numele Său.
Şi prin aceasta se împlinesc cuvintele Prorocilor, precum e scris: < După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul lui David, care este căzut. Şi voi rezidi ruinele sale şi iarăşi le voi ridica. Ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul şi toate neamurile, întru care numele Meu a fost chemat, spune Domnul, care a făcut acestea >.
Căci cunoscute îi sunt din veac lui Dumnezeu lucrările Sale. De aceea, din partea mea, eu judec că nu trebuie să îngreunăm pe cei dintre neamuri, care se întorc la Dumnezeu, ci se cuvine ca ei, să se ferească de la mândriile idolilor, şi de la desfrânare, şi de la a mânca sânge, iar ceea ce nu doresc ei înşişi, să nu facă nici ei altora" (F. Ap. 15, 13-20) 176.
Iar după ce s-au spus toate acestea şi toţi cei de faţă au consimţit lor, ei au scris acelora în acest fel:
„Apostolii şi prezbiterii şi fraţii, către fraţii dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria şi Cilicia, salutare!
Deoarece am auzit că unii dintre noi au venit şi v-au tulburat cu cuvintele lor, răvăşind sufletele voastre, spunându-vă, că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să ţineţi Legea, deşi nu noi le-am dat această poruncă, nouă ni s-a
176 Sfârşitul acestui pasaj din cuvântul Sfântului Iacov, adică : „ iar ceea ce nu doresc ei înşişi, să nu facă nici ei altora", nu se regăseşte în nicio altă traducere modernă a Scripturii. Versetul de faţă aduce mai mult cu Mt. 17, 12. Varianta textuală a Sfântului Irineu diferă substanţial, în acest punct, de textul nostru.
67
părut un lucru bun, fiind adunaţi cu toţii într-un gând, să trimitem către voi oameni aleşi, împreună cu iubiţii noştri Barnaba şi Pavel.
Căci ei sunt oameni, care şi-au pus sufletul lor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Noi am trimis pe Iuda şi pe Sila, care vă vor vesti gândurile noastre cu cuvintele propriei lor guri.
Pentru că părutu-s-a bine Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună o mai mare sarcină decât cele care sunt necesare.
Căci trebuie să vă feriţi de a mânca cele jertfite idolilor şi sânge şi să vă feriţi de desfrânare.
Şi orice nu doriţi să vi se facă vouă, nu faceţi nici voi altora177. Iar dacă vă veţi păzi de acestea, veţi face bine. Umblaţi întru Duhul Sfânt!"178 (F.Ap. 15, 23-29).
Astfel, din toate aceste pasaje, este evident că ei nu au învăţat despre existenţa vreunui alt Dumnezeu, ci au dat noul legământ al libertăţii acelora, care au crezut mai pe urmă în Dumnezeu, prin Sfântul Duh.
Şi ei au spus foarte lămurit despre lucrurile pe care le- au discutat şi anume, că nu e necesar ca ucenicii să se taie împrejur, dar prin aceasta nu au spus că există alt Dumnezeu.
15. Dar nici nu au socotit mai presus primul Legământ, pentru că s-a îngrijit de mâncarea neamurilor.
Căci Petru, deşi a fost trimis să îi înveţe pe ei, fiind constrâns de vedenia pe care a avut-o, nicidecum nu le-a vorbit lor cu vreo mică ezitare, ci le-a spus:
„Voi cunoaşteţi că un om, care nu e al Legii nu poate să se unească cu un evreu sau să se apropie de el sau cel de alt neam. Dar Dumnezeu mi-a arătat mie că nu trebuie să numim pe cineva spurcat sau necurat. De aceea am venit fără împotrivire" (F. Ap. 10, 28-29).
Prin aceste cuvinte a arătat, că el nu ar fi venit, dacă nu i s-ar fi poruncit. Şi pentru acelaşi motiv, nici nu ar fi
177 Acelaşi verset în plus, semnalat în nota precedentă.
178 Formula de încheiere: Umblaţi întru Duhul Sfânt!, este şi ea o particularitate a textului folosit de către Sfântul Irineu. Ediţia 1988 BOR are: Fiţi sănătoşi! iar ediţia IPS Bartolomeu (2001), păstrează aceeaşi formulă.
în GNT avem: Intăriţi-vă! iar în KJV: Să vă întăriţi în bine!. în FBJ găsim: La
revedere!, în DBY: Rămas bun!, în LUO: Rămâneţi cu bine!, în ediţia Cornilescu
(CNS): Fiţi sănătoşi!.
Evidenţierea acestor particularităţi textuale mi se pare foarte benefică, pentru că ne
dă o perspectivă amplă asupra semnificaţiilor cuvintelor şi învăţăturilor din Sfânta
Scriptură.
68
botezat pe cineva, dacă nu i-ar fi auzit profeţind, atunci când Sfântul Duh se odihnea peste ei.
Şi de aceea a şi spus: „Poate cineva opri oamenilor acestora apa, ca ei să nu fie botezaţi, când au primit pe Sfântul Duh ca şi noi?" F. Ap. 10, 47).
El i-a convins astfel, pe cei care erau cu el, că în acest lucru numai Sfântul Duh, Care S-a coborât peste ei, poate să lămurească pe aceia, care aduc obiecţii împotriva botezului acelora.
Şi Apostolii, care erau cu Iacov, au spus că neamurile sunt libere179, dacă au primit întru ele pe Duhul lui Dumnezeu. Căci ei au cunoscut pe acelaşi Dumnezeu şi au continuat să slujească ca cei din vechime .
Căci Petru se ferea să le reproşeze lor acestea, deşi mânca cu păgânii, datorită vedeniei pe care o avusese şi a Duhului, Care odihnea peste ei181.
Dar când au venit unii de la Iacov, s-a depărtat de ei şi nu mai mâncau împreună. Iar Pavel a spus despre Barnaba, că şi acesta a făcut acelaşi lucru (Gal. 2, 12-13).
Căci Apostolii, pe care Domnul i-a făcut martori / mărturisitori ai faptelor şi învăţăturilor Sale (căci peste tot îi vedem cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov), erau atenţi, ca în toate să arate iconomia legii lui Moise, dovedind prin aceasta că nu e decât unul şi acelaşi Dumnezeu [în ambele Testamente].
Şi ei nu ar fi făcut niciodată, după cum am spus mai înainte, acest lucru, dacă ar fi învăţat de la Domnul, că există alt Dumnezeu mai presus decât El, decât Cel, Care a iconomisit Legea.
179 Eliberate de păcate.
180 Precum evreii.
181 Peste cei dintre neamuri, care crezuseră în Hristos.
69
Capitolul al 13-lea
Respingerea opiniei, cum că Pavel a fost singurul dintre Apostoli, care a cunoscut adevărul
1. Cu privire la ce spun marcioniţii, că doar Pavel a fost singurul care cunoştea adevărul şi că numai lui i s-a revelat taina, îl lăsăm pe Pavel să îi convingă de unul singur.
Căci el spune că unul şi acelaşi e Dumnezeu, Care lucrează în Petru apostolia pentru cei tăiaţi împrejur, ca şi în sine, pentru neamuri.
De aceea Petru a fost un Apostol, care a vorbit despre acelaşi Dumnezeu, ca şi Pavel. Şi Cel pe care Petru II predica drept Dumnezeu pentru cei tăiaţi împrejur, şi de asemenea şi pe Fiul lui Dumnezeu, tot pe Aceştia Ii predica şi Pavel neamurilor.
Pentru că Domnul nostru nu a chemat la mântuire numai pe Pavel, după cum nici Dumnezeu nu a limitat numai la unul [cunoaşterea Sa], ca numai printr-un Apostol să facă cunoscută iconomia Fiului Său.
Şi când Pavel spune: „Cât de frumoase sunt picioarele celor care vestesc lucrurile de bucurie şi predică Evanghelia păcii"(Rom. 10, 15 / Ef. 6, 15), a arătat că nu există numai [un propovăduitor al lui Dumnezeu], ci sunt mai mulţi cei care predică adevărul.
Şi iarăşi, în Epistola către Corinteni, când a mărturisit tuturor că L-a văzut pe Dumnezeu după învierea Sa (I Cor. 15, 8), el a continuat: „Deci ori eu, ori aceia, aşa predicăm şi voi aşa aţi crezut" (I Cor. 15, 1 1), arătând că acelaşi lucru au predicat cu toţii, cei care L-au văzut, după învierea Sa din morţi, pe Dumnezeu.
2. Şi iarăşi, Domnul i-a răspuns lui Filip, care dorea să-L vadă pe Tatăl:
„De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel care M-a văzut pe Mine, a văzut şi pe Tatăl. Şi cum spui tu atunci: <Arată-ne nouă pe Tatăl>?
Pentru că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este întru Mine. Şi de aceea voi, care Mă cunoaşte-ţi pe Mine, L-aţi văzut şi pe El" (In. 14, 9 /In. 10,38).
70
1 89
De aceea, aceştia au păstrat mărturia Domnului, cum că întru El au cunoscut şi au văzut pe Tatăl şi că Tatăl există cu adevărat.
Şi pe acestea le spunem acestor oameni183, care nu cunosc adevărul şi vestesc o falsă mărturisire, şi celor care s- au înstrăinat de la învăţătura lui Hristos184.
Căci de ce a mai trimis Domnul 12 Apostoli ca să caute oaia pierdută a lui Israel, dacă nici ei nu cunoşteau adevărul? Şi cum au mai predicat şi cei 70, dacă nici aceştia nu cunoscuseră adevărul care fusese predicat?
Şi cum putea să fie Petru un neştiutor, dacă Domnul a dat mărturie despre el, că nu trupul şi nici sângele i-au descoperit lui acelea, ci Tatăl, Care este în ceruri (Mt. 16, 17)?
Iar „Pavel [este] Apostol nu de la oameni sau printr- un om, ci prin Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl" (Gal. 1, 1). Şi la fel sunt şi ceilalaţi Apostoli. Căci, cu adevărat, Fiul i-a condus pe ei către Tatăl şi Tatăl le revelează lor pe Fiul.
3. Iar Pavel a răspuns la întrebare cu cei care se adunaseră împreună cu el şi cu Apostolii, la întrebarea care apăruse (F. Ap. 15, 2) şi pentru care s-a urcat împreună cu Barnaba la Ierusalim.
Căci nu s-au dus fără niciun motiv, ci pentru a da libertate nemurilor, ca să fie întărite prin ei, după cum el însuşi a spus în Epistola către Galateni:
„Apoi, după 14 ani, m-am urcat iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine şi pe Tit. Căci m-am suit din cauza unei descoperiri şi le-am arătat lor Evanghelia pe care o predic între neamuri" (Gal. 2, 1-2).
Şi iarăşi a spus el: „pentru că nici măcar un ceas nu m-am plecat, ca adevărul Evangheliei să poată continua la voi" (Gal. 2, 5).
182 Sfinţii Apostoli.
183 Ereticilor marcioniţi.
184 Şi cum se poate înstrăina cineva de Hristos? Depărtându-se de mărturia Scripturilor, de propovăduirea Sfinţilor din toate veacurile şi de hotărârile Sinoadelor Bisericii şi de ceea ce se propovăduieşte şi se cântă în Biserică.
Căci dacă nu avem contact direct cu viaţa Bisericii, cu cântarea şi dogmele Bisericii, cu mărturisirea la un duhovnic şi nu avem contacte cu oamenii duhovniceşti ai Bisericii, bineînţels că ne rătăcim şi nu mergem pe calea smerită a credinţei şi vieţii ortodoxe.
Problema rătăcirii, a înstrăinării de Biserică, după cum se poate remarca de aici, nu e una nouă. Dar înstrăinarea se produce din neştiinţă şi mândrie, pentru că ori credem că ştim mai multe decât Sfinţii Părinţi ori ne credem „drepţi", fiind oameni îngâmfaţi şi cu patimi ascunse.
71
Iar dacă cineva, luînd Faptele Apostolilor, va cerceta cu de-amănuntul vremea despre care s-a scris şi întru care ei au mers la Ierusalim pentru acea întrebare, vor vedea că anii coincid cu cei pe care i-a spus Pavel.
Căci cuvintele lui Pavel sunt în armonie cu mărturia lui Luca, privitoare la [faptele] Apostolilor.
72
Capitolul al 14-lea
Dacă Pavel ar fi cunoscut vreo taină nerevelată celorlalţi Apostoli, Luca, ucenicul său constant şi împreună- sliujitorul său, nu ar fi fost un necunoscător al acestora. De asemenea nici nu putea să ascundă adevărul, deşi numai el este singurul de la care învăţăm multe şi importante date despre istoria Evangheliilor
1. însă Luca a fost nedespărţit (inseparabilis)185 de Pavel şi împreună-slujitor cu El întru Evanghelie. Şi el a arătat foarte clar şi fără nicio laudă de sine ceea ce s-a făcut, adică adevărul însuşi.
Căci el spune, că atunci când Barnaba şi Ioan, cel numit Marcu (Johanne, qui vocabatur Marcus) , au mers împreună cu Pavel şi au călătorit pe mare până în Cipru (F.
1 87
Ap. 15, 39), „am coborât în Troa (Troadem) " (F. Ap. 16, 8).
Iar când Pavel a avut un vis şi a văzut un om din Macedonia, care i-a spus: „Vino, în Macedonia, Pavele, şi ne ajută" (F. Ap. 16, 9), el spune: „imediat am dorit să mergem în Macedonia, înţelegând că Dumnezeu ne cheamă să le predicăm Evanghelia. De aceea, navigând spre Troa, ne-am îndreptat direct spre Samotracia" (F. Ap. 16, 10-11).
Şi el indică, cu grijă, tot restul călătoriei lor, cum a ajuns la Filipi şi cui au vorbit prima dată: „am şezut" spune el, „şi am vorbit femeilor care se adunaseră" (F. Ap. 16, 13).
Şi, cu siguranţă, că au crezut mulţi. Şi iarăşi spune: „noi am călătorit de la Filipi, după zilele azimilor şi am ajuns la Troa, unde am rămas pentru 7 zile" (F. Ap. 20, 6).
Şi toate detaliile din călătoria sa cu Pavel, el le indică cu grijă, adică locurile, oraşele, numărul zilelor, până s-au urcat la Ierusalim.
Ne spune întâmplările petrecute cu Pavel şi cum a fost trimis el în părţile Romei (F. Ap. cap. 23-26), numele centurionului, care 1-a luat pe gratis (F. Ap. 27, 1, 3)188, minunile întâmplate pe corăbii şi cum au scăpat, când s-a
185 Lat. 2, p. 74.
186 Ibidem.
187 Ibidem.
' Numele său era Iuliu şi făcea parte din cohorta Augusta, cf. F. Ap. 27, 1 .
73
sfărâmat corabia (F. Ap. 27, 41 / II Cor. 11, 25), insula unde au stat şi cum au fost primiţi cu bucurie [de către localnici] (F. Ap. 28, 1-2)189, cum a vindecat Pavel pe tatăl căpeteniei insulei ( F. Ap. 28, 8) şi cum au navigat până la Puteoli şi au ajuns apoi la Roma (F. Ap. 28, 13-14) şi ce a făcut în perioada cât a fost la Roma (F. Ap. 28, 15- 31).
Căci Luca, fiind prezent la toate aceste întâmplări, a notat cu grijă în carte [lucrurile care s-au petrecut], în aşa fel încât nu se poate spune că a minţit sau s-a mândrit [în cele pe care le-a scris], deoarece datele sale dovedesc că el a fost acolo şi că nu a fost un neştiutor al adevărului {ignorare veritatem)190 .
Şi nu numai un următor al Apostolilor, ci şi ceilalaţi împreună-lucrători cu Apostolii şi, în special, cei ai lui Pavel [au ştiut adevărul], după cum spune şi el în Epistolă, zicând:
„Dimas m-a lăsat şi s-a dus la Tesalonic, Crescent este în Galatia, Tit în Dalmaţia. Numai Luca este cu mine" (II Tim. 4, 10-11).
Şi [amintind de Luca], a arătat că întotdeauna era împreună cu el şi nu se despărţeau niciodată. Şi iarăşi spune, în Epistola către Coloseni:
„Luca, doctorul cel iubit, vă îmbrăţişează" (Col. 4, 14). Şi, cu siguranţă, dacă Luca predica întotdeauna împreună cu Pavel şi era numit de el „cel iubit" şi făcea împreună cu el lucrarea de evanghelist, vestindu-ne Evanghelia, nu a învăţat nimic diferit de Pavel şi nu a ieşit nicidecum din cuvintele sale.
Şi cum pot aceştia, care nu au fost niciodată împreună cu Pavel, să se mândrească cu faptul, că ei au învăţat taine ascunse şi de negrăit?
2. Căci Pavel gândea cu smerenie (simpliciter)191 despre ceea ce el cunoştea, nu numai faţă de cei care îl însoţeau, dar şi faţă de cei care îl ascultau, după cum ne arată purtarea sa.
Şi când episcopii şi prezbiterii, care au venit din Efes şi din cetăţile dinmprejur, s-au adunat la Milet, deoarece el se ostenea să ajungă la Ierusalim pentru a prăznui Cincizecimea, după ce le-a mărturisit multe lucruri şi le-a spus cele care o să se petreacă cu el la Ierusalim, a adăugat:
189 Era insula Malta, cf. F. Ap. 28, 1.
190 Lat. 2, p. 75.
191 Idem, p. 76.
74
„Ştiu că voi nu veţi mai vedea faţa mea. De aceea, vă mărturisesc în această zi, că sunt curat de sângele tuturor. Pentru că nu m-am ferit să vă vestesc toate sfaturile lui
1 Q9
Dumnezeu (omnem sententiam Deî) .
De aceea, luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma peste care Sfântul Duh v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câştigat-o prin însăşi sângele Său"(F. Ap. 20, 25- 28).
Şi apoi, referindu-se la învăţătorii cei răi, care vor apărea, el a spus:
„Căci cunosc, că după plecarea mea vor veni între voi lupi înfiorători {lupi graves)193, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, vorbind lucruri stricate, ca să-şi tragă ucenici după ei" (F. Ap. 20, 29-30).
însă, le spusese el: „nu m-am ferit să vă vestesc toate sfaturile lui Dumnezeu" (F. Ap. 20, 27). Şi vedem cum Apostolii au vorbit cu simplitate şi fără să se teamă de cineva, învăţând tot ceea ce ei învăţaseră de la Domnul.
Şi la fel şi Luca, fără să se teamă de cineva, ne-a dat nouă învăţătura pe care el194 o dădea acelora, mărturisind acestea şi zicând: „Aşa cum ni le-au mărturisit, cei care L-au văzut dintru început şi care au fost slujitorii Cuvântului" (Le. 1,2).
3. Iar dacă cineva îl dă la o parte pe Luca195, unul ca acesta nu cunoaşte adevărul, şi prin lucrul său el respinge Evanghelia, pe care acela a vestit-o ca un Ucenic.
Căci numai prin el196 noi ne-am împărtăşit de multe şi importante părţi ale Evangheliei. Căci, spre exemplu, naşterea lui Ioan (Le. 1,24), istoria lui Zaharia (Le. 1, 5-23), venirea îngerului la Măria (Le. 1, 26-38), cuvintele de
1 Q7 A
bucurie ale Elisabetei (Le. 1, 42-45) , coborârea îngerilor la păstori şi cele pe care le-au spus ei (Le. 2, 8-14), mărturiile Anei şi ale lui Simeon cu referire la Hristos (Le.
2, 25-38), şi ceea ce s-a petrecut la vârsta de 12 ani, când au fost la Ierusalim (Le. 2, 41-50), despre botezul lui Ioan (Le.
3, 3) şi numărul de ani când a fost botezat Domnul (Le. 3,
192 Ibidem.
193 Ibidem.
194 Sfântul Pavel.
195 Adică nu recunoaşte scrierile sale.
196 Prin Sfântul Luca.
197 Sfântul Irineu, nu ştim din ce motive, sare tocmai peste un pasaj important şi de asemnea unic: acela al cuvântării profetice a Prea Curatei Fecioare (Le. 1, 46-55).
75
23) şi că acesta198 a vut loc în anul al 15-lea de domnie a lui Tiberiu Cezar (Le. 3, 1) [le găsim numai la Luca].
Iar din slujirea Sa învăţătorească avem ceea ce El a zis despre cei bogaţi: „Vai vouă celor care sunteţi bogaţi, căci voi aţi primit deja mângâierea voastră"199 (Le. 6, 24); şi iarăşi: „Vai vouă celor care sunteţi plini / sătui acum, pentru că veţi flămânzi şi voi cei ce râdeţi acum, pentru că veţi plânge" (Le. 6, 25); şi iarăşi: „ Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine, căci tot la fel făceau părinţilor voştri, profeţii cei mincinoşi" (Le. 6, 26).
Şi toate cele care mai urmează acestora noi le cunoaştem numai de la Luca, fiindcă multe fapte ale Domnului noi le-am învăţat de la el, căci numai el le-a scris dintre toţi Evangheliştii.
Astfel ştim: despre mulţimea de peşti pe care a prins-o Petru cu cei dimpreună cu el, când Domnul le-a poruncit să arunce mrejele (Le. 5, 3-7); despre femeia care suferise 18 ani şi care a fost vindecată în zi de sâmbătă (Le. 13, 11- 13); despre bărbatul bolnav de idropică şi pe care Domnul 1-a vindecat tot sâmbăta şi cum s-a apărat El cu privire la fapta de vindecare făcută în acea zi (Le. 14, 1- 6); cum a învăţat El pe ucenici să nu caute locul cel dintâi [acolo unde se duc] (Le. 14, 7-1 1); cum ne invită pe noi să fim smeriţi şi umiliţi, fără să cerem să fim răsplătiţi (Le. 14, 1 1); despre omul care a bătut la uşă noaptea, pentru a obţine pâini şi i s-au dat lui, pentru că avea mare nevoie de ele (Le. 11, 5-8); cum, atunci când Domnul şedea la masă cu fariseii, o femeie păcătoasă a sărutat picioarele Sale şi le-a uns pe ele cu mir (Le. 7, 37-38) şi cum Domnul i-a spus lui Simon pilda celor doi datornici ( Le. 7, 40-43); de asemenea parabola omului bogat, care îşi strângea averi (Le. 12, 16-20) şi căruia i s-a spus: „în această noapte am să cer sufletul de la tine, iar cele pe care tu le-ai
198 Botezul Domnului.
Cei care avem mângâieri pământeşti, pe care ni le cumpăram cu banii pe care n avem din destul, nu dorim şi mângâierea care vine prin harul lui Dumnezeu şi care e moştenirea vieţii veşnice.
Banii pot cumpăra dezmierdarea trupească, pot să ne umple de tot luxul şi de plăceri rafinate, dar nu ne pot aduce curăţirea de patimi, de acele patimi, de care suntem robiţi tot timpul.
Domnul vorbeşte aici de mângâierile trupeşti diverse: lux material, ambundenţa de informaţii culturale şi ştiinţifice, călătorii, posesiuni etc. în comparaţie cu viaţa de asceză, care aduce plăcerile duhovniceşti: curăţia trupului şi a sufletului, umilinţa, milostenia, cugetarea la Dumnezeu şi la judecata Sa şi la fericirea Sfinţilor. Scufundarea în confort este mângâierea de care vorbeşte Hristos Dumnezeu aici. Dar această mângâiere limitată în timp e urmată de chinul Iadului în viaţa viitoare. Adică e o mângâiere nerentabilă pe termen lung.
76
strâns, ale cui vor fi ?" (Le. 12, 20) şi una asemenea ei, cea a omului bogat, care se îmbrăca în purpură şi mânca îmbelşugat şi despre săracul Lazăr (Le. 16, 19-31); despre răspunsul (Le. 17, 6-10) pe care El 1-a dat Ucenicilor, atunci când ei au spus: „Sporeşte-ne credinţa" (Le. 17, 5); despre discuţia sa cu Zaheu vameşul (Le. 19, 1-10); despre vameşul şi fariseul care s-au rugat la templu în acelşi timp (Le. 18, 10-14); despre cei 10 leproşi pe care Domnul i-a vindecat pe cale (Le. 17, 12-19); cum a poruncit slăbănogilor şi orbilor să vină la nuntă, de pe uliţe şi străzi (Le. 14, 16-24); de asemenea parabola judecătorului care nu se temea de Dumnezeu, dar care i-a dat dreptate văduvei (Le. 18, 1-7) şi despre smochinul neroditor (Le. 13,6-9).
Şi există alte multe lucruri care se găsesc numai la Luca, care au fost citate şi de Marcion şi de Valentin. Şi mai presus de toate, conţine ceea ce Hristos a spus Ucenicilor Săi după înviere (Le. 24, 36-49) şi cum L-au cunoscut pe El la frângerea pâinii (Le. 24, 35).
4. Şi, desigur, aceia pot, fie să primească pe toate cele pe care le pot citi [la Luca], fie să le respingă.
Căci niciun om cu capul pe umeri nu va concepe ca cele pe care Luca le mărturiseşte să le dea la o parte, pe motiv că el nu ar fi cunoscut adevărul.
Căci, dacă urmaşii lui Marcion resping acestea, atunci ei nu au Evanghelia. Fiindcă am spus, că ei scurtează cele ale lui Luca şi se laudă că au Evanghelia, în ceea ce a mai rămas din ea.
Insă urmaşii lui Valentin trebuie să renunţe cu totul la deşartă lor vorbire, fiindcă au făcut din Evanghelie un motiv de speculaţii, interpretând rău ceea ce e scris foarte bine.
Iar dacă ei ar dori să primească şi cealaltă parte [pe care acum o exclud], ar avea spre citire Evanghelia în întregime şi învăţătura Apostolilor, într-atât încât să înţelagă că trebuie să se pocăiască, fiindcă au fost mântuiţi din pericolul în care se băgaseră.
77
Capitolul al 15-lea
Respingerea ebioniţilor, care dezapreciază autoritatea Sfântului Pavel, din cauza scrierilor Sfântului Luca, pe care nu le primesc în întregime. Trecerea în revistă a ipocriziei, a minciunilor şi a mândriei prosteşti a gnosticilor. Apostolii şi ucenicii lor au cunoscut şi au predicat un singur Dumnezeu, pe Creatorul lumii
1. Şi iarăşi vom vorbi despre cei care se împotrivesc lui Pavel şi nu îl recunosc pe el ca fiind un Apostol. Căci aceştia ori resping cuvintele acestea ale Evangheliei, pe care noi o cunoaştem de la Luca şi nu se folosesc de ele, ori le primesc pe toate, şi e necesar să admită mărturia lui Pavel, atunci când Luca ne spune, că Domnul i-a vorbit lui Pavel din cer, zicând: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Eu sunt Iisus Hristos, pe care tu II persecuţi (persequeris) " (F. Ap.
9'4"5)"
Şi care i-a spus şi lui Anania, referitor la el201: „Mergi
pe cale, pentru că el este vas ales al Meu, ca să poarte
numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui
Israel. Căci Eu îi voi arăta, în această vreme, cât de multe
lucruri trebuie să sufere de dragul numelui Meu" (F. Ap. 9,
15-16).
De aceea, dacă ei nu îl acceptă ca pe un învăţător, care a fost ales pentru aceasta de către Dumnezeu, ca el să poarte fără frică numele Său, fiind trimis către neamuri, aceştia dipsreţuiesc alegerea lui Dumnezeu şi se taie pe ei de la prietenia Apostolilor.
Fiindcă ori vor spune că Pavel nu a fost Apostol, deşi el a fost ales în acest scop ori nu vor putea să aducă învinuirea de minciună lui Luca, dacă vestesc adevărul nostru cu toată atenţia.
Căci, într-adevăr, în ceea ce priveşte voia lui Dumnezeu despre adevărurile Evangheliei, Luca este cel prin care s-au scris toate cele, pe care trebuie să le cunoaştem, urmând cu supunere mărturia sa, care vorbeşte despre faptele şi învăţăturile Apostolilor şi purtând, fără
200 Lat. 2, p. 79.
201 La Sfântul Pavel.
78
stricare, regula adevărului (regulam veritatis)202 , ca să putem să ne mântuim.
Fiindcă mărturia sa este adevărată şi învăţătura Apostolilor este clară şi puternică, încât trebuie să o ţinem fără să ne îndoim şi să nu învăţăm unele în particular şi altele în adunare multă.
2. Căci aceasta e calea celor care umblă cu minciuni, care seduc pe oameni cu cele rele şi care se arată ca nişte ipocriţi (hypocritarum)203 , fiindcă au învăţat asemenea fapte de la Valentin204.
Aceştia vorbesc multe dintre cele care aparţin Bisericii, în aşa fel încât sunt numiţi „proprii" ei şi „bisericoşi".
Dar prin aceste cuvinte ei prind în cursă pe cei mai simpli, căci îi ispiteşte pe ei, prin aceea că imită modul nostru de a vorbi şi îi amăgeşte cu acest lucru pe cei care îi ascultă.
Şi când ei sunt întrebaţi despre noi, atunci ei spun nişte învăţături asemănătoare cu ale noastre şi spun că noi, fără niciun motiv, stăm departe de însoţirea cu ei205.
Dar, dacă ei spun aceleaşi lucruri şi au aceleaşi învăţături, de ce îi mai numim noi „eretici" (haereticos)206?
Dar când sunt întrebaţi despre ale lor, atunci răstoarnă toate cele ale credinţei şi vorbesc despre ereziile lor pe faţă şi descriu, în particular, tainele negrăitei lor Plenitudini.
Şi ei sunt cu toţii în minciună, pentru că îşi imaginează că pot învăţa din textele Scripturii măsluite de către eretici şi că învăţătura aceasta şi cuvintele lor sunt mult mai potrivite ca să fie învăţate.
Şi li se par erorile drept adevăruri şi că ele au asemănarea adevărului, folosindu-se de ele ca de o mască.
202 Lat. 2, p. 79.
203 Ibidem.
204 Valentinienii vorbeau una între ei şi mărturiseau alt lucru în adunare publică. Păreau că sunt cu ortodocşii, dar ei îşi formaseră cuibul lor, propria lor învăţătură, care nu avea nici în clin şi nici în mânecă cu adevărul lui Dumnezeu.
205 Ereticii de atunci, ca şi cei de astăzi, se cred „martiri". în loc să vadă că ei sunt nebuni, spun că Biserica îi persecută şi că nu îi înţelege, pentru că şi ei spun „adevărul". Fiecare are adevărurile sale, dar spun că ei vorbesc adevărul Bisericii. Acest duh insolent şi bădăran constituie adevărata carte de vizită a sectelor şi a curentelor eterodoxe.
Dacă vrem să vedem nebunia catolicilor, a adventiştilor, a mormonilor sau a musulmanilor, trebuie să vedem duhul care emană din scrierile şi din liderii lor de seamă, de-a lungul timpului. Şi vom vedea că lipseşte smerenia autentică şi dragostea, duhul adevărat al nevoinţei şi curăţia interioară.
206 Lat. 2, p. 80.
79
Insă adevărul nu are nevoie să se deghizeze / să poarte mască / să se ascundă după un paravan şi de aceea e crezut şi de copii207 {etpropter hocpueris credita est)208.
Iar dacă cineva dintre cei care îi ascultă cere explicaţii, ei îi spun că el nu e capabil să primească adevărul, pentru că nu are sămânţa de sus, de la Mama lor.
Insă adevăratul motiv pentru care nu-i dau un răspuns e acela, că el face parte din lumea de mijloc, adică are o fire animală. Dar dacă cineva reuşeşete să formează o mică turmă şi să practice cele ale lor, şi „răscumpărarea" lor, atunci unul ca acesta e foarte îngâmfat de reuşita lui, şi gândeşte despre sine că nu se află nici în cer şi nici pe pământ ci, mai mult decât atât, că el a intrat în Plenitudine.
Şi el a fost deja îmbrăţişat de către îngerul său şi păşeşte ţanţoş şi cu o mutră încrezută, având toată înfumurarea unui cocoş.
Iar cei care sunt cu ei spun că acest om, care a venit dintre cele înalte, se cuvine să fie urmat ca un povăţuitor pe calea cea bună, căci consideră o mare înjosire, dacă nu se înfumurează astfel.
Iar majoritatea lor au devenit deja obiect de batjocură, dacă fiind „desăvârşiţi" şi trăind fără să se uite la aparenţe, dispreţuiesc tot ceea ce este bun. Căci ei se autointitulează oameni „duhovniceşti" şi spun că deja au au atins locul răsplătirii din Plenitudine.
3. Insă trebuie să le vorbim şi noi cu acelaşi fel de argumente. Pentru că atunci când ei se declară, în mod făţiş, că sunt predicatorii adevărului şi apostolii libertăţii, vorbind despre un alt Dumnezeu sau Domn, în afara singurului Dumnezeu şi Tată adevărat şi în afara Cuvântului Său, Care e mai presus de toate lucrurile, atunci trebuie să le cerem în mod clar să demostreze, că sunt apostolii care II mărturisesc pe Domnul Dumnezeu, adică pe Creatorul cerului şi al pământului şi Care a vorbit cu Moise, Care a dat prin el iconomia Legii, Care i-a chemat pe Părinţi şi că nu cunosc un altul.
207 Copiii înţeleg adevărurile de credinţă, dacă sunt spuse fără cuvinte pretenţioase. Ei percep curăţia mesajului dumnezeiesc, pentru că sunt pregătiţi să fie îmbibaţi cu harul şi adevărul lui Dumnezeu, din cauza nepervertirii masive a minţii lor. Din atenţia predicatorului ortodox nu trebuie să iasă copiii, tinerii şi bătrânii, aceste categorii sociale, care necesită o atenţie specială.
208 Lat. 2, p. 80.
80
Fiindcă învăţăturile Apostolilor şi cei care învaţă despre ele [adică Marcu şi Luca], vorbesc despre Dumnezeu, Care S-a arătat [oamenilor].
81
Capitolul al 16-lea
Dovezile din scrierile apostolice, că Iisus Hristos este unul şi acelaşi cu Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu şi că El este Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit
1 . Există şi câţiva care spun, că Iisus a fost numai un receptacul al lui Hristos, care a coborât peste Hristos, ca un porumbel venit din cer şi că atunci, când El a vorbit despre Tatăl cel de nenumit, a intrat, de fapt, în Plenitudine, într-un mod incomprehensibil şi de nevăzut.
Dar El nu a fost cuprins nu numai de oameni, dar nici de Puterile cereşti, care sunt în ceruri, pentru că Iisus a fost Fiul, dar Hristos a fost Tatăl, şi Tatăl lui Hristos a fost Dumnezeu.
Dar alţii spun că El a suferit numai în aparenţă, deoarece era o fiinţă nepătimitoare.
Iar valentinienii spun că Iisus Mântuitorul a fost acelaşi cu cel ce a trecut prin Măria, peste care a venit Mântuitorul din regiunile cereşti şi care a fost denumit drept „Tot", fiindcă el conţine numele tuturor celor create de către el.
Şi acesta din urmă a fost o parte din el, a Mântuitorului şi prin puterea şi numele Său acesta a desfiinţat moartea, Tatăl a fost cunoscut prin Mântuitorul care s-a pogorât din cer şi despre care ei spun, că este un receptacul al lui Hristos şi a întregii Plenitudini.
Căci ei mărturisesc numai cu gura pe Iisus Hristos ca fiind unul singur, dar au păreri împărţite despre El. Căci am văzut deja cum aceştia spun, că există numai un Hristos, care a fost produs de Unul-Născut, din îndemnul Plenitudinii.
Şi acest alt Mântuitor a fost trimis să-L preaslăvească pe Tatăl şi avem un alt Mântuitor, pe care ei îl prezintă ca suferind, dar suferinţa e purtată de Hristos, de Mântuitorul care se întoarce în Plenitudine.
însă pentru a judeca [corect în acest caz] e necesar să luăm în calcul tot ceea ce era în mintea Apostolilor despre Domnul nostru Iisus Hristos şi să nu arătăm numai unele păreri despre El.
82
Pentru că, în primul rând, ei vorbeau prin Sfântul Duh şi vădeau acele învăţături care sunt lucrări ale Satanei, care doresc să rătăcească credinţa multora şi să-i scoată din adevărata viaţă.
2. Căci Ioan cunoştea pe unul şi acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu şi că El este Unul Născut, Care S-a întrupat pentru mântuirea noastră, Domnul nostru Iisus Hristos, după cum cred că am dovedit din destul, din cuvintele lui Ioan însuşi.
La fel şi Matei recunoaşte pe unul şi acelaşi Iisus Hristos, Care s-a arătat ca om din Fecioară, deşi ca Dumnezeu îi fusese vestit lui David, căci din el va răsări ca vlăstar al trupului său, împăratul cel veşnic, după cum fusese promis şi lui Avraam, cu mult timp în urmă.
Căci stă scris: „Cartea neamurilor lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam" (Mt. 1,1).
Astfel, acestea pot elibera mintea noastră de nedumerire, ca şi pe a lui Iosif [cândva], căci el a zis: „Iar naşterea lui Hristos aşa a fost. Pe când Mama Lui era logodită cu Iosif, înainte ca ei să fie împreună, Ea a aflat Prunc de la Sfântul Duh" (Mt. 1,18).
Şi când Iosif se gândea cum să o ascundă pe Măria, întrucât Ea arăta a fi însărcinată (Mt. 1, 19), Matei ne spune nouă, că un înger al Domnului a stat lângă el şi i-a zis:
„Nu te teme să iei pe Măria, logodnica ta, pentru că ceea ce este zămislit în Ea este de la Sfântul Duh. Şi Ea va naşte un Fiu şi tu vei chema numele Lui Iisus.
Pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale. Acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce Domnul a spus prin Prorocul: <Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte un Fiu, şi vor chema numele Lui Emanuel, care se zice: Dumnezeu cu noi > (Mt. 1, 20-23).
Şi de aici vedem dezvăluit / clar, că amândouă făgăduinţele făcute Părinţilor au fost împlinite, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a născut din Fecioară şi pentru că El însuşi a fost Hristos Mântuitorul, pe care Prorocii L-au văzut mai înainte.
Şi acestea nu sunt ca ceea ce spun ei209, că Iisus a fost născut din Măria, dar Hristos a coborât din cer.
Ci Matei clarifică lucrurile când spune, că: „naşterea lui Iisus aşa a fost" (Mt. 1, 18).
209 Ereticii.
83
Fiindcă Sfântul Duh, ştiind pe cei care vor corupe adevărul de mai dinainte, S-a îngrijit să anticipeze minciunile lor şi a spus prin Matei: „iar naşterea lui Hristos aşa a fost" şi că El este Emanuel, în aşa fel încât noi să nu-L putem considera a fi numai om.
Pentru că „nu din voinţă trupească, nici din voia bărbatului [S-a născut], ci din voia lui Dumnezeu, Cuvântul trup S-a făcut" (In. 1, 13-14).
Dar prin aceasta noi nu ne imaginăm că Iisus a fost unul iar Hristos altul, ci noi cunoaştem că amândouă numele vorbesc de unul şi acelaşi.
3. Căci Pavel, scriind romanilor, le-a spus acest lucru răspicat:
„Pavel, Apostol al lui Iisus Hristos, rânduit de mai înainte / predestinat [pentru vestirea] Evangheliei lui Dumnezeu, pe care El a făgăduit-o prin Prorocii Săi în Sfintele Scripturi, despre Fiul Său, Cel născut din sămânţa lui David după trup, Care a fost rânduit de mai înainte / predestinat Fiul al lui Dumnezeu întru putere, prin Duhul sfinţeniei, prin înveirea lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru" (Rom. 1, 1-4).
Şi iarăşi, scriind romanilor despre Israel, a zis:
„Ai cărora sunt părinţii şi, din care, după trup, este Hristos, Cel ce este Dumnezeu peste toate, binecuvântat în veci" (Rom. 9, 5).
Şi iarăşi, în Epistola către Galateni, el a spus: „Dar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca noi să putem dobândi înfierea" (Gal. 4, 4-5).
Şi el a vădit aici existenţa unui singur Dumnezeu, care a făgăduit, prin Proroci, că ne va da pe Fiul şi că Domnul nostru Iisus Hristos a fost sămânţă a lui David după naşterea Sa din Măria, şi că Iisus Hristos a fost numit Fiul al lui Dumnezeu cu putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Sa din morţi, fiind întâiul Născut al întregii creaţii (Col. 1, 18).
210 Sfântul Duh anticipează atacurile la adresa adevărului. Din acestea vedem că Sfânta Scriptură e revelată, e dumnezeiască, pentru că în ea se împlinesc prorociile şi pentru că ea vesteşte lucruri care se vor întâmpla peste mult timp. Dacă Sfântul Duh e Cel care i-a luminat pe Proroci, atunci trebuie să fim atenţi la fiecare fărâmă de text a Scripturii. Comentariile Sfinţilor sunt foarte atente la nuanţe, pentru că scriind întru Duhul, ne luminează asupra comorilor pe care Duhul lui Dumnezeu le-a sădit în paginile Scripturii, ca într-o imensă livadă cu bunătăţi dumnezeieşti.
84
Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul omului (Filius Dei, Hominis Filius factus)21 , pentru ca prin El noi să primim înfierea - umanitatea primind şi îmbrăţişând pe Fiul lui Dumnezeu.
Căci şi Marcu de asemenea zice: „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, după cum au scris Prorocii" ( Mc. 1, 1-2).
Şi el cunoaşte numai pe unul şi acelaşi Fiul al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care a fost vestit prin Proroci, ca fiind un vlăstar din trupul lui David, adică Emanuel, „îngerul cel Mare al sfatului lui Dumnezeu".
Căci Dumnezeu ne-a dat nouă Răsăritul cel de sus (Le. 1, 78) şi pe Cel Drept, născut din casa lui David, şi Care a răsărit pentru el ca un corn al mântuirii „şi a ridicat mărturie în Iacov" (Ps. 77, 6).
Căci David, când a vorbit despre motivele naşterii Lui, a spus: „şi El lege a pus în Israel, ca şi altă generaţie să poată să-L cunoască pe El, şi copiii care se vor naşte din el să ştie acestea şi cei care se vor naşte din ei să vestească acestea copiilor lor, ca să-şi pună nădejdea lor în Dumnezeu şi să caute a păzi poruncile Sale" (Ps. 77, 6-9).
Şi iarăşi, când a adus vestea de bucurie Măriei, îngerul a zi : „El va fi mare şi Fiul Celui Prea înalt Se va chema, şi Domnul îi va da Lui tronul lui David, al tatălui Său" (Le. 1,32).
Şi prin aceasta înţelegem că El, Fiul Celui Prea înalt, este, în acelaşi timp, şi Fiul lui David. Şi David, cunoscând prin Duhul mântuirii venirea Aceluia, a Celui care este Stăpânitorul tuturor viilor şi al morţilor, a vorbit despre El ca despre Domnul, Care stă de-a dreapta Tatălui Celui Prea înalt (sedentem ad dextram Patris Altissimi) (Ps. 109, 1).
4. Şi Simeon, de asemenea (cel care a primit în sine, de la Sfântul Duh, că nu va vedea moartea, până nu va vedea pe Iisus Hristos), primindu-L pe El în mâinile sale, ca pe primul născut al Fecioarei, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
„ Doamne, acum slobozeşte / eliberează pe robul Tău în pace, după cuvântul Tău. Fiindcă au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel" (Le. 2, 29-32).
211 Lat. 2,p. 84.
212 Idem, p. 85.
85
Prin aceasta a mărturisit, că Pruncul pe care II avea în mâinile sale, Iisus, Cel născut din Măria, era Hristos însuşi, Fiul lui Dumnezeu, Lumina tuturor, slava lui Israel şi pacea şi reînvioarea celor care adormiseră.
Pentru că El deja îi dezbrăca (exspoliabat213)214 pe oameni de neştiinţa lor, dându-ne nouă cunoştinţa Sa şi îi aduna pe cei risipiţi, ca să-L cunoască pe El, după cum a spus şi Isaia: „Cheamă numele Său, pentru că repede a prădat şi şi-a împărţit prada" (îs. 53, 12).
Căci acestea sunt lucrările lui Hristos. Fiindcă El a fost Hristos însuşi, pe Care Simeon L-a ţinut în braţele sale şi a binecuvântat pe Cel Prea înalt; pe Care l-au văzut păstorii şi au dat slavă lui Dumnezeu; pe care Ioan, încă fiind în pântecele mamei sale şi Hristos în Măria, L-a recunoscut pe El ca Domn şi L-a salutat săltând; pe care magii, când L-au văzut, L-au adorat şi l-au oferit Lui daruri, după cum am spus mai înainte şi I s-au închinat Lui ca împăratului celui veşnic, şi s-au dus pe altă cale şi aşa s-au întors în Asiria (Mt. 2, 12).
„Pentru că mai înainte ca Pruncul să cunoască să strige către Tată sau mamă, El va primi puterea Damascului şi va jefui Samaria, luptând împotriva regelui Asiriei" (îs. 8, 4)215.
Acestea le spunea [Isaia], într-un mod umbrit (absconsa)216, dar cu putere, că Domnul va lupta în mod
7 1 7 7 1 R
tainic cu Amalec (Amalech ) .
Tocmai de aceea, El, fără de veste, a schimbat219 pe copiii care aparţineau casei lui David şi care se bucurau că trăiesc asemenea vremuri, şi pe ei i-a trimis mai înainte întru împărăţia Sa.
Căci El fiind un Prunc a dat Pruncilor să fie Mucenici, prin uciderea lor, după cum spun Scripturile (Mt. 2, 16-18) şi care au murit de dragul lui Iisus, Cel născut în Betleemul Iudeii, în cetatea lui David.
5. De aceea Domnul le-a spus Uenicilor Săi după înviere: „O, neînţelepţilor şi înceţilor cu inima, în a crede tot
213 Ibidem.
Literal: j efuia.
215 O profeţie mesianică surprinzătoare pentru mine, pe care a descoperit-o, cu harul lui Dumnezeu, Sfântul Irineu.
216 Lat. 2, p. 86.
217 Ibidem.
218 Adică cu diavolul. Taina lui Dumnezeu era întruparea Fiului Său.
219 A făcut din copiii generaţiei sale nişte Sfinţi Mucenici.
86
ceea ce au spus Prorocii! Oare nu se cuvenea ca Hristos să sufere acestea şi să intre întru slava Sa?" (Le. 24, 25-26).
Şi iarăşi le-a spus lor: „ Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă cu voi, că trebuie să se împlinească toate lucrurile care sunt scrise în Legea lui Moise, în Proroci, şi în Psalmi, despre Mine.
790
Şi El le-a deschis mintea lor (adaperuit eorum sensum)221 ca să înţeleagă Scripturile şi le-a spus, că aşa este scris şi aşa trebuia să sufere Hristos, şi să învie din morţi, şi să se propovăduiască pocăinţa întru numele Său, tuturor neamurilor, spre iertarea păcatelor" (Le. 24, 44- 47).
Acesta este Cel ce S-a născut din Măria, pentru că El a zis: „Fiul omului trebuie să sufere multe lucruri, să fie respins, şi răstignit şi a treia zi să învieze"( Mt. 17, 22-23; 20, 18-19; Mc. 8, 31; 9,31 etc).
De aceea, Evanghelia nu cunoaşte alt fiu al omului, ci numai pe Cel din Măria, Care a fost răstignit.
Şi nu cunoaşte un Hristos, care coboară în zbor peste Iisus, înainte de răstignire, ci Cel care S-a născut este cunoscut ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a suferit şi a înviat şi despre care Ioan, Ucenicul Domnului, spune adevărul, zicând: „Şi acestea sunt scrise ca să credeţi, că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi crezând să aveţi viaţă întru numele Lui" (In. 20, 31).
Şi acesta a văzut, mai înainte, sistemele cele pline de blasfemii, care II împart în două pe Domnul, care au o putere mincinoasă, spunând că El a fost format din două firi [separate] 222.
Şi tocmai pentru acest fapt, Ioan ne-a şi mărturisit nouă în Epistola sa:
„Copii, este timpul din urmă şi precum aţi auzit că vine Antihrist, căci acum mulţi antihrişti au apărut; de aici cunoaştem că este timpul din urmă. Ei dintre noi au ieşit, dar nu erau ai noştri.
220 Până când Domnul nu ne luminează, până nu ne deschide mintea, până nu face desluşit sensul adânc al Scripturii, degeaba sforţăm textul sfânt. Nu putem înţelege Scriptura fără Dumnezeu, fără harul Său.
Textele Scripturii au adâncimile deschise numai pentru oamenii care se curăţesc de păcatele lor şi care împlinesc voia lui Dumnezeu cu dragoste şi smerenie. Putem cunoaşte lucrurile exterioare ale Scripturii şi să ne mândrim că ştim multe. Dar puterea Scripturii, să nu ne minţim, fraţilor, se revelează inimii curate şi care e luminată de către Duhul lui Dumnezeu.
221 Lat. 2, p. 86.
22 Gnosticismul se dovedeşte un sistem teologic nestorian avânt lâ temp. Firile în Hristos nu se uneau niciodată în cadrul unei persoane, ci exista o unire tranzitorie nedeplină între Hristos şi Iisus.
87
Pentru că de-ar fi fost ai noştri, ei ar fi rămas mai departe cu noi. Dar ei s-au despărţit de noi, pentru ca să se arate în mod făţiş că nu sunt cu noi.
De aceea cunoaşteţi că nicio minciună nu vine din adevăr, ci din afara lui. Căci cine este mincinosul, decât cel care neagă că Iisus este Hristos? Acesta este Antihrist" (I In. 2, 18-19; 21-22).
6. Şi toţi cei pe care i-am înşirat aici mai devreme223, cu siguranţă, că nu mărturisesc cu gurile lor pe Iisus Hristos, şi se fac singuri de ruşine, pentru că gândesc una şi spun alta.
Căci potrivit opiniilor lor multiple, pe care le-am arătat deja, ei spun, că o singură Fiinţă a suferit şi s-a născut şi că aceasta a fost Iisus. Insă există şi un altul, care vine din cer şi acesta este Hristos, care s-a urcat iarăşi în cer.
Şi ei aduc argumentul că el, fie purcede din Demiurg, fie el este Mântuitorul, fie a ieşit din Iosif [şi oricare ar fi el], a fost Fiinţa care a suferit.
Pe când al doilea, [Hristos], a venit din locul prim, cel nevăzut şi inefabil şi despre care ei spun că este incomprehensibil, nevăzut şi nepătimitor.
însă din ceea ce spun ei se dovedeşte că sunt departe de adevăr, fiindcă în învăţătura lor II despart pe El de adevăratul Dumnezeu, făcând din El o fiinţă necunoscătoare a Unului Născut şi a Cuvântului Său, Care e întotdeuna unit cu firea Sa umană , unit şi amestecat cu ea prin naşterea Sa, după buna plăcere a Tatălui şi devenit trup, fiind însuşi Iisus Hristos, Domnul nostru, Care a suferit pentru noi şi a înviat tot pentru noi şi care va veni iarăşi întru slava Tatălui Său, ca să învie trupurile şi pentru a da mântuire şi pentru a judeca judecată dreaptă celor pe Care El i-a creat226.
Şi după cum am arătat, există un singur Dumnezeu Tatăl şi un singur Iisus Hristos, întru Care s-a făcut întreaga mântuire şi Care a strâns toate lucrurile în Sine (Efes. 1, 10).
De asemenea, El este şi om, pe care 1-a făcut Dumnezeu şi 1-a luat întru Sine227.
223 Adică pe ereticii menţionaţi în această carte.
224 Unitatea ipostatică, personală a firilor în Hristos, iată, se dovedeşte o credinţă dintotdeauna a Bisericii, care a fost confirmată la Calcedon şi nu inventată acolo.
225 Amestecare fără contopire.
226 Planul Crezului niceo-constantinopolitan, după cum aţi putut vedea până acum, se cuprinde deplin în această carte a Sfântului Irineu. Fiecare articol dogmatic a fost deja crezut şi apărat cu fermitate înainte de Niceea (325).
227 în persoana Sa dumnezeiască.
88
Căci, Cel nevăzut a devenit văzut şi Cel incomprehensibil a devenit comprehensibil şi Cel nepătimitor a devenit pătimitor şi Cuvântul a devenit om, recapitulând (summing up) toate lucrurile în Sine, adică Puterile cereşti, duhovniceşti şi nevăzute, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi lucrurile văzute şi trupeşti, pentru că El este Stăpânitorul lor şi Cel mai presus de toate, şi S-a făcut pe Sine Cap al Bisericii, Ca să tragă la Sine toate
998 ~~
lucrurile la timpul lor .
7. împreună cu El nimic nu este nedesăvârşit sau impropriu unei anume timp, fiindcă nu există nimic nepotrivit în Cel care este împreună cu Tatăl.
Căci toate lucrurile au fost stabilite mai dinainte de Tatăl229 iar Fiul le lucrează la vremea potrivită după rostul lor.
Atunci care ar fi fost raţiunea ca în momentul, când Măria i-a cerut Lui să facă minunea uluitoare a vinului şi a dorit să ia parte, mai înainte de vreme, la paharul plin de atâta tâlc, Domnul, a încercat să o grăbească pe Ea, zicând: „Femeie, ce am Eu de făcut cu tine? încă n-a venit ceasul
9^0
/vremea Mea (nondum venit hora mea) " (In. 2, 4) - decât că El aştepta ca să vină ceasul, pe care Tatăl 1-a stabilit mai dinainte231.
Şi aceeaşi raţiune a fost pentru atunci, când oamenii au dorit să-L prindă. Căci s-a scris: „Niciunul nu a pus mâna pe El, pentru că încă nu venise ceasul Lui" (In. 8, 20). Adică nu venise ceasul pătimirii Sale, pe care îl stabilise Tatăl mai dinainte232.
Căci astfel a spus Prorocul Avacum:
„Prin aceasta Tu vei fi cunoscut, când anii vor fi aproape. Tu vei veni când se va împlini vremea. Fiindcă sufletul meu este tulburat de mânie şi Tu îţi vei aduce aminte de mila Ta" (Avac. 2, 3).
Şi Pavel s pus la fel, zicând: „Dar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său" (Gal. 4, 4).
~28 Acesta este un pasaj des uzitat de teologii contemporani de la Sfântul Irineu. Recapitularea tuturor în Hristos nu înseamnă decât că El a unit în Sine şi are în Sine toate lucrurile şi fiinţele, pentru ca să le transfigureze prin Sine atunci când va veni. Observăm cât de concis şi de fructuos este un asemena pasaj teologic al Sfântului Irineu şi care pare desprins dintr-un tratat dogmatic modern.
Literal: au fost văzute mai înainte. 230 Lat. 2, p. 88.
Literal: l-a văzut mai înainte. 232 Ibidem.
89
Şi din acestea [citate acum] reiese foarte evident, că toate lucrurile au fost mai dinainte stabilite / văzute de către Tatăl iar Domnul nostru le-a împlinit la rândul, vremea şi ceasul lor, pe cele văzute mai dinainte deplin, arătându-se prin aceasta şi bogat şi mare.
Pentru că El împlineşte voia Tatălui Său cu dărnicie şi lărgime, fiindcă El este Mântuitorul celor mântuiţi şi Domnul celor de sub conducerea Sa şi Dumnezeul tuturor lucrurilor pe care le-a creat, ca Unul Născut al Tatălui şi este Hristos Cel făgăduit şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat la plinirea vremii, fiindcă Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul omului.
8. De aceea, toţi cei care sunt în afara mântuirii şi care, sub pretextul cunoaşterii lor, înţeleg că Iisus e unul şi Hristos e altul şi Unul Născut altul, şi altul e Cuvântul, şi altul şi Mântuitorul, toţi aceştia sunt ucenici ai greşelilor (erroris discipuli)234, după cum spun ei, fiind producţia celor care au născocit eonii datorită depravării lor.
Căci aceştia sunt doar în aparenţă oi, fiindcă par ca noi atunci când vorbesc în public şi repetă cuvintele ca şi noi. Dar când vorbeşti cu ei în particular găseşti că ei sunt lupi.
Căci învăţăturile lor sunt ucigătoare [de suflet], fiindcă nvocă un număr mare de dumnezei şi vorbesc despre mai mulţi Taţi şi II micşorează pe Fiul şi II împart în două, în multe feluri.
Ei sunt cei despre care Domnul ne-a spus, mai dinainte, ca să ne ferim. Şi Ucenicul Său, în Epistola sa, ne-a spus deja, şi ne-a poruncit nouă să ne ferim de ei, când a zis: „Pentru că mulţi înşelători sunt acum în lume, care mărturisesc că Iisus Hristos nu a venit în trup. Unul ca acesta este un înşelător şi un antihrist. Luaţi seama la ei, ca să nu pierdeţi ceea ce aţi lucrat" (II In. 1, 7-8).
Şi tot el spune în altă Epistolă:
„Mulţi proroci mincinoşi au ieşit acum în lume. Intru aceasta să cunoaşteţi Duhul lui Dumnezeu: căci orice duh, care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care se separă de Iisus Hristos nu este de la Dumnezeu, ci este antihrist" (I In. 4, 1-3).
233 Care nu sunt creştini ortodocşi.
234 Lat. 2, p. 89.
90
Şi aceste cuvinte sunt în acord cu ce s-a spus în Evanghelie, că: „Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi" (Ini, 14).
Şi tot Ioan spune într-o Epistolă a sa: „Oricine crede că Iisus este Hristos este născut din Dumnezeu" (I In. 5, 1).
Şi el cunoaşte pe unul şi acelaşi Hristos, Care a deschis porţile cerului, fiindcă S-a înălţat în trup. Şi El va veni în acelaşi trup în care a suferit, arătând slava Tatălui (/cal eu Tfj avTfj aap/cl eu fj /cal eiraOeu, eÂevaerai, vrju 5o£au aTTo/caĂvTTTcou tov Ilarpot; I Qui etiam in eadem carne in qua passus est venient, gloriam revelans Patris) .
9. Aceste cuvinte sunt în acord cu cele spuse de Pavel romanilor, când a spus: „cu atât mai mult cei care primesc abundenţa harului (abundantiam gratiae) şi dreptatea vieţii veşnice, vor împăraţi prin Unul Iisus Hristos" (Rom. 5, 17).
Şi din acestea rezultă, că el nu cunoştea niciun Hristos, care coboară în zbor peste Iisus şi niciun Mântuitor venit de sus, care este nepătimitor.
Căci dacă ar fi adevărat, că unul suferă iar altul este incapabil de suferinţă pentru că e nepătimitor, că unul s-a născut, dar celălalt a coborât din cer peste cel născut, nu avem unul, ci doi, după cum am arătat.
însă Apostolii nu au cunoscut un altul decât pe El, pe Cel care S-a născut şi a suferit deopotrivă, adică pe Iisus Hristos, după cum spune acesta în aceeaşi Epistolă:
„Nu cunoaşteţi oare voi, căci toţi câţi ne-am botezat în Hristos Iisus, ne-am botezat întru moartea Lui? Căci, precum Hristos a înviat din morţi, tot aşa şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii" (Rom. 6, 3-4).
Şi iarăşi, arătând că Hristos a suferit şi că El era Fiul lui Dumnezeu, Care a murit pentru noi şi ne-a mântuit pe noi prin sângele Său, în vremea de mai înainte, el spune:
„Căci cum este că Hristos, pe când noi eram neputincioşi, la vremea potrivită a murit pentru cei necredincioşi?...
Dar Dumnezeu îşi arată dragostea Sa faţă de noi prin aceea că, pe când noi era încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
Deci, cu atât mai vârtos, acum fiind îndreptaţi prin sângele Său, noi vom fi mântuiţi prin El de mânie. Căci
235 Idem, p. 90.
236 Ibidem.
91
dacă, pe când noi eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, fiind împăcaţi [cu El], ne vom mântui prin viaţa Sa" (Rom. 5, 6, 8-10).
Şi Pavel declară foarte limpede că Acelaşi a pătimit şi Şi-a vărsat sângele pentru noi, că El a fost Hristosul şi Fiul lui Dumnezeu, că a înviat, şi S-a înălţat la cer, după cum tot el zice: „Căci, în acea vreme, Hristos a murit, dar apoi a înviat şi este de-a dreapta lui Dumnezeu" (Rom. 8, 34).
Şi iarăşi: „Cunoaştem că Hristos, înviind din morţi, nu mai moare" (Rom. 6, 9 ). Şi el vesteşte mai dinainte, prin Duhul, mulţimea de învăţători vicleni.
Căci dorind să le taie dorinţa de sfadă / de ceartă {dissensionis) , le spune acestora:
„Dar, dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte întru voi, El, Care a înviat pe Hristos din morţi, va face vii şi trupurile voastre muritoare" (Rom. 8, 1 1).
Şi acestea nu sunt toate pe care el vrea să le auzim. Căci el ne spune tuturor să nu greşim, pentru că Iisus Hristos Hristos şi Fiul lui Dumnezeu sunt unul şi acelaşi, şi că El, prin suferinţa Sa, ne-a împăcat pe noi cu Dumnezeu şi apoi a înviat din morţi. El stă de-a dreapta Tatălui şi e desăvârşit întru toate.
Şi El este Cel „care, atunci când a fost lovit, nu a întors-o înapoi, şi atunci când El a suferit, nu s-a împotrivit" (îs. 53, 7). Şi când a fost urgisit, El S-a rugat Tatălui Său, ca să-i ierte pe cei care L-au răstignit (Le. 23, 34).
Şi numai prin El primim mântuirea, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu şi Unul Născut al Tatălui, Domnul nostru Iisus Hristos.
237 Sfântul Pavel.
238 Lat. 2,p. 91.
92
Capitolul al 1 7-lea
Apostolii au învăţat că nu a existat alt Hristos şi nici alt Mântuitor, ci Sfântul Duh a fost Cel care S-a pogorât peste Iisus. Raţiunea acestei pogorâri.
1. Şi, cu certitudine, că nu era misiunea Apostolilor aceea de a spune că Hristos a coborât peste Iisus sau să vorbească despre aşa-numitul Mântuitor, care a coborât peste Mântuitorul sau că el este din locul nevăzut şi din Demiurgul.
Fiindcă ei nu cunoşteau nimc de felul acesta. Căci dacă ar fi cunoscut, cu siguranţă, că ar fi vorbit despre ele.
însă, în acest caz, ceea ce ei au spus este că Sfântul Duh S-a pogorât ca un porumbel peste El. Despre acest Duh a mărturisit mai dinainte Isaia: „Şi Duhul Domnului Se va odihni peste El" (îs. 11,2). Şi iarăşi: „ Duhul Domnului este peste Mine, fiindcă El M-a uns pe Mine" (îs. 61, 1).
Căci Acesta este Duhul despre care Domnul spune: „căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi prin voi" (Mt. 10, 20).
Şi iarăşi, când a dat Ucenicilor puterea de a boteza întru Dumnezeu, El le-a spus lor: „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh" (Mt. 28, 19).
Căci Dumnezeu făgăduise, că în vremurile din urmă va vărsa din Duhul Său peste ucenicii şi ucenicele Sale, ca ei să poată prorocii (Ioil 3, 1 / F. Ap. 2, 17-18).
Şi de aceea S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu şi S-a făcut Fiul omului, ca să ne unească şi să ne umpreune cu El şi să Se sălăşluiască în neamul omenesc, şi Să se odihnească în oameni, şi să locuiască întru lucrul mâinilor lui Dumnezeu, lucrând voia Tatălui în ei şi renăscându-i pe cei vechi la viaţa nouă a lui Hristos .
239 Adevărata amploare a întrupării Domnului se vede în aceea, că după înălţarea Sa cu trupul la cer şi după şederea de-a dreapta Tatălui, El Se sălăşluieşte, prin Duhul, în inimile oamenilor şi toţi oamenii, din toate timpurile, pot acum cunoaşte pe Hristos duhovniceşte, în inimile lor şi îl pot iubi şi adora pe El, deşi nu L-au văzut după trup, dar îl au deplin, cu trupul Său înduhonvnicit în inimile lor şi pot simţi dumnezeirea Lui.
Ultima consecinţă a întrupării este sălăşluirea Sa pentru veşnicie în noi. Intimitatea cu Dumnezeu este ultimul aspect al mântuirii, din care decurge transfigurarea noastră, prin Sfântul Duh, la învierea de obşte.
93
2. Acest Duh este Cel pe care L-a cerut David pentru neamul omenesc, zicând: „şi mai întărit cu atotstăpânitorul Tău Duh" (Ps. 50, 13).
Cel despre care Luca a spus, că S-a pogorât în ziua Cincizecimii peste Apostoli, după ce Domnul S-a înălţat la cer şi Care a dat putere tuturor neamurilor să moştenească viaţa şi să înceapă Noul Legământ (ad opertionem Novi Testamenti) .
94. 1
Căci atunci, ei în toate limbile au lăudat pe Dumnezeu şi Duhul a adus pe cele distante / depărtate [una de alta] la unitate şi a oferit Tatălui primele roade ale neamurilor242.
Fiindcă Domnul făgăduise că va trimite pe
941
Mângâietorul (Paracletum) , Care ne va uni pe noi cu Dumnezeu.
Şi, după cum o pâine consistentă nu se poate face din făină fără apă, căci fără ea pâinea nu poate să crească, tot la fel nici noi, care suntem mulţi, nu ne putem face una în Iisus Hristos fără apa din cer (ita nec nos mulţi unum fieri in
94S
Christo Jesu poteramus, sine aqua que de coelo est) .
Căci, la fel, nici pământul nu dă naştere [la vegetaţie] fără umezeală şi nici copacul nu dă roade fără să cadă apă din cer.
Iar trupurile noastre primesc să se unească unele cu altele246 şi să meargă pe calea nepătimirii, pentru că sufletele noastre sunt conduse de către Duhul.
Şi ambele lucruri sunt necesare [adică unirea între noi şi trăirea întru Sfântul Duh], pentru că amândouă ne îndreaptă spre viaţa lui Dumnezeu.
Căci Domnul nostru S-a milostivit de samarineanca cea păcătoasă, (care nu a rămas cu primul bărbat, ci din cauza desfrânării s-a căsătorit cu mai mulţi) şi i-a vorbit ei, promiţându-i să-i dea apa vieţii (aquam vivam)247, încât să nu mai înseteze, nici să mai vină să scoată apă cu osteneală,
240 Lat. 2, p. 92.
241 Sfinţii Apostoli la Cincizecime, după ce S-a pogorât Sfântul Duh peste ei.
242 t-» ■ ■
Pe primii convertiţi.
243 Lat. 2, p. 92.
244 Ne facem una în Hristos prin Sfântul Duh. Sfântul Duh este Cel care le uneşte pe cele despărţite şi le face un singur trup, trupul lui Hristos, Biserica lui Dumnezeu. Sfântul Irineu insistă aici asupra caracterului unitiv al Sfântului Duh: el ne uneşte cu Dumnezeu şi între noi.
245 Lat. 2,p. 92-93.
246 Nu se referă la unirea sexuală, ci la frăţietatea sfântă a membrilor Bisericii, la unitatea dintre ei, pe care le-o aduce Sfântul Duh.
247 Lat. 2,p. 93.
94
ci să aibă în sine apa, care curge spre viaţa veşnică (In. 4, 14).
Şi Domnul a primit acest dar de la Tatăl şi îl dă celor care sunt moştenirea Sa, trimiţând Sfântul Duh peste tot pământul.
3. Ghedeon, israelitul pe care 1-a ales Dumnezeu, ca să scape poporul lui Israel de popoarele străine, a văzut mai înainte acest har îmbelşugat, fapt pentru care şi-a schimbat dorinţa şi a prorocit că va fi uscăciune împrejurul lânii (care era un tip al poporului), dar ea va fi înrourată (Jud. 6, 37)248.
Prin aceasta a arătat că nu va trece mult şi va veni Sfântul Duh de la Dumnezeu, despre care Isaia spunea: „Eu voi porunci norilor ca ei să nu plouă şi nu va ploua" (îs. 5, 6).
Fiindcă apa, Care e Sfântul Duh, Ce va coborî peste Domnul, Se va împrăştia peste tot pământul, dând „duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al puterii, duhul cunoşterii şi al evlaviei şi duhul temerii de Dumnezeu" (îs. 11, 2-3).
Şi iarăşi, pe acest Duh El II varsă peste Biserică, trimiţând întregii lumi pe Mângâietorul din cer; de acolo249 de unde Domnul ne-a spus nouă, că diavolul a căzut asemenea unui fulger (Le. 10, 18).
Şi tocmai de aceea noi avem nevoie de apa lui Dumnezeu, ca să nu fim arşi de către foc, nici să nu fim arătaţi fără rod şi pentru ca acolo unde noi avem un acuzator, să avem de asemenea şi un Avocat / Apărător al
,250
nostru .
Domnul a dat pe Sfântul Duh celui care a căzut între tâlhari şi de el I S-a făcut milă şi i-a închis rana, dând doi dinari [gazdei ca să-1 îngrijească] (Le. 10, 30-35).
Adică noi am primit, prin Sfântul Duh, chipul şi
9 S 1
întipărirea (imaginem et inscriptioneni) Tatălui şi a Fiului şi putem, prin Aceştia, să aducem roadă, neoprindu-ne niciodată din creşterea în Dumnezeu.
248 Uscăciunea era poporul fără fapte bune. Lâna închipuia pe Prea Curata sau Biserica, care va fi plină de rouă Sfântului Duh. Dar când lâna a rămas uscată, s-a arătat că Biserica e fără patimă, curată şi că ea umple toate de harul Său.
249 Adică din cer.
250 Ni s-a dat un Apărător, ca să ne scape de conştiinţa care ne-ar fi mustrat, dacă nu eram cu Duhul. Ni s-a dat Apa lui Dumnezeu, pentru ca să ne stingă patimile şi să nu ardem fără să pierim în iadul cel veşnic, ci ca să creştem întru Hristos şi să aducem roade şi să nu ne arătăm ca smochinul neroditor sau ca via fără rod.
251 Lat. 2,p. 93.
95
4. De aceea S-a pogorât peste Fiul lui Dumnezeu şi Unul Născut, peste Cuvântul Tatălui, peste Cel întru care se stabilise mai dinainte / se predestinase mântuirea, şi Care a venit la plinirea vremii, peste Cel ce S-a făcut om din iubire de oameni şi a împlinit toate condiţiile mântuirii omului, peste Domnul nostru Iisus Hristos, unul şi acelaşi, pentru ca El să dea mărturie despre Domnul însuşi, despre Care mărturisesc Apostolii şi au vestit Prorocii şi pentru ca toate învăţăturile acestor oameni, care inventează şi presupun tot felul de Ogdoade şi Tetrade şi îşi imaginează pe Domnul împărţit în două, să fie dovedite false.
Căci, la drept cuvânt, aceştia sunt în afara Duhului. Şi înţeleg că Histos e unul şi Iisus e altul, şi învaţă că nu a fost numai un Hristos, ci mai mulţi.
Şi dacă ei vorbesc despre cei doi252 ca fiind uniţi, ei tot separaţi rămân, pentru că pe unul îl arată suferind, iar despre celălalt spun că e nepătimitor.
Fiindcă unul se ridică în Plenitudine, iar celălalt rămâne în locul de mijloc; unul petrece întru cele de sus şi se desfată de cele nevăzute şi mai presus de orice nume, pe când celălalt stă cu Demiurgul neavând nicio putere.
Şi îţi voi arăta ţie şi celor care vor da atenţie acestor scrieri [ale mele] şi care se îngrijesc de mântuirea lor, să nu consimtă imediat cu cuvintele din afară ale acestor oameni, crezând că sunt asemenea cu învăţăturile credinţei253.
Căci am arătat până acum nu numai, că au învăţături diferite ci, de multe ori, absolut contrare între ele şi că în toate punctele credinţei lor sunt o mulţime de blasfemii.
Şi prin acestea ei distrug pe aceia, care cred că sunt cuvinte asemenea [cu ale noastre], umplându-i de otrava care omoară fiinţa lor, fiindcă le dă apă amestecată cu ghips iaquae mixtum gypsum) în loc de lapte, minţindu-i prin aceea că ambele par asemenea.
Căci aşa mi-a spus un om cu mult mai sus decât mine, despre cei care în multe feluri au răstălmăcit cele ale lui
252 Hristos şi Iisus.
253 Sfântul Irineu îşi atenţiona auditorii să nu privească forma exterioară a limbajului ereticilor şi să creadă că ei vorbesc ca şi noi, dacă folosim în comun anumiţi termeni sau chiar dacă, în aparenţă, avem doctrine asemănătoare în unele puncte. Ci să se uite la duhul cuvântărilor lor, la puterea lor şi la viaţa celor care le propovăduiesc. Termenul propriu al Sfântului Irineu era acela, ca inima noastră să nu dea ghes, să nu dea năvală imediat, să nu consimtă interior cu tot ce se spune, pentru ca să nu intre duhul minciunii în inima lor, ci să vadă adâncul înşelării lor, care apare la o privire profundă asupra învăţăturii lor bizare, plină de blasfemii.
254 Lart. 2, p. 95.
96
Dumnezeu şi au terfelit adevărul, că: „Ghipsul a fost amestecat cu viclenie în laptele lui Dumnezeu (In Dei lacte gypsum male miscetur) ".
255 Ibidem.
97
Capitolul al 18-lea
Continuarea argumentului anterior. Dovezi din scrierile Sfântului Pavel şi din cuvintele Domnului că Hristos şi Iisus nu sunt două persoane diferite şi nici nu se poate spune că Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul omului numai în aparenţă, ci acest lucru s-a petrecut în realitate
1. Şi până acum am demonstrat în mod clar că Cuvântul, Care era întru început cu Dumnezeu, prin Care toate s-au făcut şi Care a fost întotdeauna prezent în lume, în zilele din urmă, potrivit cu vremea stabilită de Tatăl, S-a unit cu lucrul mâinilor Sale, într-atât încât a devenit un om, Care poate să sufere.
Acestea pot îndepărta toate obiecţiile lor şi putem să spunem: „Dacă Domnul nostru S-a născut în acea vreme, atunci Hristos nu a existat mai înainte".
Pentru că am arătat că Fiul lui Dumnezeu nu a început să existe [cândva], pentru că era cu Tatăl dintru început. Insă când S-a întrupat şi a devenit om, El a re-creat întreaga fire umană şi ne-a dat-o nouă dintr-o dată, împreună cu mântuirea. Aşa că ceea ce noi am pierdut în Adam (quod perdideramus in Adam) şi anume chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (secundum imaginem et similitudinem esse
9 S 7 9 S &
Deî) , pe acestea le-am recăpătat în Hristos Iisus (in Christo Jesu reciperemus) .
2. Pentru că nu se putea face aceasta260 de către omul care a stăpânit odată toate, dar care s-a pierdut prin neascultare (per inobedientiam) .
Căci acesta trebuia să se re-facă (replasmare) " pe sine şi să dea preţul victoriei (bravium victoriae)263 .
256 Ibidem.
257 Ibidem.
258 Sfântul Irineu aprofundează hristologia antropologică, arătându-ne că una dintre consecinţele asumării firii umane de către Cuvântul lui Dumnezeu a fost aceea că a re-creat firea umană, a făcut ca firea Sa umană să aibă iarăşi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Mântuirea prin Hristos vine prin re-facerea firii şi umplerea ei de lumina trupului transfigurat al lui Hristos înviat şi înălţat la cer, adică a lui Hristos plin de Sfântul Duh. Restaurarea firii noastre prin Hristos şi umplerea noastră de Duhul înseamnă, în mod ontologic, mântuirea noastră.
259 Lat. 2, p. 95.
260 Refacerea chipului şi mântuirea.
261 Lat. 2, p. 95.
98
Şi era imposibil ca el să câştige mântuirea odată ce căzuse sub povara păcatului.
Fiul însă le-a făcut pe amândouă şi fiind Cuvântul lui Dumnezeu, S-a coborât de la Tatăl şi S-a întrupat, oprind păcatul şi odată cu el şi moartea, împlinind tot planul prestabilit al mântuirii noastre, despre care Pavel spune, îndemnând pe cei care sunt îndoielnici în credinţă şi zicând:
„<Cine se va urca în cer?>, ca adică să coboare pe Hristos. Sau <Cine va coborî în adânc>?, adică, să elibereze pe Hristos dintre morţi" (Rom 10, 6-7).
Şi continuă: „Dacă vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus şi vei crede în inima ta, că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui" (Rom. 10, 9).
Şi mai departe dă şi raţiunea pentru care Fiul lui Dumnezeu a făcut aceste lucruri, zicând: „Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii" (Rom. 14, 9).
Şi iarăşi, scriind corintenilor, el a spus: „Dar noi predicăm pe Hristos Iisus Cel răstignit"(I Cor. 1, 23).
Şi a adăugat: „Şi paharul binecuvântării pe care noi îl binecuvântăm, nu este împărtăşirea cu trupul lui Hristos?" (I Cor. 10, 16).
3. Şi, de asemenea, cine este Cel care se uneşte cu noi prin mâncarea [trupului Său]? Este cumva cel conceput de către ei, Hristos cel de sus, care s-a prelungit pe sine prin Margine şi a primit chipul mamei lor sau este Cel născut din Fecioară, Emanuel, Cel care a mâncat lapte şi miere (îs. 7, 15) şi despre Care Prorocul spunea: „Şi om este şi cine îl va cunoaşte pe El? (avGpcoiToc; koxiv Km xiq yvuoexai Aircov)" (Ier. 17,9, cf. LXX)264.
Căci la fel a fost propovăduit şi de Pavel, când a zis: „Căci v-am vestit vouă mai întâi de toate, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, şi că a a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi" (I Cor. 15, 3-4).
Astfel aici găsim, în mod clar, că Pavel nu cunoştea alt Hristos, ci numai pe El, pe Cel care a suferit şi a fost îngropat şi Care a înviat, adică pe Cel care S-a născut şi Care vorbea ca un om.
Şi după ce spune: „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi" (I Cor. 15, 12), continuă, arătând
262 Ibidem.
263 Ibidem.
264 Cf. Idem, p. 96, în limba latină avem: Et homo est, et quis cognoscent Eum?
99
raţiunea întrupării Sale: „Iar dacă printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit şi învierea morţilor" (I Cor. 15,21).
Şi oriunde vorbeşte despre Patimile Domnului nostru (tov IldOovt; tov Kvpiov rjpcju) , şi despre firea Sa omenească, şi despre moartea Sa, el pune numele lui Hristos, ca în acest verset: „Căci pierzi prin mâncarea ta de carne, pe cel pentru care a murit Hristos" (Rom. 14, 15).
Şi iarăşi: „Dar acum, în Hristos, voi care eraţi cândva departe, v-aţi făcut apropiaţi prin sângele lui Hristos"(Efes. 2,13).
Şi iarăşi: „Hristos ne-a răscumpărat pe noi din blestemul Legii, după cum este scris: <Blestemat este tot cel spânzurat (/cpepapevoc, pendet ; hangeth) pe lemn>" (Gal. 3,13).
Şi iarăşi: „Şi prin cunoştinţa ta va pieri fratele tău cel slab, pentru care a murit Hristos" (I Cor 8, 1 1).
Şi astfel a arătat că Hristos cel nepătimitor nu coboară peste Iisus, ci El însuşi este Iisus Hristos, Care a pătimit pentru noi. El a fost pus în mormânt şi a înviat, El este Cel care S-a pogorât din cer şi iarăşi S-a înălţat la cer. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul omului, după cum şi numele Lui o spune.
Pentru că numele lui Hristos înseamnă Cel care este uns. Căci El a fost uns şi este însăşi ungerea cu care a fost uns. Şi Tatăl este Cel care unge iar Fiul este uns de către Duhul, Care este ungerea.
Căci aşa a spus Cuvântul prin Isaia: „Duhul Domnului peste Mine, fiindcă El M-a uns pe Mine" (îs. 61, 1). Şi aici s-a spus şi despre Tatăl că unge, dar şi despre Fiul că este uns, cât şi despre ungere, Care este Duhul.
4. Şi, de asemenea, Domnul însuşi vorbeşte dezvăluit despre faptul că El este Cel care a suferit.
Căci atunci când El îşi întreabă Ucenicii: „Cine spun oamneii că sunt Eu, Fiul omului?" (Mt. 16, 13) şi Petru îi răspunde: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu"( Mt. 16, 16), El îi spune aceste cuvinte: „Nu trup şi sânge ţi-au dezvăluit / revelat ţie acestea, ci Tatăl, Care este în ceruri" (Mt. 16, 17).
Şi prin aceasta El a făcut clar faptul, că este Fiul omului şi Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu.
265 Idem, p. 97.
266 Ibidem.
100
Căci e scris mai departe: „Şi din acea vreme El a început să le arate Ucenicilor Săi, cum că El trebuie să meargă la Ierusalim, şi să sufere / să pătimească multe de la preoţi, şi că va fi respins şi răstignit, şi că va învia a treia zi" (Mt. 16,21).
El a fost cunoscut de Petru ca fiind Hristos, şi Acesta 1-a binecuvântat, fiindcă Tatăl i-a revelat pe Fiul ca Dumnezeul Cel Viu, dar a continuat spunând că El trebuie să pătimească şi să fie răstignit.
Dar apoi tot El 1-a dojenit / 1-a mustrat pe Petru, care îşi închipuia pe Hristos, după mintea omenească şi